Este meritul lui Lorin că a ieşit un număr atât de bun al revistei ON (editată de Vodafone) despre Blogurile cu personalitate.
Pozele au ieşit bine (s-a meritat sesiunea foto de patru ore), textele au fost scrise ca la carte, iar compania este una onorabilă: irene, terorista, Cătălin Teniţă şi eu.

Ce se alege cu toate alegerile pe care nu le-am făcut? Ce se întâmplă cu toate gândurile pe care nu le-am împărtăşit? Unde ajung toate idealurile pentru care nu am luptat?

Sâmbătă, 13 decembrie,  se întâmplă ediţia a treia BookTalks, avându-l invitat pe Cezar Paul-Bădescu.
Cezar va citi un fragment aparte din cartea sa – Luminiţa, Mon Amour – iar apoi se va naşte o discuţie la care va participa şi publicul.

BookTalks devine încet-încet un eveniment care se înscrie în mod cert pe harta acelor lucruri frumoase pe care nu doreşti să le ratezi. Având experienta ediţiilor precedente, în calitate de participant, pot spune că acest gen de întâlniri cu oameni care scriu se transformă întotdeauna în bune întâlniri.

Această ultimă ediţie va fi specială. Nu doar pentru că Cezar e plin de poveşti şi musteşte ca om şi scriitor, ci şi pentru că această ediţie BookTalks va fi moderată de mine.

Adrian Ciubotaru va fi tipul care va avea celălalt microfon, va prezenta invitatul şi va stârni, dacă va fi cazul, pe cei din public să centreze cu întrebări şi nedumeriri către invitat, iar la final – sau la început – va mulţumi organizatorilor, sponsorilor, invitatului şi publicului.
[Cel mai probabil, pentru a-mi masca emoţiile, voi spune glume jenante şi poante pentru care voi fi huiduit în cor.]

După cum se ştie, intrarea la acest eveniment se poate face doar pe bază de invitaţie, iar eu am onoarea şi şansa unică de a putea oferi – cititorilor acestui blog – cinci invitaţii.
Nu este nevoie să musteşti de înţelepciune, ci doar să doreşti să participi la un eveniment cum numai cei de la bookblog.ro îl pot oferi.

Este nevoie doar de un mail la adrian.ciubotaru @ filozofie.ro cu subiectul “accelerez la BookTalks” pentru a te alătura celorlalţi participanţi şi a primi detaliile legate de locaţie, invitaţie şi eventuala parolă.
Pune mâna pe receptor şi sună chiar acum… ok, aţi înţeles ideea:)
Vă aştept!

1. Despre expresivitate – fragment video cu Horia-Roman Patapievici. (via Bucurenci)

2. Ten Things I Have Learned (via Adrian Mironescu)

3. Paris (2008) – apoi am petrecut câteva ore pe site-ul oficial ascultând melodiile din film.

4. Nişte piftele stăteau de vorbă în stomac. La un moment cade un jet de vodkă peste ele.
“Cine eşti matale?”
“Pai, eu sunt vodka.”
“Pai, şi cu ce ocazie pe aici?”
“Pai, e ziua lui Gelu.”
“Aha, ok.”
Peste câteva minute, cade încă un gât de vodkă peste ele.
“Cine eşti matale?” întreabă o piftea.
“Păi, eu sunt al doilea gât de vodkă.”
“Păi, şi cu ce ocazie pe aici?”
“Păi, e ziua lui Gelu.”
“Aha, ok.”
Jeturile de vodkă se scurg timp de câteva ore. Piftele deja nu mai aveau răbdare.
“Auzi, dar tu cine mai eşti!”
“Păi, eu sunt al 20-lea gât de vodkă.”
“Păi, şi cu ce ocazie pe aici?”
“Păi, e ziua lui Gelu.”
“Auzi măh, zice o piftea, eu m-am săturat. Ia haideţi până sus să vedem cine-i Gelu ăsta!”

GALERIA MORA şi ALEXANDRA TURC vă invită la expoziţia de fotografie “T O P G8” 04.12.2008 – 10.01.2009 vernisaj – joi, 4 decembrie 2008, oră 19. Expoziţia Alexandrei Turc se construieşte prin alăturări de cadre şi gesturi, de mimici şi situaţii, de forme şi compoziţii. Conţinând două serii distincte, TOP G8 nu este fotografia surprinsă de autor prin poziţionarea aparatului, ci prin concentrarea privirii.
[sursa]

Later edit: Cristi, colegul de muncă cum care am făcut filmuleţele, a prezentat şi varianta lui (mai ilustrativă):

Îmi aduc aminte de prezicerile apocaliptice de acum câtiva ani cu privire la becalizarea României. Era perioada când Băsescu îl luase în braţe pe patronul Stelei, PNG-ul părea că stă periculos de bine în sondaje, iar Becali era alintat de televiziuni încât îl vedeai pretutindeni (ştiri sportive, talkshow-uri, menţionat peste tot pentru excentricităţile sale).

Îmi aduc aminte de acel scandal făcut de Vadim în Parlament cu ocazia prezentării Raportului Tismăneanu de către preşedintele Băsescu.

Îmi aduc aminte de neruşinarea unui aproape om ca Adrian Păunescu.

Acelaşi Becali a câştigat doar 15% din voturile Colegiului său.
Acelaşi Vadim a luat doar 10%.
Iar acelaşi Păunescu care ne-a insultat inteligenţa atâţia ani spune la revedere Parlamentului.

Oameni siniştri, care au pătat imagini şi demnităţi, de care publicul votant a decis să se descotorosească. La fel cum aceeaşi oameni au decis ca partide deviante (PRM şi PNG) nu le mai reprezintă niciun interes.

În ciuda show-ului, în ciuda expunerii mediatice, în ciuda promisiunilor mesianice, aceşti oameni au fost taxaţi de un public plin de umor care însă nu simpatizează clovnii.

Faţă de 2000 (când PRM avea 20% din opţiunile de vot), este o îmbunătăţire binevenită.

Un alt semn de normalitate îl reprezintă eşecul (de altfe, previzibil) vedetelor de a-şi capitaliza un tip de încredere politică: Florin Călinescu, Luminiţa Anghel, Dida Drăgan sau Cătălin Zmărăndescu.
Bine, bine, ştii să jonglezi cu patru portocale în acelaşi timp, însă nu ma vei păcăli să-ţi dau votul meu.

În mod evident, există multe personaje care au câştigat la alegerile recente şi de care am fi dorit să fi scăpat, însă am încredere că sistemul îi va dejecta în curând şi pe aceştia.
Nu pot crede că acelaşi sistem care a scuipat un Becali, un Vadim sau un Păunescu este putred până în măduva oaselor.

Minunea democraţiei vine de la faptul că este un sistem perfectibil, un sistem care pot lua guri de oxigen din mers, fără a zgâria mari energii sociale, fără a destabiliza cadrul comunitar deja existent. Comunismul era perfect încă de la început. Ştiai de la primele acorduri toată partitura care va urma (naţionalizare, colectivizare, cenzura, Partidul unic etc.), nu exista cale de răz-gândire.

M-au bucurat acei tineri care au votat, care s-au interesat, care au mers pe mâna altora în care au avut încredere – cum a mers Andrei Roşca pe mâna lui Victor Kapra.

Mă bucură prezenţa lui Toader Paleologu în viitorul Parlament, la fel cum m-am bucurat că vehementul Fluture, bătut la cap, a pus mână de la mână şi a votat.

Susţin în continuare că votul în alb este o greşeală enormă, căci nu este rezultatul unui act de discernământ, ci doar simpla consecinţă a unui resentiment, a unei lehamite păguboase.
Nu spun că dezgustul nu are valorile sale igienice, însă dacă tot treci în vizită pe la noi, fii te rog cel puţin politicos şi zâmbeşte. Nu împrăştia în jur amarul şi veninul propriului dezechilibru.
Distanţa dezinteresului tău le creează politicienilor un spaţiu pentru abuzuri şi abateri.

Nu aş dori ca pe viitor oameni tineri şi capabili să intre în politică şi sa le fie aplicată aceeaşi prezumţie de vinovăţie care se aplică acum în bloc clasei politice.
Nu aş dori ca pe viitor să retrăim acel moment penibil al alegerilor din 2000, la fel cum nu mi-aş dori ca participarea la “viaţa cetăţii” să se oprească într-o zi oarecare, la capătul unei ştampile.

Procesul de primenire a unei tinere democraţii, a unui popor care încă n-a devenit naţiune, este unul permanent, căci poate Ideea de România o putem găsi în viitor, iar nu în trecut.

Later edit: A se vedea şi articolul din Le Monde.

Ne-am văzut de dimineaţă (duminică la amiază este încă dimineaţă) cu Andrei şi Bobby pentru nişte înregistrări.
Andrei ne-a povestit că votase deja. A votat un candidat pentru o Cameră, iar pentru cealaltă, considerând că nu are pe cine alege, şi-a anulat votul scriind bookblog.ro pe buletin.
Bobby urma să voteze după ce terminam înregistrările.

În timp ce scriam rândurile de mai sus, m-a sunat Dragoş spunându-mi că a votat şi el. M-a bucurat mult telefonul lui Dragoş, căci în mare parte o discuţie cu el din seara precedentă a catalizat articolul furios.

Later edit: Ionuca a votat şi ea, Dragoş Bucurenci a pedalat pânâ  în Ferentari pentru a vota, Dora nu s-a lăsat convinsă de oamenii răi şi a votat.

Sincere felicitări!

În acelaşi timp, amicului care mi-a spus că se duce să-şi viziteze părinţii pentru a nu-i lăsa să iasă din casă să voteze, îi urez un mare blocaj în trafic:)

1. Un interviu cu Andrei Gheorghe
2. Toţi pentru Unu, lansat de Cătălin Teniţă
3. Un articol bun semnat de Dragoş Bucurenci
4. Mesajul unui copywriter de Thanksgiving
5. Prejudecăţi despre filozofi – articol scris de Gramo
6. Premiu de 500 de euro de la Dan Andronic
7. O reacţie la articolul Luminiţei Marcu
8. Un blog feminin interesant
9. Spot genial (Starbucks commercial)
10. O melodie care-mi aduce aminte de Viena (anul trecut, pe vremea asta)

La Blogoree Workshops, am asistat la o scurta prezentare foarte utilă despre public speaking ţinută de Sandra Ghiţescu. O chestie faină, organizată bine, cu 20 de oameni (unii bloggeri, alţii mai puţin) chiar interesaţi de subiect. Întrebări bune şi lucruri care mi-au lămurit multe necunoscute.

Pe agenda oferită de agrafa.ro îmi notasem ceea ce-mi imaginez că s-ar putea întâmpla mai rău când vorbesc în public:
1) să plece lumea
2) să se vorbească tare în public

Îmi notasem de asemenea, un plan de combatere a unor astfel de situaţii:
– poţi apela la replici contextuale spontane (atenţionări, glume etc.)
– poţi ignora deranjul
– te opreşti şi aştepţi ca lucrurile să se limpezească

M-a interesat subiectul cu atât mai mult cu cât sâmbătă vorbisem la evenimentul lui Andrei Ruse şi fusesem destul de nemulţumit de prestaţia mea: limbajul trupului, (ne)privitul publicului în ochi, ideile răsfirate ş.a.

Poate sunt prea dur cu mine, căci uitându-mă acum pe notiţele făcute am găsit următorul îndemn subliniat:
“Fii indulgent cu tine!”
Nu la nivel moral, în sensul delăsării, ci la un nivel practic şi procedural. Nu totul depinde de tine (aici mi-am amintit de Epictet: sunt lucruri care depind de voinţa noastră şi sunt lucruri care nu depind de voinţa noastră), iar o anumită doză de indulgenţă îţi poate oferi o flexibilitate mai mare în situaţii variate.

Pot spune că mi-a plăcut, că am învăţat nişte chestii utile şi mulţumesc Sandrei pentru prezentare, iar lui Bobby pentru organizare şi toate cele.