Un caz de incredere

1 Flares 1 Flares ×

09.jpg

In cazul increderii oferite celorlalti, suntem mai curajosi si mai naivi decat inaintasii nostri.

In comunitatile traditionale (sudul Italiei, China, tarile arabe, Romania etc) cercul increderii este strict delimitat de apartenenta la aceeasi religie, familie, trib, neam. Tot ce depaseste aceste granite, este considerat Strainul prin excelenta. Pe schema acestei idei pot fi intelese fenomene ca: fratia studentilor arabi, dezvoltatea Mafiei pe baza legaturilor de sange, suspiciunea prudenta din spatele ospitalitatii romanesti, patriotismul chinez care este pre-comunist etc.

In comunitatile moderne (dezvoltate pe seama capitalismului) lucrurile stau usor diferit. Necesitatile comerciale au fortat paturile dinamice ale societatii sa-si largeasca aria de incredere si cooperare. Au exista si inca exista afaceri de familie, insa cercul larg al distribuitorilor si furnizorilor depaseste cu mult pe cel ingust al legaturilor de rudenie. Astfel, etica capitalista s-a dezvoltat pe o investitie practica de incredere. Daca sunt un negustor din Venetia si stabilesc contacte cu un altul din Londra, trebuie sa am incredere ca, daca ii livrez marfa cu corabiile mele, acesta mi-o va plati la pretul stabilit. Este in interesul meu sa am incredere, este in interesul lui sa-si tina cuvantul dat (altfel isi va pierde credibilitatea in fata celorlalti jucatori si nimeni nu va mai face afaceri cu el). Astfel increderea a depasit cadrul limitat-traditional doar pe baza unui interes asumat reciproc.

Un caz aparte se observa si-n cadrul comunitatilor traditionale romanesti. Satele cele mai conservatoare, cele mai exclusiviste sunt cele ortodoxe.  Localismul religiei ortodoxe (ce nu are vocatie misionara – ce tradeaza lipsa de incredere in sine si in Celalalt) a setat o maniera fragila si totusi bine conturata de abordare. Increderea este reglata bine pe marginea ospitalitatii si intampinarii strainilor, insa este dublata in acelasi timp de sentimente de suspiciune si teama. Strainul este cel ce poate destabiliza ordinea molcoma si ritmul deja creat de secole. Literatura romana este plina de tipare are Strainului care ucide, inseala si motiveaza toate tiparele de excludere din partea comunitatii autohtone. Strainii ce veneau la han erau cei care inselau, ucideau, evreii erau cei profitori, burghezia era fost subsumata sub semnul arivismului (care poate fi interpretat sub forma unui dinamism social si cultural). Cadrele comunitatii erau atat de bine inchegate incat blamul cadea asupra oricui incerca sa schimbe ordinea deja constituita (cazul boierului ce doreste sa-si elibereze taranii de pe mosie si sa le returneze pamanturile) sau fata de cei care incearca sa-si depaseasca conditia (acest aspect il regasesc uneori si-n modul cum sunt percepute VIP-urile scenei romanesti – cutare cantaret, cutare prezentatoare ramane acelasi taran, ramane aceeasi moldoveanca proasta, aceeasi curva basarabeanca). Aceasta este un tipar intalnit cu precadere in comunitatile mici unde toti se stiu cu toti. Unde baiatul din capatul ulitei poate sa ajunga mare academician de faima internationala, in memoria colectiva a comunitatii el va ramane acelasi Vasile a Mariucai, baiatul ala fraged ce-a fost impuns de boul lui cutare.

In satele romanesti chiar si un copil mic este subsumat strainului si este intrebat al cui este? pentru a fi cartografiat si incadrat unei harti familiare de legaturi si conexiuni.
De asemenea, una din cele mai des folosite mostre de intelepciuni populare este vorba de spirit prudenta precum ca strainul tot strain ramane. Am fost crescuti pe aceste baze traditionale si uneori pe baza unor mituri urbane sa nu acceptam nimic de la straini (nici o prajitura, nici o bomboana) si sa ne stim de mici copii limitele inerente conditiei nostre: ala e copil de medici, taica-su e profesor, noi nu ne comparam cu ei etc.

In comunitatile urbane mai mari, cercul increderii se largeste in mod obligat. Legaturile profesionale sunt mai puternice, rudele nu mai constituie un cerc opac, iar dinamismul si concurenta sociala acerba te obliga la acel tip de incredere contractuala: castig si eu, castiga si el.

Acum, noi ca tineri, suntem mai zapaciti si mai dinamici decat parintii nostri. Lentila noastra sociala nu este pe deplin configurata si interactionam (de cele mai multe fara inhibitii) cu oameni de pe toate palierele sociale. Vizitam in alte orase oameni cunoscuti pe net, scriem bloguri personale in care ne descarcam mai mult decat in fata familiei, in fata celor apropiati, Strainul e vazut din ce in ce mai mult ca o terapeutica. Strainul nu-ti stie numele, nu-ti cunoaste ranile, insa e acolo, ca un molcom fond sonor. Situatia asta de lipsa a granitelor verticale intr-o comunitate este asemenatoare unei stari de razboi. In timpul unui razboi granitele sociale tind sa devina nule, energiile circula liber de sus in jos si invers, solidaritatea generala este setata pe aceleiasi baze contractuale, iar povestile frumoase apar in randul intamplarilor cu Straini. Strainul ce te ajuta, ce te adaposteste, ce face un gest frumos si apoi dispare.

Asadar, aspectul belicos al societatii in care traim in mod paradoxal ne indeamna sa:
– sa ne largim extrem de generos cercul increderii (ceea ce inseamna putere)
– sa ne aliem cu Straini
– sa pastram totusi acea prudenta conservatoare si sanatoasa. Increde-te-n Alah, insa leaga-ti camila!

1 Flares Twitter 0 Facebook 1 1 Flares ×

3 thoughts on “Un caz de incredere

  1. matteo

    bunul samarinean, “nu va nici evreu nici arab, nici parte barbateasca nici parte femeiasca” iubeste-ti aproapele “dar nu esti tu cumva fiul tamplarului?” – astea ca sa vezi ceva. pe urma, ca sa vezi altceva – schimbul fiind reciproc avantajos poate fi facut si de oameni care apartin unor medii culturale diferite, banii nu au miros, banii sunt ochiul dracului – cum necum am ajuns iar la crestini.

    Reply
  2. teardrop

    Am observat pe de alta parte ca familia este din ce in ce mai putin considerata nucleu social, se discuta din ce in ce mai putin “in familie”. Urbanizarea aduce cu sine independenta sociala, dar paradoxal nimeni nu se poate descurca singur. Pentru a fi ajutat, trebuie sa oferi ceva in schimb, si cine nu are nimic de oferit este pierdut.
    Parerea mea este ca astfel oamenii incep incet sa ignore factorul empatic, se gandesc mai mult la aspectele practice, deci tindem sa devenim un fel de animale sociale, preocupate mult prea mult de scopul in sine si ignorante total la mijloacele de obtinere…
    Scuze daca am luat-o pe ulei iar, sunt la serviciu si am scris prea rpd 🙂

    Reply
  3. Cosmin

    Ce nucleu social, nu vedeti ca familiile acum ori fac multi bani si atunci ajung sa-si impuste amantii, ori nu stiu ce sa mai bage in gura si atunci ajung sa se omoare intre ei.
    Oricum dezvoltam multe dintre relatiile nostre in comunitatea biroului unde lucram, si oricat de uniti am fi nu se mai poate spune ca familia este un nucleu social.
    Unde sunt serile in care, bineinteles fara coca cola si floricele umflate la microunde, stateam cu parintii unul langa altul si vorbeam despre ceea ce a fost ziua care era pe sfarsite? Unde sunt adunarile de duminica din acelasi cadru restrans in care ne disecam fiecare intamplarile de peste zi, sau zilele de Craciun unde stateam cu sufletul la gura pana unul dintre noi punea beculetele de la brad in priza? NU mai sunt si nici nu cred ca vor mai veni. De fapt suntetm pusi pe forward si atunci nu mai stim sa spunem “te iubesc” sau orice alte simple cuvinte, ca sa mai putem aduce simplitatea acelor timpuri.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.