Este una dintre cele mai neinspirate întrebări: Care este sensul vieții?
Am dobândit o oroare faţă de această întrebare din timpul facultății. Majoritatea fetelor cu care ieșeam pe atunci, aflând că studiez filosofia, îmi puneau la un moment dat această întrebare. Unele erau ironice, așteptându-se să cad în capcana unei expuneri prețioase. Altele erau serioase, așteptând o dezlegare și o lămurire. Continue reading →

Nu am dorit să scriu despre cum a fost anul trecut pentru mine (în afară de câțiva prieteni, pe cine ar interesa?), dar făcând o recapitulare și numărând bobocii, am observat un lucru curios: a fost un an extrem de bun în ciuda unui detaliu despre care am să vorbesc la finalul acestui articol.

Mi-au plăcut mereu aventurile pentru că la capătul lor m-am simțit îmbogățit. Ce nu trăiesc ca o aventură este un timp pierdut, fără nicio poveste. Continue reading →

Nu vei găsi urși în savană și nici lei în tundră. Animalele au locul lor în natură pe care și l-au dobândit prin jocul evoluției. Într-o anumită nișă vei găsi doar anumite specii care s-au adaptat de-a lungul timpului doar pentru acel mediu.
Omul nu are locul lui în natură. Găsești oameni peste tot. În deșert, în munți, în regiunile polare sau la malul mării.

Acum ~60.000 de mii de ani, grupuri de homo sapiens sapiens plecau din Africa pentru o călătorie în jurul Pământului care nu s-a terminat nici în ziua de azi. A fost o colonizare lentă și ireversibilă. Continue reading →

Sănătatea este rezultatul unor bune obiceiuri. Sănătatea nu este modul default de a fi al unui corp, este rezultatul unei victorii asupra virușilor, asupra paraziților, asupra bolilor. Este rodul unui efort.
Folosesc această comparație pentru a descrie prezentul pe care mulți – din păcate – îi consideră modul default de al fi al lucrurilor. Starea naturală, “din oficiul” istoriei.

Prezentul este rezultatul unor eforturi, al unor vise, al unor munci herculiene pe care cei de dinaintea noastră și le-au asumat, sacrificându-și timp, energie și multe, prea multe vieți.
Ceea ce vedem în jurul nostru nu a ajuns să fie by default. Nu sunt lucruri date, sunt lucruri construite și muncite de mii și mii de generații.

Dacă acest gând nu te umple de recunoștință și responsabilitate, înseamnă că între tine și ceilalți – de dinainte și de acum – s-a produs o ruptură care îți creează iluzia că nu ai nimic de oferit comunității în care te-ai născut. Poți înțelege această comunitate drept propria familie, propria națiune sau întreaga umanitate, însă ideea este aceeași: devenim oameni doar interiorul unei comunități faţă de care ne simţim recunoscători şi responsabili.

Am ieșit în seara de 21 decembrie 2013 pentru a aprinde o lumânare – în Piata Universității – în memoria celor care s-au sacrificat (și) pentru libertatea mea, acum 24 de ani. Este un minim gest de recunoștință față de niște oameni care au ales să iasă în stradă pentru a-și redobândi demnitatea confiscată de un regim absurd și represiv.

Unii dintre ei au ieșit din casă și nu au mai revenit din mijlocul familiilor. Îi găsești acum printre aleile unui cimitir, sub cruci care le poartă amintirea unor vârste incremenite într-un sacrificiu la înălțimea căruia noi doar sperăm să ne ridicăm.
Unii aveau 17 ani, 18 ani, 19 ani, 26 de ani, 34 de ani, 52 de ani, 90 de ani. Elevi, studenți, soldați, muncitori, ingineri, maiştri, şoferi de taxi, pensionari.

Ceea ce vedem în jur nu este starea naturală a lucrurilor. Este rodul unui efort.

Libertatea, atât de tânără și firavă, cu toate imperfecţiunile şi confiscările, nu este trecută în niciun certificat de naștere. Este idealul pentru care trebuie să luptăm și pe care trebuie să-l apărăm în fiecare zi. Prin ceea ce facem mai bine, prin ceea ce facem cu pasiune, prin ceea ce facem pentru ceilalți.
Este rodul unui efort. Nu este un cadou pe care te culci, este un dar pe care îl îmbogățești și-l dai mai departe.

Mi-am reamintit azi, ieșind în stradă și aprinzând o lumânare, că nu sunt singur și că viața mea este conturată în spațiul unui împreună în care vorbesc și cei care au trăit, și cei care trăiesc și cei care vor trăi după mine.

Pentru ca viața noastră să aibă sens, trebuie să lăsăm în urma noastră o lume mai bună decât cea pe care am primit-o atunci când ne-am născut.

foto: Alex Damian

Un scoțian citește ziarul și află despre o crimă oribilă făcută de un englez.
Concluzia lui: “Un scoțian n-ar fi făcut așa ceva”
A doua zi citește ziarul și află despre o crimă oribilă făcută comisă de un scoțian.
Concluzia lui: “Un scoțian adevărat n-ar fi făcut așa ceva”
Se cheamă Scotsman fallacy și rezvolă o disonanță prin redefinirea grupului căruia îi aparții. În primul caz, grupul este format din toți scoțienii, iar apoi grupul s-a restrâns la cel al scoțienilor adevărați.

Această eroare este atribuită schimbării definiției (ce înseamnă a fi scoțian), dar ceea ce se întâmplă în acest caz este mult mai profund.
Disonanța apare atunci când afli că propriul tău grup conține indivizi care fac lucruri blamabile. Rezolvi problema prin restrângerea grupului, separându-te simbolic de ceilalți membri care încalcă normele pe care tu însuți ți le asumi.

În cazul nostru, al românilor, disonanța este atât de răspândită (se produc atât de multe “crime oribile”)  încât majoritatea românilor se separă simbolic de majoritatea românilor. Continue reading →

Săptămâna trecută am trimis un mesaj de mulțumire unui politician tânăr. I-am mulţumit că nu a votat pentru modificările la Codul Penal. I-am mulțumit pentru un gest normal pe care orice politician responsabil l-ar fi făcut.

În această țară, normalitatea e cusută cu o ață atât de subțire încât are nevoie să fie încurajată cu orice prilej. Îți mulțumesc că mă asculți (deși nu ești de-acord cu mine), îți mulțumesc că ții ușa liftului șă urc și eu (deși suntem străini, iar eu nu-ți voi putea întoarce favorul în viitor), îți mulțumesc că iei atitudine.

Am fost plecat din București în week-end și nu am apucat să ies în stradă. Respect pentru cei care au făcut-o și o vor mai face. Din exasperare, din respect pentru ceilalți, din dragoste de țară.

Este greu de înghițit un asemenea gând, dar clasa politică nu e vinovată de toate relele societății românești. Este doar un copil care a crescut într-o casă cu obiceiuri proaste. Dacă nu te speli pe dinți și mânănci prostii, nu te aștepți să ai dinți frumoși când vei crește mare, nu-i așa?

Obiceiurile bune se creează când cineva este recompensat că s-a abținut de la o alegere sau atunci când a ales bine.

Românii au nevoie de obiceiuri bune, iar acela de a ieşi în stradă în cazul unor abateri de la principiile democraţiei trebuie încurajat prin toate mijloacele.
Dacă nu poți ieși din casă, dacă ești plecat, dacă ți-e lene sau dacă ești la muncă, mulțumește-i cuiva care a ieșit în stradă și se luptă și pentru tine. E un minim gest de responsabilitate.

Protestul meu a început săptămâna trecută când am mulțumit unui politician care – în cadrul unui vot pentru modificarea Codului Penal – s-a luptat pentru mine.
Protestul meu se va încheia atunci când voi termina de mulțumit tuturor celor care fac lucruri bune în această țară. Celor se implică, protestează, votează în Parlament, celor care nu renunţă nici atunci când încurajările lipsesc.

sursă foto:

Pizza, sex, bani, prieteni, complimente. Aceste lucruri se aflau pe o listă care a fost înmănată în cadrul unui experiment. Participanții trebuiau să aleagă ce anume de pe această listă își doresc să li se întâmple în fiecare zi. Care credeți că a fost rezultatul? Continue reading →

De câte ori nu te-ai urcat în lift și te-ai trezit pe holul apartamentului tău fără să fi fost conștient de ce anume ai făcut între timp?
Ai deschis ușa liftului, ai apăsat un buton, ai ieșit din lift, ai scos cheile, ai deschis ușa și tot așa. Toate aceste gesturi le-ai făcut în mod repetat încât creierul le-a învățat pe de rost și le-a transferat către inconștient unde – prin automatizare – se consumă mai puține resurse.

Când anumite acţiuni sunt cunoscute și au fost repetate îndelung nu mai ai nevoie de procese conștiente (cum e atenția sau voința) care sunt extrem de costisitoare: consumă timp și energie (o mare parte din energia pe care creierul o cere este cheltuită pe procese conștiente). Continue reading →

E o problemă pe care încerc să o descos fără să dau vina pe nimeni. Nici pe cei implicați, nici pe mine însumi.

Primesc zeci de mailuri săptămânal cu invitații la diferite evenimente. La unele răspund, la altele nu răspund. Majoritatea răspunsurilor pe care le-am dat în ultimul an au fost negative. Unele mailuri sunt la limita spamului încât îmi imaginez cum roboțeii din Gmail muncesc de zor să înțeleagă unde ar trebui să ajungă mesajul: în Inbox sau în Spam?

Răspunsurile mele reflectă propriile priorități și criterii care nu întotdeauna sunt înțelese. Continue reading →