Concluzii după provocarea lunii august

8 Flares 8 Flares ×


Spun de la început că nu mi-am ales tocmai bine luna pentru provocarea de a scrie în fiecare zi pe blog. Am fost pe drumuri aproape 20 de zile (munte, Deltă, Moldova) și nu a fost tocmai ușor să-mi deschid de fiecare dată laptopul pentru a scrie.

Pe de altă parte, provocarea ar fi o avut o miză mai mică dacă aș fi ales o lună aglomerată în care aș fi fost în București marea majoritate a timpului. Dar cum spuneam, nu există momente potrivite în mod absolut.

Am reușit totuși să public zilnic pe blog și iată concluziile mele:
– mi-au reușit și articole bune, am trecut și prin perioada ANONIMUL, însă am avut și articole slabe (de exemplu, doar o poză și un rând).
– în căutare de subiecte mi-am valorificat mai repede ideile din cele peste 70 de draft-uri. Provocarea m-a obligat la o mai mare mobilizare și implicit la o mai mare atenție din partea mea. Atenție și la întâmplările trăite, și la gândurile care ar fi putut fi transformate în idei și apoi în articole.
– cea mai mare greșeală: lipsa unui plan. Dacă aș fi avut un plan cu articole și subiecte pe 2-3 zile în avans, multe din articolele improvizate le-aș fi rezolvat mai decent. Lipsa de organizare a făcut să nu mă mai pot ține de programul de dimineață și am fost nevoit de multe ori să public seara (uneori chiar înainte de miezul nopții).

De asemenea, un plan m-ar fi ajutat să scap și de senzația de grabă cu care am redactat unele articole care probabil ar fi meritat mai multă redactare, mai multă atenție.

Per total, a fost un exercițiu util atât pentru blog, cât și pentru mine personal. Blogului i-a crescut ușor traficul într-o lună în care în mod firesc scade, iar mie mi-a prins bine disciplina chiar dacă nu am dus-o până la capăt.

Am învățat că este nevoie atât de un plan de bătaie și mai mult decât atât, este nevoie de o strategie. De preferat, o strategie pe termen mai lung (6 luni, un an) care să încludă atât blogul și rețelele sociale, cât și propria persoană.

sursă foto

8 Flares Twitter 0 Facebook 8 8 Flares ×

12 thoughts on “Concluzii după provocarea lunii august

  1. rocsanaB

    Bravos pentru seriozitatea cu care ai reusit sa-ti tii promisiunea facuta fata de cititorii blogului tau,dar in primul rand fata de tine!
    Este genul de experienta din care ai foarte multe de invatat,lucruri despre care ai scris si tu.
    La cat mai multe ganduri si articole!:D

    Reply
  2. Nebunia

    Bravo pentru vointa de care ai dat dovada 🙂 dar cred ca un plan pe 6 luni sau un an e cel mai indicat, un plan cu x articole pe zi, cu x ore de activitate pe zi pe retelele sociale si cu x evenimente la care sa participi in offline 🙂 asa cred ca ar fi ideal…

    Reply
  3. Tudor

    Indiferent de calitatea articolelor si de lipsa unei strategii, important este ca ai reusit sa-ti respecti cuvantul si sa fii obiectiv cu tine insuti. Data urmatoare vei fi mai organizat 🙂

    Reply
  4. Rudolph Aspirant

    Eu tot nu am inteles la ce foloseste un blog, adica de ce trebuie sa te chinuiesti sa il faci “profesional” si planificat. Doar ca sa castigi 3 lei timp de 18 luni din cateva reclame ? Sau care e faza ? Cine naiba ia cu adevarat blogurile in serios ? Ma rog, poate unele politice-jurnalistice mai cunoscute, gen Ariana Huffington, dar alea sunt adevarte site-uri, nu bloguri. Eu citesc de mai bine de 10 ani The New Yorker si New York Times dar la blogurile contributorilor lor, (oameni total seriosi si respectabili, a caror opinie chiar o iau in consideratie de cate ori scriu ei un articol in jurnalul respectiv), nu cred ca am dat click de mai mult de 4 ori de cand au aparut, (si inca linkate la ziarul principal), in ultimii 6 ani ! De exemplu chiar daca Christopher Hitchens si-ar face blog, ce, as sta eu sa citesc blogul lui ? (Poate ca si are blog, dar habar nu am eu ! Nu ca sunt de acord mereu cu ce zice el, dar imi place atitudinea…si nici macar nu il urmaresc constant, doar daca se raporteaza in mass-media principala vreun sound bite mai interesant de la el poate as da click).

    De ex. in Norvegia bloggerii nici macar nu sunt luati in serios, sunt considerati, (de catre niste oameni total seriosi si profesionisti in ale comunicarii), ca niste tipi total fringe. Chiar azi am auzit chestia asta reconfirmata mai devreme la Oslo.

    Eu personal mi-am facut blog de jucarie, deoarece ma plictisesc si trec printr-o tranzitie, deci pt. mine e ceva terapeutic. Nu ma astept eu sa fac bani din asa ceva, nici scriitor-jurnalist de meserie nu sunt. Iar re. valoare potential educativa…m-am lamurit ca impactul real e oricum prea mic, indiferent daca cineva e in top 5 la Galati si o fi respectat pe plan local. Deci e total ineficient.

    Iar faptul ca m-am atasat si comunic prin comentarii pe cateva bloguri in ultimele 3-4 luni, asta chiar ca nu inseamna absolut nimic, (nici pt. mine, nici pt. ei), in afara de faptul ca poate am prea mult timp liber. Si cand o sa ma mai maturizez, asa cum sper, o sa-mi treaca si faza asta.

    Daca esti Drudge sau wikileaks…ma rog…aia e altceva.

    Nu sunt rau intentionat, chiar vreau sa inteleg care e faza asta…ce sperante se pun in blogurile astea, in afara de poate cativa care poate spera sa devina la nivel de Romania cum a fost Little Green Footballs in SUA, de ex., pe vremea Bush vs. Gore ! Sau sa obtina cateva contracte minore de reclame.

    Desigur, principial, blogurile pot reprezenta si ele o liberate de expresie, o alternativa care este demna de aparare intr-o tara cu o mass-medie in curs de imbunatatire/dezvoltare, etc.

    Dar in afara de asta…tot nu inteleg de ce trebuie sa te CHINUIESTI efectiv cu planuri pe 6 luni, etc. Ca business-ul nu e rentabil, dupa parerea mea. Decat poate 1 sau 2 o sa reuseasca, si inca si aia temporar, desi moda blogerilor “independenti” a cam trecut, deoarece a intrat mass-media profesionista in actiune.

    Si chiar la IT-sti, doar nu speri ca o sa ajungi alternativa la Wired sau la mai stiu eu ce bloger e faimos acum azi in IT.

    Reply
  5. Pingback: Perioada bloggerilor independenti a apus?

  6. Adrian Ciubotaru Post author

    Rudolph, pe scurt: blogging-ul în România este foarte rentabil ca business dacă este făcut în mod autentic și profesionist.
    Sunt destui cei care câștigă decent din propriile bloguri (me included) și doresc să își dezvolte pasiunea/ afacerea pe termen lung.

    Desigur, încă se așează nișele, piața nu este comparabilă cu cea americană de exemplu, însă cred că trendul e bun. Atât ca libertate de expresie și business, cât și ca prilej de dezvoltare personală.

    Reply
  7. incognito.mobi

    cea mai buna idee sa sa folosesti bunul si batranul ‘scheduler’.

    In mommentul in care ai o zona-tampon de – sa zicem 14 posturi – adica ai 14 posturi in avans (unul/zi) o sa iti tihneasca mult mai bine vacantele si nu vei simti bloggingul ca pe o constrangere. 🙂

    Nu esti o masina si nu poti scrie chestii geniale in fiecare zi. Dar ca sa poti livra chestii geniale in fiecare zi s-a inventat schedulerul. 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *