Ador adrenalina care se naşte din oboseală.
Ador clipa când după 30 de ore de nesomn, mă întind în pat cu perspectiva unui somn îndelungat.
Ador momentele când sunt atât de epuizat încât toate gândurile îmi rătăcesc prin regiuni departe de orice actualitate fiziologică.
Nu te doare nimic, nu ţi-e foame, nu ţi-e sete şi simţi o căldură şi fierbinţeală în tot corpul.

Ador urechile calde în timpi de oboseală, căci îmi aduc aminte de anumite exerciţii yoghice în care trebuia să produci cât mai multă căldură. Nu să usuci nu ştiu câte prosoape pe spate, însă îndeajuns de multă căldură încât să crezi că ai temperatură.

La două dimineaţa eram încă la nuntă în Moineşti, peste o oră aveam tren către Bucureşti, iar la 8:35 coboram în Gara de Nord de unde m-am dus direct la muncă.
Dacă cuplez şi sâmbăta cu petrecerea burlacilor (în stil american), duminica cu nunta, iar luni cu munca, am impresia că în 48 de ore am trăit câteva vieţi paralele, subiect a trei romane.

Dacă mă mai gândesc că am avut loc până în Ploieşti Sud, iar de acolo trenul s-a umplut cu navetişti şi-am stat cele mai crunte 40 de minute în picioare, iar acum număr minutele până la sfârşitul programului, până iau autobuzul şi apoi metroul, şi apoi ajung acasă, şi apoi mă trântesc în pat, şi apoi visez frumos. Iar mâine pot reveni la ritmurile normale cu un tempo interior schimbat.

De cele mai multe ori, anumite experienţe şi poveşti trăite nu sunt bune pentru că ne învaţă lucruri noi, ci pentru că îţi schimbă aerul interior. Schimbare care poate prilejui învăţarea de lucruri noi. Blocajele apar din lipsă de aerisire.

Vineri seară, când am plecat cu trenul, cu văr-miu, ne-am nimerit lângă două tipe din Bacău. Două surori, am aflat mai târziu. Una din ele, începuse să citească o carte când, după cinci minute, întoarce cartea şi începe să răzuiască cu unghia eticheta cu preţul. Nu în mod normal, cu mişcări atente, ci foarte repede şi agitat, ca un mic iepuraş isteric.
În acea linişte – eu citeam la rândul meu, sora ei citea, văr-miu citea – izbucnesc într-un râs convulsiv, din acela cu lacrimi şi contorsionări în scaun. Încep şi ele să râdă de râsul meu, ce-mi prelungeşte şi mie criza şi-am ţinut astfel preţ de câteva minute bune.
“Mi te imaginam la trei noaptea, singură acasă, dezlipind etichetele de la cărţile din bibliotecă”, i-am spus.

“Cum să râzi în hohote alături de necunoscuţi de sex opus”

Apoi s-a făcut din nou linişte, iar după prima pagină, întorcând-o, aceeaşi soră începe să netezească agitată foaia. Iar mi-am imaginat-o la trei noaptea, singură prin casă, cu obiceiuri maniacale, şi iar am izbucnit într-un râs care s-a transmis cu uşurinţă în rândurile micii comunităţi formate din noi doi şi cele două surori.

Am jonglat atât de mult cu somnul, încât aş putea scrie o carte despre dezechilibrele rezultate. Pe termen scurt şi pe termen mediu. Fizici şi psihice.

Toată scena a durat 5-6 minute. O pensionară şi-a lăsat căţeaua în faţa farmaciei, iar în 1-2 minute un câine comunitar deja îi călărea în mod abuzuv animalul. Aceasta, bătrâna, iese din farmacie şi începe să lovească violatorul, însă sunt slabe şansele de-a-i opri pofta. Bătrâna intră din nou în farmacie, câinele ala rău îşi termină treaba, însă nu reuşeşte să se dea jos. Au rămas încolăciţi, schieunând.
Bâtrăna iese din nou, vede priveliştea şi îşi pune mâinile în cap.
Încă o dramă în România contemporană.

Perioada Specială sau Período especial en tiempo de paz. Astfel au fost denumiţi  anii de criză economică prin care Cuba a trecut după colapsul Uniunii Sovietice în 1991 şi măsurile care au fost luate pentru a depăşi această situaţie. Mai bine spus, astfel s-a numit în mod propagandistic pariul pe care Cuba trebuia să-l facă cu sine pentru a supravieţui.

Pe lângă produse farmaceutice, maşini industriale şi îngrăşăminte chimice, Cuba importa din Uniunea Sovietică aproape tot petrolul de care avea nevoie şi exporta în fosta ţară comunistă aproape toată producţia de zahăr.
Când Uniunea Sovietică a căzut, toate contractele au fost anulate, iar impactul asupra economiei Cubei a fost devastator. Importurile şi exporturile au scazut drastic, iar criza de combustibil s-a făcut simţită în câteva luni. Efectele negative asupra transportului şi a agriculturii au obligat guvernul Cubei să-şi regândească politicile imediate.

A-ţi diminua cu 40% consumul de combustibil în câteva luni este o măsură dramatică specifică unei ţări aflate în război.
În acelaşi timp, imaginându-şi un efect de domino, în speranţa că regimul lui Fidel Castro va cădea după modelul fostelor state comuniste din Estul Europei, SUA şi-a înnăsprit embargoul economic.

Ce a făcut Cuba pentru a depăşi acest impas este o poveste interesantă (dincolo de introducerea raţiilor la produsele alimentare, întreruperea curentului electric la intervale regulate etc.), însă în cazul de faţă vreau să atrag atenţia mai ales asupra schimbărilor în agricultură.

În câţiva ani, Cuba a fost nevoită să treacă (nu fără ajutorul unor specialişti din Australia) de la o agricultură comună unei tări industriale la o metodă de agricultură organică.
Au renunţat la pesticide şi au introdus biofertilizatori. Au renunţat la clasica agricultură intensivă şi au introdus sistemul rotaţiei culturilor.
În lipsă maşinilor, vechile cooperative agricole după model comunist au fost restructurate. S-au micşorat loturile şi s-au format mici intreprinderi “private” în care doar o parte a recoltei revenea statului.

În lipsa mijloacelor de transport, s-au format mici pieţe agro-alimentare în fiecare comunitate asigurându-se astfel 80-100%  din necesarul de hrană.

O iniţiativă pe mi-a plăcut în mod special este urban gardening (sunte estimate în jur de 10.000 de grădini urbane în Cuba). Locuitorii oraşelor au fost încurajaţi să planteze legume pe fiecare parcelă de pământ nefolosită. Acum periferiile Havanei sunt pline de asemenea grădini agricole care constituie o sursă de venit pentru multe comunităţi.
De notat că acest model de agricultură urbană nu este folosit doar în Cuba.

Perioada Specială, dincolo de greutăţile economice implicite (scăderea puterii de cumpărare, scăderea calităţii vieţii etc.), a fost pariul pe care Cuba l-a făcut cu sine însăşi. A schimba atât de mult şi de repede obiceiurile de consum ale unei întregi naţiuni este un proces de inginerie socială care, e drept, nu este la îndemâna unei ţări democratice.
Între timp, Cuba s-a reorientat. A început să importe petrol din Venezuela, Uniunea Europeană, în ciuda embargoului, a început să dezvolte relaţiile economice permiţând accesul companiilor europene în insulă, turismul a început să se dezvolte etc.

Perioada Specială este doar unul din cazurile în care nevoia te învaţă şi dincolo de propaganda oficială este riscant să cuantifici avantajele si dezavantajele unui asemenea amplu proces. Când economia ţării este devastată de un embargo şi o dependenţă aproape totală faţă de un furnizor extern, a părut firesc pentru liderii Cubei să încerce să schimbe temeliile industriale ale agriculturii, să implice cetăţenii mai mult in procesul de producţie şi să invite la o agricultură organică susţinută chiar şi în mediile urbane.

În mai puţin de o decadă, Cuba a reuşit acest pariu al schimbării. Agricultura sa, chiar dacă nu este intensivă şi nu doboară recorduri de producţie, este un studiu de caz pentru multe programe şi intreprinderi agricole din toată lumea, iar conceptul de urban gardening, fie doar din motive estetice şi ecologice, a deveni un trend în rândul multor organizaţii de mediu.

[link]

Cu greu mi-am putut abţine un râs sănătos citind următorul articol: marius ianuş a cerut bani să scrie pe ROcultura
Articolul este scris de Andrei Ruse şi face referire la Marius Ianuş, nu stiu dacă aţi auzit de vreunul dintre ei, însă acest lucru este mai puţin important pentru lucrurile pe care doresc să le subliniez:

1. Nu este ciudat să ceri bani pentru scrisul tău (e timpul tău, e munca ta), însă este jenant să ceri bani puţini.
Arată cât de puţin îţi preţuieşti munca şi nu motivează pe nimeni să te plătească mai mult.
În mediile astea scrisul e oricum prost plătit. Ori ceri bani frumoşi, ori nu ceri deloc, însă 10 RON pentru un material scris (fie el articol, recenzie, editorial) este ceva rizibil.

2. A doua problemă este un act de ipocrizie: dacă tot aveai o părere proastă despre el, de vreme ce îşi pune filme porno pe blog, de ce l-ai mai rugat să-ţi fie colaborator?

3. A treia chestiune este concurenţa pe o nişă de literatură sau de cultură online a două site-uri sau bloguri colective: Rocultura şi hyperliteratura. În această zonă frumoasă şi creativă în care se pot face multe lucruri interesante, se pot dezvolta destule proiecte onorabile, însă nu se întâmplă nimic, de fapt.

Când ai o echipă de 80 de oameni (!!!), când ai un site de cultură online care poate fi atât de bine targetat, şi te oripilezi că cineva ţi-a cerut bani să scrie, şi te zbaţi la 130 de vizitatori pe zi, ar trebuie să te gândeşti mai bine unde e problema.

Nu mă îndoiesc că mulţi dintre colaboratori sunt oameni care au ce spune, însă impresia pe care mi-o oferă genul acesta de site-uri “culturale” este de lâncezeală, incompetenţă, polemici obscure, lipsă de onoare şi orgolii mari.
Orgolii mult prea mari pentru realizări mult prea mici.

“In Japan, for example, vaginal prostitution is against the law while fellatio prostitution is legal, as women who perform fellatio for money are not considered prostitutes in Japan.”

După ce Madonna a scris o carte pentru copii, o jurnalistă o intreabă:
– What moral right do you have, after doing sex, to write a children’s book?
[link]

Stu Bykofsky este un editorialist la Philadelphia Daily News care a sugerat într-un articol următoarea idee:
– To save America, we need another 9/11.
[link]

Urmăresc de ceva vreme Russia Today – site -, nu l-am găsit nici mai obiectiv, nici mai subiectiv decât, să zicem, Fox News (care este republican aproape pe faţă) sau CNN, însă nu mică mi-a fost mirarea să văd cum un site american foloseşte materiale video de pe Russia Today pentru a descrie anumite evenimente ce ţin de probleme domestice americane.

Dacă un grup de americani, neîncrezători în mainstream media, apelează la relatări ale televiziunilor străine – în cazul de faţă, o televiziune rusească, atunci poate nu trăim într-o lume chiar atât de unipolară.

Apropo de asta, uitaţi-vă la sondajul de mai jos: