Accelerează la BookTalks!

0 Flares 0 Flares ×

Ce se alege cu toate alegerile pe care nu le-am făcut? Ce se întâmplă cu toate gândurile pe care nu le-am împărtăşit? Unde ajung toate idealurile pentru care nu am luptat?

Sâmbătă, 13 decembrie,  se întâmplă ediţia a treia BookTalks, avându-l invitat pe Cezar Paul-Bădescu.
Cezar va citi un fragment aparte din cartea sa – Luminiţa, Mon Amour – iar apoi se va naşte o discuţie la care va participa şi publicul.

BookTalks devine încet-încet un eveniment care se înscrie în mod cert pe harta acelor lucruri frumoase pe care nu doreşti să le ratezi. Având experienta ediţiilor precedente, în calitate de participant, pot spune că acest gen de întâlniri cu oameni care scriu se transformă întotdeauna în bune întâlniri.

Această ultimă ediţie va fi specială. Nu doar pentru că Cezar e plin de poveşti şi musteşte ca om şi scriitor, ci şi pentru că această ediţie BookTalks va fi moderată de mine.

Adrian Ciubotaru va fi tipul care va avea celălalt microfon, va prezenta invitatul şi va stârni, dacă va fi cazul, pe cei din public să centreze cu întrebări şi nedumeriri către invitat, iar la final – sau la început – va mulţumi organizatorilor, sponsorilor, invitatului şi publicului.
[Cel mai probabil, pentru a-mi masca emoţiile, voi spune glume jenante şi poante pentru care voi fi huiduit în cor.]

După cum se ştie, intrarea la acest eveniment se poate face doar pe bază de invitaţie, iar eu am onoarea şi şansa unică de a putea oferi – cititorilor acestui blog – cinci invitaţii.
Nu este nevoie să musteşti de înţelepciune, ci doar să doreşti să participi la un eveniment cum numai cei de la bookblog.ro îl pot oferi.

Este nevoie doar de un mail la adrian.ciubotaru @ filozofie.ro cu subiectul “accelerez la BookTalks” pentru a te alătura celorlalţi participanţi şi a primi detaliile legate de locaţie, invitaţie şi eventuala parolă.
Pune mâna pe receptor şi sună chiar acum… ok, aţi înţeles ideea:)
Vă aştept!

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

7 thoughts on “Accelerează la BookTalks!

  1. Ariana

    O initiativa de toata lauda!Eu as invita in sala pe cei care n-au citit in viata lor o carte (curios dar sunt destui).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.