Cred că e vorba de control (pe care trebuie să îl cedez) și de încredere (pe care trebuie să o acord).

În cazul fricii de zbor, trebuie să am încredere în niște piloți și în niște tehnicieni care au făcut revizia avionului înainte de decolare. Pe toată durata zborului, nu am niciun control. Într-o mașină, dacă îți este frică, poți ruga șoferul să meargă mai încet, dar într-un avion, temerile tale nu au niciun cuvânt de spus.

Am simțit aceeași frică și în fața unui medic stomatolog. Aici controlul e puțin mai mare, ridici un deget și îi spui că te doare, dar tot despre încredere simt că e vorba.
Atunci când am încredere sunt în situația vulnerabilă în cadrul căreia așteptările mele sunt în mâna celuilalt. Pe scaunul de la dentist, simt aceeași neputință amestecată cu teamă ca atunci când sunt prins în centura unui scaun din avion.

Cuiva care nu are nicio problemă să zboare sau să meargă la dentist rândurile de mai sus i-ar putea părea un efort de raționalizare implantat pe câteva frici iraționale, dar acest gând nu mă ajută deloc.

M-au ajutat în schimb două lucruri: obișnuința (a zbura frecvent și a zbura de mai multe ori în aceeași zi) și stabilirea unei relații de încredere (în cazul unui cabinet stomatologic).

Pe la mijlocul lunii decembrie a anului trecut am petrecut câteva nopți albe din cauza unei dureri cumplite de măsea. Am stat o săptămână și m-am chinuit până când mi-am făcut curaj să caut pe google un cabinet nonstop.
Am găsit unul de cartier și într-o noapte, slabit de durere și de frică, stateam în holul de așteptare ca un miel la tăiere.

Am rezolvat în trei sedințe (scos nervul de data aceasta, curățat totul și pus altă plombă), dar pentru următoarele lucrări nu am mai îndrăznit să mă mai duc.

La o lună după, a venit o propunere de colaborare din partea DENTESTET care mi-a reactivat aceeași teamă.

A urmat totuși un detartraj (prima dată îl cam simți), o plombă la un alt dinte și, receptacolul rugăciunilor mele, o extracție cu multe nuanțe chirurgicale. Pentru că am obosit să amân, pentru că am obosit să consum energie cu niște frici pe care alții nu le au.

Întâlnirea cu DENTESTET a fost intrarea într-o altă lume pentru mine (cel care își făcuse ultmele lucrări prin 2004-2005 în Iași și ultima dată nimerise forțat într-un cabinet de cartier). Programări prin telefon cu reminder prin sms, wireless în sala de așteptare, cabinete care par luate de pe platourile de filmare ale ultimului Star Strek, aparatură de ultimul răcnet (există chiar o mândrie internă cu privire la acest aspect) sau medici relaxați și perfecționați în tot felul de stagii prin străinătate.

Dincolo de toate acestea, este încrederea. Doctorul Vlad Gingulescu (cu el am lucrat cel mai mult) poate nu e cea mai empatică persoană din lume, dar mi-a creat încredere: e un profesionist, dar e atent și la alinturile tale.

Am folosit mai sus expresia peiorativă de “cabinet de cartier” dintr-un motiv cât se poate de real. Lucrarea pe care mi-o făcusem în iarnă trebuia luată de la capăt. Poate nu fusese o lucrare de mântuială, dar radiografia făcută mi-a recomandat un tratament endodontic sub microscop fix în același loc.

Pentru a duce povestea mai departe, finalul și climaxul tratatemtului meu îl va constitui un implant dentar pe care îl privesc ca pe un Everest. Avantajul este garanția pe care o am, minusul este frica mea atavică de un lucru neîncercat până acum.

Pentru cei care doresc să își facă implantul în altă parte sau deja și l-au făcut – aici urmează partea publicitară a acestui articol – DENTESTET a lansat de curând serviciul IMPLANT+ prin care îți poți asigura orice implant (indiferent unde este făcut).
Pentru o altă structurare a informației, poți citi și articolul lui Victor Kapra pe acest subiect.

La final, ca o observație personală, lucrările dentare nu se deosebesc cu nimic de alte “lucrări” pe care le facem zilnic. O lucrare neterminată sau un lucru nedus până la capăt îți consumă mai mult timp și mai multă energie decât atunci când închei toată povestea și treci liniștit mai departe.