Pentru că nu ne-am mai adunat de mult şi pentru că unora le era dor, vă invităm la ceea ce cu modestie se poate numi pruna de pe cireaşa de pe tortul socializarii între bloggeri.
Pentru cei timizi, intrarea este liberă.

Pentru că nu ne-am mai adunat de mult şi pentru că unora le era dor, vă invităm la ceea ce cu modestie se poate numi pruna de pe cireaşa de pe tortul socializarii între bloggeri.
Pentru cei timizi, intrarea este liberă.

Nişte muncitori chinezi în metroul bucureştean discutând într-o engleză stricată cu doi tigănaşi despre tatuajul cu litere chinezeşti al unuia dintre ei.
Am avut un sentiment de mândrie să observ că ţiganii vorbeau mai bine engleza.

Îmi place să merg cu bicicleta, însă ultima oară a fost cu mulţi ani în urmă. Acum, la marşul bicicletelor, am avut ocazia să pedalez pe Calea Victoriei către Facultatea de Drept unde a avut loc deschiderea oficială a Cicloteque.
Puţini bloggeri, multă presă şi mai mulţi entuziaşti.
Este o idee bună şi sunt convins că va prinde. În curând vom vedea pe stradă destule biciclete cu însemnele MaiMultiVerde şi UniCredit Ţiriac.
Am transpirat cu Bobby şi Dan pedalând un kilometru, însă ce mai contează când o faci pentru o cauză bună?
Joi, 31 iulie, va avea loc un marş al bicicletelor de toate felurile. Se va porni la 11:00 din parcarea de la Atheneu şi se va merge până la Drept unde unde se va inaugura Cicloteque, primul centru de închiriat biciclete din Bucureşti, rezultatul unui parteneriat între MaiMultVerde şi UniCredit Ţiriac Bank. Detalii despre Cicloteque în curând pe www.cicloteque.ro.
via: Dragoş Bucurenci
Search. Copy. Share. Forward. Send. Multiplicare, retransmitere, copiere, reproducere. Autostrăzi de comunicare, magistrale de informaţii, implozia copyright-ului clasic.
Monopol asupra capsulelor cu informaţie. The Oil of the 21st Century. Bariere financiare în calea informaţiei, taxele de protecţie a secretelor.
Cum pot închide un bit de cultură, cum pot pune într-o cutie o unitate de informaţie pe care ţi-o ofer apoi în schimbul unei taxe?
Indiferent cum şi dacă plătim pentru creaţia şi munca cuiva, suntem piraţi ai timpului celuilalt. Provocarea este cum să-ţi rezum timpul petrecut în dezvoltarea unei idei. Un film de câteva luni, îl văd în două ore. O carte la care ai muncit un an, o citesc într-o zi.
Am consumat timpul tău, am transformat un fragment din viaţa ta în putere, în cunoaştere.
Îţi trebuie o lună să vezi toate filmele lui Woody Allen, ai nevoie de câteva luni pentru a te familiariza cu limba sanscrită şi poţi oferi câţiva ani din viaţa ta studiind Patristică, de exemplu. Rezumi, topeşti timp, introduci un surplus de cunoaştere.
User generated content.
Pentru a face parte din societatea viitorului, trebuie să produci, să generezi, să distribui. Cine nu generează, cine nu introduce un surplus de cunoaştere, cine nu dă mai departe, nu există.
Am o întreagă listă a ruşinii a marilor cărţi pe care nu am apucat să le citesc. N-am citit O mie şi una de nopţi sau În căutarea timpului pierdut. N-am avut răbdare să citesc Ulyses sau Metamorfoza lui Kafka.
link
Este deja un tipar obişnuit ca marii artişti, în concert în România, să încurce numele ţării noastre. Ţin minte doar pe Michael Jackson şi Haddaway, însă ştiu că au fost mai multe cazuri, iar unii chiar au şi glumit pe tema asta.
Acum vreo zece ani, de sărbatori, a venit în concert la Moineşti Sanda Ladoşi. A cântat melodia de deschidere şi apoi a trântit-o cu “Mulţumesc, Comăneşti!”. Fluierături, huiduieli, si-a cerut scuze, şi-a justificat oboseala, a explicat că în Comăneşti a coborât din tren şi a continuat să cânte corectându-şi pe viitor apelativele. Ce bine mă simt în Moineşti, dragi moineşteni, ce public minunat etc.
Mi-am adus aminte de situaţia asta, citind că recent Lenny Kravitz a gafat cam în acelaşi tipar, încurcând Romania cu Ungaria. Nu ştiu dacă artiştii care concertează în Bulgaria sau chiar in Ungaria fac asemenea gafe, însă în cazul nostru pare un şablon destul de împământenit.
De ce se întâmplă acest lucru şi mai ales, de ce aceste confuzii au ajuns subiect de legende urbane? E lipsă de PR să concertezi undeva şi să nu te pregăteşti geografic, la fel cum este o lipsă de respect să te duci la o aniversare fără să ştii numele sărbătoritului, însă cât de grav poate fi?