Câtă informaţie socială poţi extrage dintr-un râs?

30 Flares 30 Flares ×

Atunci când mulţumim transmitem informaţii despre noi înşine, informaţii care uneori ne pot face să ne simţim vulnerabili în anumite situaţii. Atunci când mulţumim expunem celorlalţi câteva dintre valorile noastre, lăsăm să se întrevadă ce ne satisface, ce ne mulţumeşte, ce ne flatează, ce calităţi avem şi ce slăbiciuni.

Dacă mă săruţi, iar eu îţi mulţumesc, ce informaţii ţi-am transmis de fapt despre mine? Că sunt amabil, că sunt ironic, că sunt nesărutat de mult timp, că sunt nesigur, că sunt uşor influenţabil, că am o părere proastă despre mine?

Teoria că oamenii mulţumesc destul de rar pentru că se expun social atunci când o fac se poate verifica în mod paradoxal şi în cazul râsului. Atunci când râdem transmitem informaţii “intime” despre noi înşine. În funcţie de contextul social în care izbucnim în râs, ceilalţi pot afla o mulţime de lucruri despre noi. Prin râs ne exprimăm anumite preferinţe, anumite prejudecăţi, anumite reacţii care transmit câte ceva despre sistemul nostru de valori.

Ştiind acestea, nu este de mirare cât de mulţi oameni îşi acoperă gura cu mâna atunci când râd. Dincolo de indicele de timiditate, a-ţi acoperi râsul – atunci când nu este cenzurat de un context specific, un examen de exemplu – este un indicator perfect care reflectă o valoare socială slabă.

De asemenea, râsul contribuie enorm la construirea atracţei erotice (care este mentală, nu fizică). Există destul adevăr în vorba care spune că o femeie pe care o faci să rădă este pe jumătate cucerită. Prin râsul ei, afli destule lucruri despre ea, la fel cum ea, la rândul ei, află destule lucruri despre tine atunci când râzi.

Pentru a râde este nevoie de curaj. Nu poți râde atunci când îți este frică și, în plus, râsul necesită expunere și vulnerabilitate care automat cere o lărgire a zonei de confort.

Există un pasaj – comic – în Numele trandafirului în care un personaj trage concluzia că râsul vine de la Diavol, însă cine crede ce citește prin cărți?

sursă foto

30 Flares Twitter 0 Facebook 30 30 Flares ×

15 thoughts on “Câtă informaţie socială poţi extrage dintr-un râs?

  1. Rudolph Aspirant

    1. unii zic ca umorul este considerat o defensa superioara (impotriva anxietatii, care la randul ei e generata de impulsuri agresive inacceptabile); altii, mai putini, dar exista si aia, vor sa interzica anumite tipuri de umor social inacceptabil sau politically incorrect, de ex. glumele cu blonde sau cu polonezi; (cu astia eu NU sunt de acord, desi intr-un fel pot sa inteleg ca daca lucrezi intr-un mediu co-ed/international daca stai si spui mereu bancuri din astea la serviciu poti sa contribui la creearea unui mediu necomfortabil pt. altii);

    2. chestia cu acoperitul mainii cu gura cand razi NU este legat de personalitatea cuiva, nici de inteligenta, ci de cutume culturale sociale;

    3. tu chiar ai intalnit situatia asta in real life sau in filme cand cineva saruta pe cineva si sarutatul/sarutata ii multumeste asa oficial, spunand “mersi”, sau “multumesc” ? de unde naiba a rasarit asta ? Desigur ca daca te simti satisfacut si/sau multumit de sarutare, poti sa iti manifesti recunostinta in ce fel vrei ! Inclusiv prin a zice “mersi”. Desi am impresia ca persoana cealalta ar astepta mai curand un alt fel de recunostinta de tip neverbal !

    4. de unde chestia asta ca trebuie sa depui efort (cu umor, cu alte chestii, etc.) ca sa cuceresti vreo femeie/vreun barbat ? Daca nu vine de la sine, nu are rost sa te chinui, deoarece probabil ca sansele de succes vor fi minime (dupa parerea mea). Daca o femeie e interesata sexual de tine, nu e nevoie sa o faci sa rada, deoarece vine ca teleghidata oricum. Sau, invers, daca faci pe clovnul, sau spui bancuri cu usurinta (din alea politically correct mai ales), nu insemna ca vei atrage neparat femeia aia de care esti tu potential interesat. Desigur ca daca ai un oarecare simt al umorului asta poate denota un grad de sanatate psihologica. (Ironia, si, mai ales sarcasmul NU intra la simtul umorului ! Dupa parerea mea, simtul cel mai sanatos si mai potrivit al umorului este sa fii in stare sa razi de tine insuti !). In primul rand atractiile sexuale se bazeaza pe semnale de sanatate, de potentiala cuplare reproductiva. Tineretea, tenul frumos, simetria trasaturilor fetei, corpul care arata cat de cat echilibrat, statusul psihologic cat de cat echilibrat la fel…toate astea sunt semnale de sanatate potential atragatoare.

    Reply
  2. Rudolph Aspirant

    P.S. Cine doreste neaparat sa faca pe cineva sa rada, si este in pana de inspiratie, poate sa incerce sa o/il gadile ! Bineinteles, nu in contextul la serviciu ! (Este permis in cls. IV-VII, la scoala, desi exista riscul unei plangeri la diriginte !)

    Reply
  3. d

    pe scurt: ma bucur mult ca ai amintit de pasajul din Numele, chiar maine il voi reciti. altfel, tu ai cam luat-o razna cu “socialul” asta, ori te-ai urbanizat peste masura, ori ti s-a pus prisma sociala in fata si filtrezi totul prin ea. te rog sa nu uiti ca la inceput a fost Filo! dar eu nu te urmaresc in toate mediile, asa ca nu stiu exact in ce ape te scalzi. altfel spus, mi se pare ca tu nu-ti prea mai aduci aminte ca vei muri, dar in sensul bun al ideei, nu acela pagubos 🙂

    @rudolf la 2. prefer sa fiu data afara din trib, dar in viata mea n-am de gand sa rad cu mana la gura. nu tine de inteligenta sau de personalitate, tine de fericire si mai ales de libertate. interioara, ca altfel suntem ca naiba de legati.

    noapte buna!

    Reply
  4. Rudolph Aspirant

    @d: pai nu am zis ca e OBLIGATORIU, ca individ, sa razi cu mana la gura sau sa te conformezi cumva, doamne fereste, unor cutume culturale larg social acceptate sau incurajate din jurul tau ! Doar am vrut sa remarc ca rasul cu mana la gura nu este ceva care tine de “slabiciunea” personalitatii cuiva, asa cum am avut impresia ca a comentat Adrian Ciubotaru. Eu chiar am citit despre asta, si am aflat ca in anumite societati, de ex. cea musulmana, dar si cea japoneza, este considerat indecent pt. o femeie sa isi arate dintii, sau gura larg deschisa in general. Plus ca mai e o chestie mai veche despre cascatul gurii in timpul cascatului, stranutului, rasului, etc., si o posibila teama ca ti-ai putea pierde sufletul prin ea.

    Uite niste poze cu fete/femei moderne care isi acopera gura cand rad. Mie nu mi se pare ca sunt dezgustatoare sau in nici un fel ciudate. Mi se par total normale. http://www.reflexstock.com/dynamicURL.cfm?dynURLmode=search&DynURLparams=Portrait-of-young-woman-laughing-hand-covering-mouth&DIS=1

    Reply
  5. Rudolph Aspirant

    Re. transmiterea informatiilor despre sine: pai de ce sa-ti fie teama sa transmiti informatii despre tine daca esti interesat de dialog (intr-un context social) ? Doar nu te afli la negocieri/tratative sau la joc de poker in fiecare clipa a vietii tale. Pana si “spionii” profesionisti presupun ca au voie sa isi permita, planificand momentul si contextul cu atentie desigur (!), sa dezvaluie anumite informatii relativ autentice despre ei insisi uneori. Ca doar e prea obositor sa fii “on mod serviciu” chiar 24 h/24 ! Desigur, daca esti mai schizoid din fire, adica mai retras, (nu neaparat de nivel patologic), sau mai egoist, sau esti sub stres si te simti asediat cumva, e OK sa tranzactionezi cu lumea inconjuratoare si asa, fara sa dai nimic de la sau despre tine !

    Reply
  6. Rudolph Aspirant

    Re. curajul de a rade: presupun ca in societatile totalitare ai nevoie de un anumite curaj de a rade in societate la o poveste de genul “Imparatul e gol”. Dar uneori rasul survine ca reflex, uneori chiar poate social total nedorit si nepotrivit, chiar cand ai momente de mare anxietate sau soc, de ex. cand afli ca cineva cunoscut a murit. Desigur ca este un ras posibil isteric. Dar e reflex.

    Reply
  7. anda_elena

    O profesoara de psihologie, dupa ce m-a analizat bine, mi-a spus ca eu zambesc/ rad si atunci cand nu fac asta. Colturile buzelor mele sunt ridicate usor.
    Intr-adevar, in viata de zi cu zi rad mult. Nu fara rost – caut un rost in toate. Sa rad cu lumea, sa rad de lume dar, cel mai des, sa rad de mine. Oamenii ma stiu luminoasa (chiar daca la ten sunt mai negruta). De fiecare data cand sunt serioasa, nervoasa ori obosita, cineva ma intreaba ce-am patit. Cica nu-mi sta bine 🙂

    Referitor la acoperitul zambetului, cred ca mai sunt niste motive – unii nu sunt sinceri sau rad pe la spate, altii vor sa para interesanti iar altii, pur si simplu, isi ascund o dantura imperfecta sau niste dinti lipsa.

    Reply
  8. Rudolph Aspirant

    Re. “prea multa teorie”: pai nu e scrisul in general (excluzand rapoartele birocratice de serviciu) teorie ? Mai ales scrisul facut cu scop de comunicare de tip jurnalistic sau filozofic ? Aia care chiar reusesc sa transmita emotii live prin scris sunt, dupa parerea mea, o minoritate de scriitori cu adevarat talentati, deci nu se pun la socoteala fiind statistic nesemnificativi ! Majoritatea vorbim/scriem ca sa ne auzim pe noi insine, sa ne confirmam propriile teorii, unii poate cu speranta ca putem comunica teoriile noastre spre influentarea sau educarea altora, etc.

    (Este permis sa fiu combatut/contrazis, ca eu scriu ce scriu total din burta de obicei !)

    Uite, ca sa scapam de teorii, lectie practica de facut pe cineva sa rada:

    http://www.youtube.com/watch?v=-sgEUEWTO8Q

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.