Intr-un articol din Dilema Veche (luna aprilie), Andrei Plesu fabuleaza comod despre “cultura internet”, blogging etc si noua forma de terorism soft. Nu e un articol, ci mai precis niste… note berlineze din care doar primele paragrafe ma intereseaza in cazul de fata.
Ideea centrala este ca suntem cu totii subsumati unui sistem ce ne manipuleaza din interior catre un soi de terorism soft fara antidot deocamdata. Simptomele acestuia pot fi gasite in navigarea pe internet, feluritele specii de chat, plăcerile minore, lectura cotidiană a ziarelor, tabieturile.
Sa vedem cum e sustinuta aceasta idee in text:
1) În genere, tot ce pune la dispoziţie dialogul cotidian cu propriul PC deschide spre o experienţă a dependenţei fără precedent. Devii, pe nesimţite, o pagină de web, eşti preluat într-o reţea care te absoarbe, te invadează şi sfîrşeşte prin a te locui.
2) Se intră, fără violenţă, în spaţiul tău intim, se lucrează, în filigran, la declanşarea unei convivialităţi fără limite, anonimă şi superficială. Toţi se adresează, virtualmente, tuturor, cu rezultatul, neaşteptat, că nimeni nu mai comunică cu nimeni.
3) Dialogul cu ceilalţi e în acelaşi timp fără rost şi inevitabil. Vrei, nu vrei, eşti “in”.
Bun.
Apoi se reconstituie trei caracteristici ale terorismului soft:
a) e soft pentru ca nu e hard – incredibil, nu-i asa!?
b) e un terorism fara tinta precisa. Se încurajează, pur şi simplu, o nonşalanţă fără chip, o specie de indiferenţă volubilă, situată dincolo de criterii şi responsabilităţi. – lamentarea asta pe spuza lipsei de criterii si responsabilitati este destul de suspecta din partea unui intelectual care nu descifreaza in tineri decat cheful paroxistic de tambalau, decat ragetul expresiilor lor sociale. Cu alte cuvinte, suntem destul de… prosti.
c) se bazează pe consimţămîntul fericit al victimei. Sîntem vulnerabili în faţa lui, pentru că ne place, pentru că expansiunea lui flască ne flatează comoditatea, ne seduce. – e greu, e foarte greu…
Pe scurt, e o salata de fructe amestecate cu legume. Sa luam punct cu punct fiecare idee monumentala ce ar trebui sa legitimeze teoria “terorismului soft”.
1) In genere, nu exista un dialog cotidian cu propriul PC. In genere, exista un dialog cotidian prin intermediul computerului. In particular, exista cazuri patologice in care oamenii discuta cu propriul instrument de comunicare, navigare, divertisment, insa aceste cazuri nu pot fundamenta nici o concluzie generala. De asemenea, dependenta nu este fata de obiectul in sine (cumputerul), ci fata de modul de comunicare, informare si divertisment pe care acesta ti le pune la dispozitie. Asadar, un dialog cu propriul pc, o dependenta gresit inteleasa si facem salata. De asemenea, nu cunosc cazuri in care “devii o pagina web” (exista, nu contest, insa nu cred ca pot indreptati o concluzie generala). Domnul Plesu este ca acel taran in fata cartofului – leguma din Lumea Noua despre care batranii satului din secolul XVII-lea credeau ca-i otravitoare.
2) In primul rand, in spatiul intim se intra, fara violenta, inca de la primele forme de cultura. Insasi educatia este o forma de modelare a spatiului intim. Sa deschidem cartile de sociologie, de filozofia culturii si sa vedem cata manipulare contine procese educationale prin care s-au cladit canoanele culturii noastre?
In al doilea rand, daca toti se adreseaza, virtualmente tuturor, nu insemna ca nimeni nu mai comunica cu nimeni. Sofismul asta are si un nume in latina, insa e mai simplu de spus ca it sucks. Plus ca situatia in care toti se adreseaza tuturor e o situatie ce nu exista “in teren”.
Aici se poate remarca un reflex de boier elistist ce-ar spune: v-as pune pe toti sa strigati: Ura!, insa mi-e teama ca va pute gura.
3) Vrei, nu vrei, esti “în”. Ce e nou si nemaipomenit? De cand lumea si pamantul suntem inglobati intr-o comunitate cu riturile, miturile si modele sale culturale. Sa spui ca dialogul cu ceilalti este inutil (absurd) si inevitabil (si?) e ca si cum ai spune ca trebuie sa uzi vaslele pentru a misca dracia asta de barca.
Pana la urma, care e poanta cu tipul asta de dignostic pe care un intelectual de talia lui Plesu il arunca unei lumi din ce in ce mai incoerente pentru domnia sa? Cand lumea in care traiesti dezvolta mecanisme si algoritmuri al caror principii nu le intelegi, reactia ta la lume este una umorala, este una digestiva. In rest, cand gustati din ce in ce mai putine lucruri din lumea in care traiti, riscati ca ramaneti cu din ce in ce mai putine optiuni gastronomice, domnule Plesu.
Later edit: Reactii interesante la articolul lui Plesu puteti gasi aici:
