Cea mai valoroasă monedă din lume

0 Flares 0 Flares ×

La coada oricărui clasament al productivității stau oamenii generoși. Cei care își sacrifică propriul timp pentru a-i ajuta pe ceilalți. Cei care își risipesc propria energie pentru binele celorlalți.
În fruntea oricărui clasament al succesului stau alți oameni generoși. Cei care ajută, cei care sunt mai mult colaborativi decât competitivi.

Diferența dintre cele două grupuri constă în modul cum evită un fenomen denumit generic the doormat effect. Pe românește, este teama oricărei persoane care dezvoltă un comportament generos: riscul de a fi călcat în picioare.
Nu este de mirare că sfatul pe care-l primim ori de câte ori sunt prea buni cu ceilalți este următorul:
“Ești prea bun, iar ceilalți se vor folosi de tine”

Diferența dintre cele două grupuri de oameni generoși (cei care ajung în coada oricărui clasament și cei care ajung sus) este oferită de modul cum este gestionată această problemă a profitorilor (the freeriders). Cei care se bucură de generozitatea noastră, dar nu oferă nimic mai departe. Cei care se folosesc de resursele și energia noastră fără a contribui cu nimic la binele grupului. Un coleg pe care tu îl ajuți, iar apoi obsevi cum refuză să ajute la rândul lui un alt coleg devine în ochii grupului un profitor.

Problema profitorilor este una veche, specifică primilor grupuri de oameni care au reușit să supraviețuiască colaborând. Unii vânau, unii păzeau pe cei acasă, iar alții mimau. Aceștia se foloseau de resursele grupului, de mecanismele colaborative ale acestuia pentru a-și rezolva propriile nevoi.
În orice cultură, profitorii erau pedepsiți. Dacă se foloseau de resursele grupului fără să contribuie, pedeapsa cea mai mare era alungarea sau moartea.

Nu este de mirare că suntem înclinați să colaborăm cu ceilalți pentru a ne fi tuturor bine și nu este de mirare că am dobândit mecanisme extrem de subtile de a citi pe cei care mimează această normă socială.

Generoșii care ajung în coada clasamentului, cei care sunt în permanență călcați în picioare, sunt aceia care citesc mai greu intențiile celorlalți. Nu de puține ori când vedem un prieten sau un coleg generos, primul avertisment pe care i-l oferim este cum să se ferească cu cei care au tendința să profite de bunele lui intenții.

Cei care ajuns sus – cei care reușesc să aibă succes – sunt acei oameni generoși care citesc profitorii și-i penalizează. Oricât de bun te-ai simți, dacă observi că cineva are tendința de a profita, prima reacție este să îți schimbi comportamentul față de acea persoană care ți-a înșelat încrederea.

Încrederea, cea mai valoroasă monedă posibilă, devine un lux pentru cei care reușesc să o piardă. Este cea mai valoroasă monedă pentru că nu există scurtături: o câștigăm cu energia proprie și pe timpul nostru.

Este moneda cea mai de preț pentru că întreg sistemul nostru social se bazează pe încredere. Încredere în cei care ne-au construit casele, încredere în cei care ne-au făcut lifturile, încrederea în cei ne vând produse (că nu vom fi otrăviți), încrederea în cei cu care alegem să ne petrecem timpul (resursă limitată), încrederea că nu vom fi omorâți în somn sau imediat cum am ieșit din propria casă.
Multe dintre aceste lucruri le luam de-a gata, dar ele se bazează pe încredere.

Ai încredere că cei care ți-au construit blocul au făcut o treabă bună al cărei rezultat este siguranța ta proprie. Ai încredere că șoferii opresc la trecerea de pietoni, ai încredere că șoferul autobuzului știe ce face, ai încredere că pilotul avionului a fost pus acolo de oameni care l-au selectat după criterii competente. Ai încredere că, dacă închizi ochii și te lași pe spate, celălalt te va prinde (un joc preferat în team building).

Toate aceste lucruri clădite pe încredere sunt rodul colaborării oamenilor și sunt cadoul pe care comunitatea ni-l oferă fiecăruia din noi. Până în momentul când alegem să înșelăm această încredere. Până în momentul când alegem să primim mai mult decât suntem dispuși să oferim. Până când suntem depistați a fi profitori, iar în contul nostru monezile acelea valoroase devin din ce în ce mai puține.
Nu e de mirare că ideea de credit are în spate noțiunea de încredere.
Nu e de mirare că mulţi sunt forţati să recâştige încrederea celorlalţi făcând muncă în folosul comunităţii.

Probabil această așezare a lucrurilor este responsabilă de sentimentul de datorie pe care mulți îl simt cu privire la propria comunitate și propria națiune. Ne naștem într-un grup și ne bucurăm de beneficiile oferite de conlucrarea membrilor acelui grup. La un moment dat, multora ne vine ideea să dăm înapoi ce am primit, să ne implicăm și să ajutăm pe ceilalți, la fel cum am fost cândva – în creșterea noastră – ajutați.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

Leave a Reply

Your email address will not be published.