Pentru a slăbi, R mănâncă pâine neagră. T, amicul lui R, a început şi el să mănânce pâine neagră. Nu-mi place gustul, însă mi-am dat seama că e mai cool aşa, povesteşte T.
V îşi poartă tricourile pe dos. Arată urât, însă e mai cool astfel, iar câţiva prieteni de la bloc chiar au început să-l imite.

O firmă de produse lactate* îl contactează pe Andrei Gheorghe şi îi propune – pentru o sumă fabuloasă – un contract de publicitate care vizează crearea de awareness cool pentru lapte. Continue reading →

Pe tren, venind dinspre Sinaia, am nimerit într-un vagon plin de tineri spanioli gălăgioşi. Era vorbăreţi şi simpatici. Se mai uitau din când în când la noi, însă îşi vedeau de ale lor.

În cele două ore cât am fost contemporani cu ei împărţind acelaşi spaţiu, a existat doar un moment în care s-a făcut linişte. O linişte a diferenţei culturale.

După vreo oră Continue reading →

La City Grill Aviatorilor, lângă masa noastră, erau două femei pe la 45 de ani. Deşi n-am interacţionat cu ele decât cerându-le zahăr (noi nu aveam pe masă) şi le-am ascultat povestind despre cum fac jogging, la sfârşit când ne-am ridicat să plecăm, le-am zâmbit şi le-am urât o seară plăcută.
S-au uitat la noi, au zâmbit suprinse şi ne-au salutat şi ele.

Eram sigur că vor fi surprinse în bine, de unde şi zâmbetul larg şi eram sigur că ne vor răspunde la fel de cald.
Au fost suprinse pentru că în genere nu ne mai aşteptăm ca oamenii din jur să ne dea atenţie şi de cele mai multe ori ne-am obişnuit în cel mai bun caz să fim ignoraţi.

Mulţimea oamenilor din acelaşi autobuz este doar o aglomerare demografică.
Mulţimea oamenilor din acelaşi restaurant este doar o statistică.
Mulţimea oamenilor din acelaşi bloc.
Mulţimea oamenilor care se plimbă pe acelaşi trotuar. Pe aceeaşi alee. În acelaşi parc.

Prezenţa mea în mijlocul altor oameni nu mă implică decât pe mine şi de regulă caut să fiu martor la cât mai puţine chestii pentru a nu fi implicat direct, pentru a nu fi responsabilizat printr-o eventuală participare. Nu-i aşa?

În actul meu de identitate este trecut numele Valentin-Adrian Ciubotaru. Tata a dorit Valentin, iar mama a dorit Adrian. Deşi Valentin a luat prima poziţie oficială, propaganda mamei asupra numelui Adrian a prevalat.

Valentin îmi spuneau uneori profesorii ca excepţie frumoasă de la obişnuitul Ciubotaru sau “mă, Ciubotarule!”. De asemenea, Valentin sau Vali eram strigat în unele colective unde numele de Adrian fusese deja asumat de cineva cu o vechime mai mare.

Dincolo de aceste variabile, numele Adrian sau familiarul Adi m-a urmărit că o constantă încă de la primele amintiri. În familie am fost primul Adi, însă în şcoala primară eram doar unul dintre cei trei Adrian din clasă. Este un nume frumos, însă extrem de uzitat.

E Adrian Mutu, e Adrian Năstase, e Adrian Cristea, e Adrian Soare. E Adrian.

Adrien, Adriano, Hadrianus. Din Hadria, un port mic la Marea Adriatică. Unii spun că vine de la adru = apa, mare, iar alţii spun că vin dintr-un nume german care înseamnă întunecat.

Valentin vine din latină. Valeo, valere. A fi în putere, a fi sănătos, a se simţi bine. Ce este într-un nume?

Ciubotaru vine din turcă, çabata şi are un traseu foarte interesant în mai multe limbi.

E greu de delimitat măsura în care îmi construiesc numele sau el mă construieşte pe mine. Eu construiesc Adrian Ciubotaru sau Adrian Ciubotaru mă construieşte pe mine?

Gustul unui aliment nu este creat doar de papilele gustative, ci şi de imaginaţie, ci şi de asocierile pe care le facem.

Cutare firmă schimba gustul băuturii comercializate, schimbând design-ul ambalajului.  Pe eticheta sticlei era un nene – logo firmei – şi au observat că consumatorii percept diferit gustul vinului în funcţie de cum era prezentat nenea din etichetă: portret, landscape, tăiat de la mijloc, poză în picioare, cadru apropiat pe faţă lui,  zâmbind, luând o mină serioasă ş.a.
Schimbarea unei variabile contextuale a produs o schimbare la nivel de “esenţă” (schimbare a gustului).

Cineva spunea despre bomboanele Rum Kokos. Au schimbat de curând ambalajul care nu mai e aşa colorat.

“Papagalul şi e mai mic şi m-a întristat asta pentru că îmi aducea aminte de un papagal viu colorat din desene animate care stătea pe umărul piratului. Asta îmi aduce aminte de Treasure Island, piratul şi sticla de rom.”

O schimbare de ambalaj a produs o schimbare de percepţie a gustului.

Astfel, dacă gustul este o chestie de imaginaţie, putem merge mai departe. Văzul este o chestie de imaginaţie, sexul este o chestie de imaginaţie
şi mai departe, şi mai filozofic, sentimentul realităţii este construit cu ajutorul imaginaţiei.

Am primit leapşa de la Dragoş şi o dau mai departe lui Dan Dumitrescu.
Chestionarul este făcut de Cătălin, un puşti de 13 ani.

1. Care este cea mai bună carte citită de tine?
Noaptea de Sânziene
2. Ai făcut cadou cărţi?
De foate multe ori am dăruit cărţi. Uneori din comoditate, alteori din inspiraţie.
3. Care este viitorul literaturii?
Literatura nu va muri atâta timp cât povestea este o nevoie vitală pentru om.
4. În ce limbi ai citit cărţi? Continue reading →

Ex-iubitul mamei vitrege a Andreei Marin, condamnat la închisoare. Titlu de  ziar. L-am citit zilele trecute în metrou, iar azi m-am trezit cu el în cap.

De fapt, nu titlul, ci povestea unui băieţel care era colegul de joacă al altui băieţel.
Să povestim.

Andreea Marin. Un univers întreg, un mănunchi de semnificaţii, imagini şi filantropii. În acelaşi timp, pe o străduţă oarecare, într-un apartament oarecare, Adrian Ciubotaru se trezea într-o zi oarecare. Două destine separate, un fir de legătură.
Care este relaţia mea fiinţială cu Andreea Marin? Ce poate face Andreea Marin pentru destinul meu? Ce gest poate face Andreea Marin pentru ca viaţa mea să accelereze mai mult? Continue reading →

Eram în clasa a doua şi cu ocazia faptului că fuseserăm declaraţi proaspeţi pionieri am mers în excursie la Iaşi. Cu colegii şi cu părinţii.

Prajise mama o tavă întreagă cu seminţe de bostan şi, observând că acestea sunt foarte populare printre colegii de autocar (erau bine prăjite şi sărate), m-am apucat să le vând. Am strâns cu uşurinţă 15-20 de lei pe câţiva pumni de seminţe, însă când mama s-a prins de fază, mi-a spus că nu-i frumos ce-am făcut şi m-a îndemnat să returnez banii colegilor.

Nu era frumos pentru că trebuia să le ofer, iar nu să le vând.

Altădată, în acelaşi an, m-am dus la şcoală cu o pungă întreagă de bomboane de mentă din străinătate (le adusese un unchi din Irak). Le-am vândut în pauză cu 5 lei/bomboana. Cine îşi mai aduce aminte, ştie că 5 lei erau bani frumoşi. Cu şapte bomboane din alea exclusiviste, mi-am luat o minge de… 35.

De data aceasta, nu i-am mai spus mamei de isprava mea, căci nu doream să mă simt din nou vinovat.

În şcoala generală jucam frecvent gropiţa de unde scoateam de cheltuială bani frumoşi. Eram un jucător bun pentru că, spre deosebire de majoritatea colegilor, stăteam la casă şi mă antrenam zilnic la groapă pe care-o făcusem în curte.

Prietenie este atunci când ai încredere în riscurile pe care şi le asumă Celălalt.