Intr-un articol din Dilema Veche (luna aprilie), Andrei Plesu fabuleaza comod despre “cultura internet”, blogging etc si noua forma de terorism soft. Nu e un articol, ci mai precis niste… note berlineze din care doar primele paragrafe ma intereseaza in cazul de fata.
Ideea centrala este ca suntem cu totii subsumati unui sistem ce ne manipuleaza din interior catre un soi de terorism soft fara antidot deocamdata. Simptomele acestuia pot fi gasite in navigarea pe internet, feluritele specii de chat, plăcerile minore, lectura cotidiană a ziarelor, tabieturile.
Sa vedem cum e sustinuta aceasta idee in text:
1) În genere, tot ce pune la dispoziţie dialogul cotidian cu propriul PC deschide spre o experienţă a dependenţei fără precedent. Devii, pe nesimţite, o pagină de web, eşti preluat într-o reţea care te absoarbe, te invadează şi sfîrşeşte prin a te locui.
2) Se intră, fără violenţă, în spaţiul tău intim, se lucrează, în filigran, la declanşarea unei convivialităţi fără limite, anonimă şi superficială. Toţi se adresează, virtualmente, tuturor, cu rezultatul, neaşteptat, că nimeni nu mai comunică cu nimeni.
3) Dialogul cu ceilalţi e în acelaşi timp fără rost şi inevitabil. Vrei, nu vrei, eşti “in”.
Bun.
Apoi se reconstituie trei caracteristici ale terorismului soft:
a) e soft pentru ca nu e hard – incredibil, nu-i asa!?
b) e un terorism fara tinta precisa. Se încurajează, pur şi simplu, o nonşalanţă fără chip, o specie de indiferenţă volubilă, situată dincolo de criterii şi responsabilităţi. – lamentarea asta pe spuza lipsei de criterii si responsabilitati este destul de suspecta din partea unui intelectual care nu descifreaza in tineri decat cheful paroxistic de tambalau, decat ragetul expresiilor lor sociale. Cu alte cuvinte, suntem destul de… prosti.
c) se bazează pe consimţămîntul fericit al victimei. Sîntem vulnerabili în faţa lui, pentru că ne place, pentru că expansiunea lui flască ne flatează comoditatea, ne seduce. – e greu, e foarte greu…
Pe scurt, e o salata de fructe amestecate cu legume. Sa luam punct cu punct fiecare idee monumentala ce ar trebui sa legitimeze teoria “terorismului soft”.
1) In genere, nu exista un dialog cotidian cu propriul PC. In genere, exista un dialog cotidian prin intermediul computerului. In particular, exista cazuri patologice in care oamenii discuta cu propriul instrument de comunicare, navigare, divertisment, insa aceste cazuri nu pot fundamenta nici o concluzie generala. De asemenea, dependenta nu este fata de obiectul in sine (cumputerul), ci fata de modul de comunicare, informare si divertisment pe care acesta ti le pune la dispozitie. Asadar, un dialog cu propriul pc, o dependenta gresit inteleasa si facem salata. De asemenea, nu cunosc cazuri in care “devii o pagina web” (exista, nu contest, insa nu cred ca pot indreptati o concluzie generala). Domnul Plesu este ca acel taran in fata cartofului – leguma din Lumea Noua despre care batranii satului din secolul XVII-lea credeau ca-i otravitoare.
2) In primul rand, in spatiul intim se intra, fara violenta, inca de la primele forme de cultura. Insasi educatia este o forma de modelare a spatiului intim. Sa deschidem cartile de sociologie, de filozofia culturii si sa vedem cata manipulare contine procese educationale prin care s-au cladit canoanele culturii noastre?
In al doilea rand, daca toti se adreseaza, virtualmente tuturor, nu insemna ca nimeni nu mai comunica cu nimeni. Sofismul asta are si un nume in latina, insa e mai simplu de spus ca it sucks. Plus ca situatia in care toti se adreseaza tuturor e o situatie ce nu exista “in teren”.
Aici se poate remarca un reflex de boier elistist ce-ar spune: v-as pune pe toti sa strigati: Ura!, insa mi-e teama ca va pute gura.
3) Vrei, nu vrei, esti “în”. Ce e nou si nemaipomenit? De cand lumea si pamantul suntem inglobati intr-o comunitate cu riturile, miturile si modele sale culturale. Sa spui ca dialogul cu ceilalti este inutil (absurd) si inevitabil (si?) e ca si cum ai spune ca trebuie sa uzi vaslele pentru a misca dracia asta de barca.
Pana la urma, care e poanta cu tipul asta de dignostic pe care un intelectual de talia lui Plesu il arunca unei lumi din ce in ce mai incoerente pentru domnia sa? Cand lumea in care traiesti dezvolta mecanisme si algoritmuri al caror principii nu le intelegi, reactia ta la lume este una umorala, este una digestiva. In rest, cand gustati din ce in ce mai putine lucruri din lumea in care traiti, riscati ca ramaneti cu din ce in ce mai putine optiuni gastronomice, domnule Plesu.
Later edit: Reactii interesante la articolul lui Plesu puteti gasi aici:
adevăru’i că n’ar strica, chestia cu opţiunile gastronomice limitate.
dl.Pleşu recidivează în aprecierile despre noul mod de comunicare, şi ştiu şi de ce: monumentele culturale vii, construite cu atâta trudă ani şi ani, cu săru’mâna ici şi colo, cu s’trăiţi la o fosilă sau alta, transformate în cercuri de cafele literare şi fonduri pentru ifose, se duc dracului, trec în irelevanţă, c’ăştia mici au apucat’o şui din ţeavă, şi nu dau semne c’au de gând să treacă pe la poarta lor să dea bir cum e tradiţia.
dom’Pleşu, mai bine’ai zice pe scurt: re’a’ţi ai dreacu’ cu netu’ vost’ cu tot, mie cine’mi mai dă pensie?
zic: nici o grijă, s’o găsi un scaun la Surprize, surprize şi pt. dvs.
hm, nu ma prea impresioneaza acest contra-post la articolul lui Plesu, omul are o parere destul de atragatoare despre subiect, cel putin mie chestia cu toti se adreseaza tuturor si nu mai comunica nimic mi se pare un argument atragator, in sensul ca ma gandisem si eu la el, mai mult, se leaga de superficialitatea si comoditatea care vin la pachet cu folosirea intensiva de internet. Asta e, suntem dependenti si ne place 🙂
Pingback: sertarul cu fluturi
Cosmin, daca ceva nu te impresioneaza si altceva te atrage, replica ta se incadreaza in categoria “am gusturi, nu argumente”;)
daca toti ar implica pe toti (ceea ce e utopic), nu rezulta ca nimeni nu implica pe nimeni.
In fapt, nu ne adresam tuturor, ne adresam mental unui grup de referinta, cum am facut-o de mii de ani si cum o vom mai face. Internetul nu e atat de generalist cum pare: exista bariere de limba, exista bariere de vizibilitate, exista bisericute.
Din cate stiu eu, nici o inovatie tehnologica (cum e si internetul) n-a venit la pachet cu superficialitatea si comoditatea. Buba nu e internetul, ci in stilul etic in care am fost pregatiti sa-i facem fata.
Intr-adevar, partea buna e ca Internetul e o resursa minunata, dar, inexplicabil, prea putin exploatata. Stiu, e un cliseu, si totusi clisee au si ele rostul lor. Mi-ar placea sa dezvoltam pe marginea subiectului, are potential 🙂
citeste si “Andrei Plesu, primii pasi in blogosfera” de la adresa mea
voi citi, sa vedem. se pare ca sunt premise pentru o discutie mai ampla, hm
Pingback: Oricum Blog » Arhiva » Dilema lui Plesu
“Domnul Plesu este ca acel taran in fata cartofului – leguma din Lumea Noua despre care batranii satului din secolul XVII-lea credeau ca-i otravitoare.”
Intr-adevar, si tzaranul nu a gustat din cartof macar, l-a mirosit putin si si-a dat cu parerea, de frica sa nu fie si el “in”…
Mie mi se pare ca fiecare isi modeleaza personalitatea dupa cum alege, informatii sunt peste tot. Netul pur si simplu concentreaza mai multe decat orice alt mediu, si ofera posibilitati de comunicare sporite. Deci daca cineva intra intr-un dialog cu altcineva pe net, ar fi intrat oricum, si prin alte mijloace daca ar fi avut posibilitatea. Nu am auzit pe nimeni pana acum de exemplu sa ramana la stadiul Mirc, sa zicem. Probabil pt Plesu toti care stau pe net arata ca o gramada de mushte stranse pe un rahat. Nu sunt deloc de acord…
nu sunt convins ca dl plesu crede asta, nici nu reiese exact ce crede (cred eu), pt. ca nu reiese nici un aspect pozitiv al netului din articolul dansului, si sunt sigur ca chiar si el crede in anumite aspecte pozitive ale netului (dilema veche are website, e-goverment, e-books, email, skype)
cosmin, repet: Plesu nu demonetizeaza internetul ci modalitatea sa de utilizare, reflexe culturale pe care internetul ni le-ar denatura.
neah, inima articolului este in paragraful citat de maradona. Plesu isi exprima batraneste si prea ocolit dezacordul fata de o lipsa a calitatii si a fondului. restul este stilistica. ‘terorismul’:)
fratele meu moldovean, imi place mult blogul si postez un comment aici pentru stiu “articolul” la care te referi si chiar il comentam in aceeasi maniera cu o prietena. de aceea o sa-ti fac reclama pe blogul meu, pt ca meriti!
bafta!
“e soft pentru ca nu e hard – incredibil, nu-i asa!?”
Nu stiu ce argument impotriva e asta, ( nici macar nu e folosita sintagma asta, ceea ce e intentionat incarcata peiorativ de domnul critic) e pur si simplu folosirea unui antonim pentru efecte pur scriitoricesti, nu e nimic genial dar nici condamnabil ca el a denumit un terorism mai moale ca fiind soft,deci omul plin de critici a criticat aici scrisul lui Plesu din punct de vedere estetic si nu argumentul lui.
“E un terorism fara tinta precisa. Se încurajează, pur şi simplu, o nonşalanţă fără chip, o specie de indiferenţă volubilă, situată dincolo de criterii şi responsabilităţi. “
Ok…el zice aici ca i se pare stupid ca Plesu ne vede, pe noi, tinerii ca o gloata de tantalai care nu vrem decat sa facem tambalau
In articol e vorba de jurnale online, idee apoi asociata cu tot netul. Jurnalele online, dupa cum zice si Plesu, nu prea inlesnesc alegerea oamenilor care intra sa te citeasca, pe nici un criteriu si mai ales ca poti sa scrii fix ce vrei, nu exista nici o responsabilitate pe care trebuie sa ti-o asumi…nu cred ca prin a spune asta Plesu ne face prosti, ci pur si simplu arata cam ce fel de forme poate sa ia aceasta forma de comunicare, care, luand formele acestea (in care sursele sunt prea putin credibile sau verificabile) nu prea mai seamana a comunicare intr-adevar. Ci a un soi de pacaleala reciproca, fictiune.
“Se bazează pe consimţămîntul fericit al victimei. Sîntem vulnerabili în faţa lui, pentru că ne place, pentru că expansiunea lui flască ne flatează comoditatea, ne seduce. – e greu, e foarte greu…” Banuiesc ca de aici a tras nenea critic concluzia ca ne face prosti si i-a sarit tandara, Plesu nu cred ca incearca decat sa spuna ca este un mediu foarte iluzoriu, care ni se instaleaza cumva miseleste sub piele si ca nici macar nu sesizam si poate mai si nastem opinii virulente “cum ca nu e cazul la noi”. Plesu nu vrea sa spuna “voi, toti, sunteti victime” ci mai degraba, mult mai pasnic, fiti precauti ca el ti se poate instala cand ti-e lumea cu jocuri pe calculator mai draga. Andrei Plesu incearca doar sa sesizeze cat de nuantat lucreaza acest mediu in marsavia lui.
“Se bazează pe consimţămîntul fericit al victimei. Sîntem vulnerabili în faţa lui, pentru că ne place, pentru că expansiunea lui flască ne flatează comoditatea, ne seduce. – e greu, e foarte greu…”
Ce argument impotriva e asta? “ E greu, e greu”? E numai o etalare a superioritatii pe care stie ca noi o sa o inghitim, cui nu-i place sa se salveze facil cu o replica “e greu, e greu “ sau “ vai, ca destept esti”, fara sa dea vreun argument precis. Ceea ce Plesu vrea sa zica e ca in cazul netului care nu are nici o expresie precisa si ca poate fi scuzat rapid din ratiuni utilitare sau de divertisment, tocmai pt ca imaginea inamicului nu e clara, el nu poate fi atacat. Si de ce “ne flateaza comoditatea, ne seduce”? Ca ne da mereu senzatia ca noi facem lucruri, ca circula o gramada de informatie in fata ochilor( deci retinem noi ceva) care din cauza ca e o gramada si ca mai sunt si alte linkuri care clicaie obstinat in josul ecranului, nu avem timp sa zabovim foarte mult la ele. Adica pentru digerat, adica pentru inteles, adica pentru facut conexiuni coerente si nu de ingurgitat informatie dispersata.
2) In primul rand, in spatiul intim se intra, fara violenta, inca de la primele forme de cultura. Insasi educatia este o forma de modelare a spatiului intim. Sa deschidem cartile de sociologie, de filozofia culturii si sa vedem cata manipulare contine procese educationale prin care s-au cladit canoanele culturii noastre?
In al doilea rand, daca toti se adreseaza, virtualmente tuturor, nu insemna ca nimeni nu mai comunica cu nimeni. Sofismul asta are si un nume in latina, insa e mai simplu de spus ca it sucks. Plus ca situatia in care toti se adreseaza tuturor e o situatie ce nu exista “in teren”.
Nu stiu cat de buna e analogia asta, Plesu vorbea pur si simplu de spatiul intim din jurnalele online sau mici pagini despre tine, in care te afisezi complet si nu ai nici un criteriu de selectie pentru oamenii care intra in el. Ca nu-ti alegi toti “prieteni” online care sa intre sa-ti vada pagina,teoretic poate oricine sa intre si sa faca orice vrea. Comentarii care mai de care la care e posibil sa nu mai poti raspunde ci raman pur si simplu in spatiul virtual. Chiar daca dai replica, nu mai ai cui. Ca el e plecat pe alte pagini.
Si ce analogie face domnul critic? Cu modelarea spiritului in carti si scoli. E cu totul altceva sa intri in spatiul intim si sa-l formezi intr-o maniera in care ai si tu (cel modelat) posibilitatea sa influentezi directia “manipularii” si complet altceva sa vorbesti despre un spatiu in care tu esti intr-un fel, te exprimi intr-un jurnal online si vin nu stiu ce oameni care se gasesc sa faca remarci care mai de care si sa-ti invadeze si poceasca tot patul intim. La Plesu, se intra intr-un spatiu intim care e deja format si e imbacsit cu interventii unidirectionale iar domnul critic face analogie cu manipularea din scoli a unor minti necoapte, unde acest proces e cel putin bidirectional.
“In al doilea rand, daca toti se adreseaza, virtualmente tuturor, nu insemna ca nimeni nu mai comunica cu nimeni. Sofismul asta are si un nume in latina, insa e mai simplu de spus ca it sucks.”
Ceea ce vrea sa zica Plesu e ca in momentul in care o informatie e deschisa unui public, n-are nimic din particularitatea unui schimb conversational. Pentru ca informatia va lua mii de forme in toate miile de guri in care a intrat si nu are cum sa se transforme in ceva atata timp cat nu se permite un dialog de modelare al respectivei idei. Orice se articuleaza precis in faze, in care se ia la intrebari fiecare stadiu al acesteia. Ganditi-va numai la articolul asta de ziar, in care Plesu vorbeste despre o chestie si cum s-a ajuns acuma ca lumea sa-I desfinteze complet autoritatea si sa-l faca prost si ca tot ceea ce a spus sau va spune e o imbecilitate daca nu a avut dreptate si nu e destul de actual incat sa adere la ce se crede si se poarta.
3) Vrei, nu vrei, esti “în”. Ce e nou si nemaipomenit? De cand lumea si pamantul suntem inglobati intr-o comunitate cu riturile, miturile si modele sale culturale. Sa spui ca dialogul cu ceilalti este inutil (absurd) si inevitabil (si?) e ca si cum ai spune ca trebuie sa uzi vaslele pentru a misca dracia asta de barca.”
Plesu vorbeste de un fel de mecanicitate pe care netul ti-o da, ca te apuci de tot felul de linkuri peste linkuri care ajung din ce in ce mai dezodonate si care nu ajuta, iar, decat la ingurgitat de informatii dispersate si la chaturi aiuritoare in care te trezesti ca stai fara a avea neaparat ce comunica sau chiar sa nu vrei sa comunici. Si cumva prestanta netului da iluzoria senzatia ca lucrurile ti se intampla si ca tu comunici, dar din cauza a diversillor factori, poate chiar si economici, nu te preseaza sa chiar vorbesti ceva. Netul nu mai costa asa mult si exact cum ma vad eu de foarte multe ori, stau si dau click pe mess pe oameni care nu ma intereseaza in mod special si pe care nu I-as suna niciodata dar daca tot sunt aici si eu si ei, hai sa mai vedem ce facem. Si nu facem nimic, asta facem.
Plesu vorbeste aici numai despre aspectele negative si l-am auzit vorbind despre cele pozitive. Si ca la orice teorie, iei cazurile generale si intamplarile majoritatii care sunt o evidenta pentru toti:ca se pierde o gramada de vreme pe net mai mult decat cazurile in care se face ceva. Cred ca critica lui nu e neaparat critica ridicata netului in sine ci modalitatii noastre de a-l utiliza. Reprosul e asupra delasarii, comoditatii noastre si nu asupra netului care nu face decat sa demonstreze psihologia noastra. El nu cred ca judeca sau da verdicte ci mai degraba atrage atentia si articuleaza pericole. Si cred ca cei care utilizeata netul exact din motivele pe care Plesu nu le mentioneaza, adica util si organizat , nu se vor simti deloc jigniti ci din contra, ii vor da dreptate.
Pingback: HotNews » Dosar-ancheta despre bloguri in Cultura
Raspunsurile sunt simple: fenomenul “PC” inseamna …libertatea de expresie pe care ti-o refuza “media”. Am citit o multime de articole excelente, informatii prezentate din puncte de vedere mult mai apropiate de realitate in “blogosfera”. Am timp si de carti pentru ca imi place sa citesc si pentru ca am renuntat, partial, la TV. Mai o stire, un film istorico-biografic, un documentar, emisiuni alese strict pe interes…Poate dorm putin…Asa ca am timp si de blog…Insa este deranjant faptul ca iesim din tiparele prin care “liderii de opinie” incearca sa ne atraga spre informatia LOR, spre punctul LOR de vedere…
…pe cand noi am ales libertatea de…informare
Comunicarea presupune un schimb coerent de informatii. O schimbare de opinii ce se finalizeaza intr-o concluzie. Ce este nebunia asta cu blog-ul?( exista in dictionar cuvantul asta? ). Ai primit 18 raspunsuri: chiar daca vei initia un schimb acesta va pieri in marea de raspunsuri. Iti deschizi portile unei gramezi ce tropaie peste intimitatea ta, sub pretextul ,amagitor, ca le-ar putea cadea cu prisosinta cele relatate. Exista insa aici o nuanta ce diferentiaza acest “blog” de un jurnal intim, rezervat. Usor,am deviat…ca, de, vreau si eu sa ma expim 🙂
Pingback: Novice.ro » Blog Archive » Dilema lui Plesu
Pingback: Sport » Blog Archive » Despre bloguri cu Cătălin Sturza @ Cultura
Vrei sa te faci mare si de pe carca lui Plesu dupa ce ai incercat si cu a lui Eliade?!
super interesant schimbul de replici, am reusit sa imi fac si eu o parere, insa momentan o tin secreta.
nu mai simte coarnele plugului, asta e. tractoarele sunt spaimoase.
Pingback: Barocul tatonărilor at Adrian Ciubotaru
O intrebare cumplita pt multi ce apara blogosfera atat de patimas, ce ar face daca internetul nu ar mai fi? Pufffffffff, lol nu mai e blogosfera…
@parerea mea
daca nu am mai avea internet ar fi cu adevarat o tragedie, dar vizavi de blogosfera, cred ca am constientizat cu totii acest tip minunat de “interactiune” si cred ca am gasi un surogat 🙂
O simpla privire aruncata pe articolele dumneavoastra , stimate Adrian Ciubotaru , ma determina sa cred ca am in fata mea un debutant in ale scrisului … eseistica , subiectivismul , argumentarea partinitoare , vorbesc clar despre un incepator.
In privinta articolului mai sus postat ….raspunzandu-va in aceeasi maniera subiectiva , ma deranjeaza nespus titlul “Domnul Plesu fabuleaza ” precum si tonul peiorativ la adresa domniei sale . Atentie !!! Lipsa de respect (mascata sau vadita) comunica , totodata , ignoranta…
Relativ la continutul articolului , pozitia domnului A.Plesu este cat se poate de justificata , iar argumentele cu care dumneavoastra incercati o contracare imi dau impresia ca nu intelegeti , in adevaratul sens al cuvantului , resorturile acestei pozitii. Personal , cultura “online” sau comunicarea / expunerea de informatii cu caracter intim , personal, pe internet ma trimit cu gandul la comparatia pe care , maiestuos , Camil Petrescu o realizeaza cu privire la acea femeie care plange in public.
In orice caz, mult succes si spor in truda pe “pajistile culturii” …
Stimata doamna Simona, va spun doamna pentru ca o domnisoara ar fi stiut cum sa puna virgulele, insa departe de mine sa fac o judecata de valoare doar din prisma acestui lucru, cu atat mai mult mi-ar fi jena sa fac afirmatii dupa ce frunzaresc cu aer psihanalitic un text.
Ati lasat un comentariu care nu va onoreaza nici prin ton, nici prin argumentatie, iar lipsa argumentelor ma priveaza de posibilitatea de a va raspunde la obiect.
Sunt sigur ca nu-mi veti raspunde, caci, dupa cum mentiona domnul Plesu, exista o sansa mare sa comentati aiurea aici, iar apoi sa fiti in alte locuri, uitand de site-urile pe unde v-ati varsat ofurile.
draga adrian, tare gresesti aici . uite, si eu sunt o don`soara si nu am stiut in viata vietzuirii mele sa pun virgule sau unde sa le pun si mai ales cand sa le pun :shock:. mai rau decat atat este faptul ca habarnamez cum trebuie sa te exprimi corect . mai mult … ce sunt alea subiect, predicat , adjectiv , adverb si toate cele d-ale sintaxei , functiuni nush cum morfologice, metamorfologice, morbide – deci , chestii d`astea d-ale linguismului – din simplu motiv ca am foarte putina carte la bord cum se zice in speech iujuali. oki-doki ?
p.s. sunteti tare prost inspirati in romania sa va denigrati oamenii de cultura caci nu straluciti pe parchetul international cu prea multi intelectuali de un format solid
hortence, n-a denigrat nimeni pe nimeni. Să nu exagerăm. Au fost puncte de vedere şi argumente pe un subiect anume. Atât!
Recitind comentariul pe care l-am scris ieri… imi cer scuze daca formularea mea v-a determinat sa-l percepeti ca o ofensa personala…
A fost modalitatea mea de raspuns la un articol in care domnului A. Plesu , o personalitate pe care o pretuiesc , i se adreseaza -fie ele si argumente – cuvinte “dure” .
In privinta comunicarii “online” raman , totusi , la punctul de vedere exprimat in comentariul anterior .
E o discuţie pe care, cu tot respectul, nu aş dori s-o mai continui:)
daca Plesu, Patapievici si inca vreo doi vin si argumenteaza, bine/prost ceva, indiferent ce, sute de pseoudo-intelectuali citadini romani vor aclama ce au spus sus numitii. Nimanui nu ii mai pasa daca cele spuse erau niste aberatii sau nu aveau fundament.
Sistemul e simplu, nu conteaza ce spune, conteaza cine spune. Ei uite ca de data asta eu sunt intru totul de acord cu cel care a scris postul. Argumentele domnului Plesu sunt subtiri, si “soft” de le bate vantul.
Pingback: Ce am învăţaţ de la Bucurenci despre blogosferă? | Adrian Ciubotaru
Pingback: Andrei Pleşu a devenit blogger? | Adrian Ciubotaru