Arta Transformarii

6 Flares 6 Flares ×

Daca m-as intinde pe o canapea psihanalitica, as face un proces asemanator samanului. As cobora in mine insumi, as ajunge contemporan cu inceputul lumii unde distanta dintre Cer si Pamant nu exista inca si astfel m-as cuprinde tot dintr-o privire.

Cand intre Cer si Pamant s-a instituit o distanta, timpul a inceput sa se scurga in fragmentele mentale ale istoriei noastre. In acel spatiu liber imi imaginez ca mintea umana a luat nastere si ca tot ce s-a intamplat si inca se intampla, e rodul unui proces computational al mintii umane. In afara mintii mele nu-mi imaginez ca poate exista nimic (nu e solipsism).

Mintea proprie e un cadru ce ma precede ontologic intr-atat incat nu-i pot privi marginile si izvoarele atat de largi incat nu-mi pot inchipui un inceput al ei (de vreme ce timpul isi are originea in procesele mintii).
Nu exista nici o alta realitate decat inteligenta umana.

Mi-am adus aminte de Hesperus gandindu-ma cat de multe sperante ne putem in suporturile exterioare de cultura: carti, filme, bloguri, media. Speranta la nivelul dezvoltarii personale. Speranta ca astfel evoluam, ne schimbam in alti oameni mai putin mediocri, mai putin anxiosi si mai putin noi insine cei de acum. Probabil ca multi isi gasesc o scuza a gesturilor minore prezente intr-o imagine de sine proiectata in viitor. Acum suntem mici, facem compromisuri, pierdem timp, insa in viitor vom fi altfel, mai puternici, mai echilibrati, mai aproape de ceea ce numim in mod banal implinire.
O imagine de sine extrasa nu din experienta trecuta, ci conturata in lumina unui viitor rascumparator al obisnuitului de acum, al banalitatii prezentului.

Fara o introspectie veritabila, nici o gustare culturala nu te schimba si nu te intareste. Exista oameni mediocri si printre cei care citesc zilnic carti, si printre cei care gusta filme clasice si grele. Poti trai in propria umbra si fiind up to date, la curent cu toate stirile, toate aparitiile, toate lansarile.

E o speranta de mantuire pe care ne-o mulam in aceste suporturi si pe care ne-am proiectam intr-un viitor imaginat a sparge toate cadrele in care ne traim propria viata. Speram la o schimbare la fata, speram la o rupere de nori a ritmului interior, al pulsului mental.
Speram toate acestea pe baza credintei in posibilitatile nelimitate ale mintii umane si ale vietii in general. E o speranta religioasa care arata deschiderea catre un alt univers decat cel fizic. E o predispozitie carte sacru, catre virtutile de purificare spirituala pe care le detin evenimentele traite, catre (ca sa fim in tonul unui discurs la moda) magic.

E o speranta nebuneasca. La 17 ani imi imaginam ca la 27 de ani voi detine multe chei secrete de cunoastere, ca voi fi un cu totul altul. La o privire fugara, nu s-a intamplat mare lucru, lucrurile magice le-am vazut apoi banalizate prin deconstructia depresiilor si deceptiilor. La o privire fugara, cel de la 17 ani avea cateva chestii pe care acum incerc sa le regasesc. Daca totul e atat de fluid si iluzoriu, cine-mi garanteaza ca astfel nu mi se va intampla si la 37 de ani, si peste 20 de ani, si pana la sfarsitul vietii. Nimic magic, nimic fundamental nu va irumpe in traiectoria mea.

Dincolo de acestea, e posibil ca semnele sa fi aparut si n-am fost in stare sa le vad. Dincolo de acestea, nimeni nu poate stavili (poate doar un gand sinucigas) deschiderea catre lucrurile sparg si vor continua sa sparga pantecul balenei in care teoretic suntem sufocati. In sfarsit, nimeni nu poate demonstra afectiv ca stelele nu sunt niste gauri prin care lumina tasneste venind din (viata e) alta parte.

Atentia la pulsul propriilor ganduri imi pare o conditie necesara pentru schimbare. Introspectia prin replierea catre sine, prin aplecarea catre generatorul afectiv de ganduri e o activitate de alta factura decat simpla lectura a unei carti, decat simpla vizionare a unui film (fie el si genial). Vom observa ca gandurile nu ne vin din carti, din filme sau din eroii pe care ii avem, ci exprima pe o panza de paianjen vibratiile, starile, dispozitiile si temerile noastre ce nu le putem transmuta decat printr-o Arta a Transformarii pe care trebuie sa ne-o imaginam din banalul si magicul care ni se intampla treptat si spart in cioburile timpului.

6 Flares Twitter 0 Facebook 6 6 Flares ×

32 thoughts on “Arta Transformarii

  1. vorbaretu'

    […]In sfarsit, nimeni nu poate demonstra afectiv ca stelele nu sunt niste gauri prin care lumina tasneste venind din (viata e) alta parte[…]
    dar ce e lumina, ne poate demonstra cineva…?

    ai dreptate…intrebari iti vei pune si peste 10 ani; singura diferenta va fi raspunsul (atitudinea) ta dupa introspectie…peste 10 ani, intrebarile si nelinistea lor nu vor mai sublima doar intr-un blog, ci, presat oarecum de timp si de de spatiu, prins undeva in lume, vei face lucruri pe care cu greu te gandesti azi c-ai putea vreodata macar sa gandesti la ele…

    Reply
  2. Solitudes

    presat oarecum de timp si de de spatiu, prins undeva in lume, vei face lucruri pe care cu greu te gandesti azi c-ai putea vreodata macar sa gandesti la ele…
    he he he , ce misto suna asta a profetie , a puscarie.. mai vb peste 10 ani..

    Reply
  3. Adrian Ciubotaru Post author

    nimik, nu asta era ideea. A-l invoca pe Cioran in cazul acesta este… inutil.

    vorbaretu’, lumina…

    solitudes, pe cerul Moinestiului intr-o zi de vara a anului 1980 a stralucit o stea:)

    Reply
  4. vorbaretu'

    …cam pesimist Solitude; oarecum incompatibila predictia ta pe post-ul asta; era doar “criza barbatului la 40 de ani”, intr-o exprimare cat mai putin stiintifica…

    Reply
  5. Diana

    “Fara o introspectie veritabila, nici o gustare culturala nu te schimba si nu te intareste. Exista oameni mediocri si printre cei care citesc zilnic carti, si printre cei care gusta filme clasice si grele. Poti trai in propria umbra si fiind up to date, la curent cu toate stirile, toate aparitiile, toate lansarile.”

    Ei na! Chiar crezi ca introspectiile salveaza? Pai eu m-am introspectat in supradoza, si n-am reusit decat sa-mi adancesc depresiile, angoasele, temerile de un viitor “mantuitor” incert…

    Da, nevoia de echilibru si de altceva exista in fiecare, ca doar ne nastem intr-o lume stramba pe care tot vrem s-o indreptam (nu toti, ce-i drept). Insa, in lipsa de Adevaruri, suplinesti cu ce ai mai la-ndemana: carti, filme, prieteni, bloguri… Le inghesui acolo, pana infunda toate orificiile prin care poti sa mai simti ceva. Fiindca realitatea e atat de naspa, incat orice anestezic te fericeste, chiar si surogatele. Iar atunci cand nu poti fi autentic, mimezi. Si te asiguri ca o faci cat mai bine cu putinta.

    Si cum ai putea sa nu fi cameleonic, cand totul in jur te impinge catre mediocru si blazare? Cum ai putea sa inoti impotriva curentului, cand esti aruncat in valtori (alt cliseu) iar unii de pe mal, uscati si coafati, iti striga: “Bai, n-auzi? Revolta-te!”?!

    Reply
  6. gabitzubitzu

    Fara bucuria transformarii nu vom putea cu adevarat sa acceptam un nou mod de a gandi, noile stari de constiinta.

    Petru a ne bucura de o profunda transformare a intregii noastre vieti trebuie sa realizam ca este necesar sa incepem chiar cu trairile, starile pe care le intretinem.

    …proces simplu de crestere a coerentei cerebrale, experimentat ca fiind unul dintre cele mai placute in viata.

    urez stelei din moinesti stralucire eterna!

    Reply
  7. Solitudes

    Câte stele sunt pe cer
    Toate pân’ la ziuă pier.
    Numai una, ca o proastă,
    Şade pe uzina noastră…

    nu era pentru tine , da simt o adanca si patriotica potrivire..
    asa , prieteneste.. mai ales ca stiu ca in nopatea aia era innourat cam tare…
    iar pentru restu?qui prodest?

    Reply
  8. Solitudes

    urez stelei din moinesti stralucire eterna! ( a se citi cu bold)
    pentru ca tot mai am sursa deschisa , mai bag una , concluziile le trageti voi :
    “Din Galaţi la Port Arthur
    Petru Groza, în carlingă,
    N-a văzut atâta cur
    Cât ar fi putut să lingă.”
    asa ca , bai steaua ot moinesti.. nu ai dat in diabet?

    Reply
  9. Adrian Ciubotaru Post author

    Diana, intelegem diferit introspectia. Eu o vad ca o activitate spirituala in sine (aproape de sensul oriental), nu un simplu inventar de ganduri si trairi.
    Realitatea nu e naspa (si nici lumea nu e stramba), naspa sunt ochelarii ce-i purtam uneori

    gabitzubitzu, am uneori impresia ca suntem stapaniti de un algoritm de gandire care isi traieste ultimile combinatii, care este la capatul epuizarii. In interiorul unui model de gandire, nu pot evolua decat pana la marginea modelului in sine. E nevoie nevoie de o schimbare de paradigma (stiu ca unora le place aceasta expresie).

    Solitudes, sa fii matale sanatos:)

    Reply
  10. gabitzubitzu

    Adrian, am inteles…dar era un mod general de abordare si nu unul specific.
    Transformarea se poate produce atunci cand facem dragoste, cand privim copiii cum dorm, cand realizam o lucrare de arta, sau suntem impresionati de muzica, atunci cand percepem frumusetea, cand simtim nasterea unei noi idei si in toate momentele de realizare de sine, implinire, iluminare, pace si bucurie – componentele noastre cerebrale rearanjandu-se pentru a se acomoda la noua realitate, intr-un mod nou.
    ….
    ceea ce unora le place, altora le poate displace 😛
    ….

    La o piesa de teatru in care genialul Bleont evolua, se trezeste unul in sala si striga : RUSHINE !
    Probabil ca atipise si visul se derula intr-o buda ? 😀

    Reply
  11. Pingback: eCostin.com » Blog Archive » Perseverent Găbiţă ăsta micu…

  12. vorbaretu'

    adrian: “[…]naspa sunt ochelarii ce-i purtam uneori[…]” ,iar acesti ochelari sunt gandurile noastre…din paradigma cognitivista…pentru ca tot iti place termenul 🙂
    Daca ne-am situa pe-o alta paradigma, mai pragmatica (anume, cea clinica), am zice ca Solitudes nu poate sa fie chiar sanatos…

    solitudes: nu te supara ca te-am folosit ca exemplu in abordarea cognitiva a introspectiei 🙂

    Reply
  13. Solitudes

    nu ma supar .. desi la ora asta cuvintele matale atat de pretioase mi se par cel putin obositoare.. sau e doar o fandacseala?

    Reply
  14. uv

    “Fara o introspectie veritabila, nici o gustare culturala nu te schimba si nu te intareste.”
    sunt f de acord cu tine, Adi.
    ai scris ceva folositor.
    cine zicea, parca Nichita Stanescu, ca dupa 25 ani nu te mai schimbi deloc? da, cred ca fara introspectie nu te mai schimbi deloc. si cine vrea sa ramana prostut ca la 25 de ani toata viata?:)

    Reply
  15. vorbaretu'

    uv: …probabil ca multi 🙂 , dar nu-si permit…
    Asa cum nu avem timp sa visam, sa avem reverii, sa avem depresii… Ar trebui sa-ncercam mai mult sa ne facem timp…pentru toate

    Reply
  16. uv

    probabil ca multi ar vrea sa isi pastreze calitatile de la 25. doar ca fara introspectie ramai doar cu defectele de la 25.

    Reply
  17. vorbaretu'

    cu riscul de a ne indeparta de “stilul” filosofic al postului, o sa scriu ca putina introspectie nu strica nimanui, atat timp cat e facuta cu masura…altfel, se numeste introversie si se cere dusa la doctor de suflete, uneori, in cazurile nefericite…in cazurile fericite, se numeste arta, creatie, filosofie…categoria master pieces 🙂

    Reply
  18. Whatever

    “Exista oameni mediocri si printre cei care citesc zilnic carti, si printre cei care gusta filme clasice si grele.”
    Tin sa te contrazic….Nu cred ca o persoana, ce astazi citeste paginile unei carti bune, maine vizioneaza un film bun, a treia zi merge la teatru, a patra zi merge la piscina ori voley ori tenis, a cincea zi merge la un concert la filarmonica, a sasea zi picteaza, iar a saptea zi pur si simplu se deconecteaza de tot si se relaxeaza….Si aici vb de timpul liber (cele 8 ore ale unei zi scazand 8 ore de somn si 8 de munca).Nu pot sa cred ca o asemenea persoana este mediocra…De ce?….Si sincer iti spun ca pentru a intelege un film clasic si greu trebuie sa ai o capacitate de a analiza, si o placere pentru aceasta parte a culturii numita cinematografie etc, si iarasi iti spun ca un asemenea om nu e mediocru.Mediocrii sunt oamenii indiferenti…
    In final, in viata de zi cu zi, ne putem ghida dupa un singur lucru” Pesimismul tine de toane, optimismul tine de vointa.

    Reply
  19. dyutzza

    – Am 18 ani. tu ?
    – Eu am 23.
    – Aa esti mult mai mare ca mine.
    – De fapt sunt mult mai mic ca tine :d.

    Am purtat si eu o discutie scurta pe tema ca, cu cat inaintam in ani, cu atat ne prostim, sau mai bine zis..ne pierdem pe noi insine. Nu ne transformam, ne risipim. Si asta pentru ca, asa cum ai zis si tu, ajungem sa nu mai putem simti nici depresie, nici extaz. Iar visele devin regrete.
    Cat despre mediocritate, se intampla sa apara printre cei ” care citesc zilnic carti, si printre cei care gusta filme clasice si grele” atunci cand te-ai obisnuit cu “ochelarii”.

    Reply
  20. Pingback: Arta Transformarii « Catalogul Nervilor de Sezon

  21. ioana

    La 17 ani aveam timp pentru intrebari retorice,acum de abia imi ajunge timpul pt gasirea solutiilor. Nu aveam neaparat o proiectie bine definta a ceea ce urma sa devin la 27 de ani dar,imi imaginam si eu ca “voi detine multe chei secrete de cunoastere, ca voi fi un cu totul altul.”
    La 26 de ani sunt alta si totusi aceeasi “caci voi ramane acelasi naiv, cu aceleasi vise si planuri. Cu temeri si angoase, insa acelasi copil neastamparat in mine va fi la fel de sincer cum a fost mereu.”
    @whatever “Pesimismul tine de toane, optimismul tine de vointa.” subscriu:)

    Reply
  22. amina_amelia

    Cred ca la Biblie scrie ca trebuie sa ne nastem din nou. Oare ce inseamna asta? Alta inima, alta minte? Toata viata fugim dupa Har si doar unii reusesc…..

    Reply
  23. Pingback: Dragostea este cea mai practică poziţionare at Adrian Ciubotaru

  24. Pingback: Arta transformării stării de spirit at Adrian Ciubotaru

  25. Pingback: Dragostea este cea mai practică poziţionare | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published.