Pe langa faptul ca melodia suna foarte bine, iar videoclipul e bine facut, ma gandesc c-a fost nevoie sa filmeze niste englezi ca sa vad o parte din pitorescul lumii rurale romanesti. A fost nevoie de-o privire din afara ca sa-mi dau seama de o frumusete a locului (incluzand si oamenii) pe care nu cred c-o poti intalni in alte parti.
Dincolo de aceasta Romanie pitoreasca e o Romanie saraca, iar uneori mizera si privita comercial, pare o Cubă (si in Cuba s-au filmat multe videoclipuri pitoresti) in care lucrurile au incremenit, in care masinile sunt modele din anii ’50, iar ustensilele casnice tradeaza aceeasi epoca. Criteriul aprecierii dezvoltarii este unul temporal? O tara inapoiata nu e doar in spatele celor dezvoltate, ci pare si in urma lor temporal vorbind. Ca si cum tu te afli in spatele meu pentru ca bucla mea temporala mi-a creat iluzia avansului spatial.
Videoclipul mi-a adus aminte de-o scena din adolescenta. O invit pe prietena americanca la o excursie pe dealurile din jurul Moinestiului. Piesaje frumoase, uliti, paduri, case rasfirate, sonde etc. Sunandu-i telefonul si probabil fiind intrebata unde e, a punctat foarte sugestiv senzatia:
– Totul in jur parca e din secolele XVII-XVIII.
I-a placut ce-a vazut, insa chestiile alea nu ii erau contemporane, aveau o doza de irealitate, pareau din alt timp. Genul acesta de privire istorica, temporala in detrimentul celei uzuale (peisaje rurale ce sunt totusi contemporane, sunt aici etc.) mi s-a parut specifica unui mod occidental de-a vedea lucrurile. Singurul timp real este ritmul trait de ei insisi, iar alteritatile culturale nu numai ca sunt situate spatial altundeva, in alta lume (ex. lumea a treia), ci sunt si in alt timp (distanta devine si mai mare). In multe situatii judecam lucrurile pe o scara temporala (cu sageata evolutiei in dreapta/sus): cutare gest e adolescentin, infrastructura este la nivelul anilor ’70, iar moda pare istoria in capriciile ei.
Din videoclipul de mai sus, daca extragi masinile, antena satelit si cateva elemente vestimentare, iti poti imagina cu usurinta c-a fost filmat in anii ’60, ’70, iar nu in 2007. La fel, cand intri intr-un muzeu nu pasesti doar intr-un alt perimetru bine determinat (clarirea in sine, salile), ci intri intr-un alt ritm, intr-un alt timp rememorand astfel fragmente de istorie.
Daca unii sunt in trecut, iar altii (prin necesitate) sunt vazuti in viitor, ma intreb cat de mult impartim acelasi timp prezent sau de cat timp ar trebui sa impartim acelasi timp?
P.S.: Videoclipul l-am gasit la aglomerarispontane.
N-am citit articolul, dar, ca să-ţi răspund la întrebar: până când se termină.
Nu putem compara acesti timpi asa cum nu putem compara Alpii cu Carpatii! Pur si simplu nu impartim acelasi timp si nici nu sufar pentru asta! Durerile mele sunt etichetele…de exemplu: daca esti nascut in Elvetia esti din Europa, daca esti nascut in Romania esti din Europa de Est! Simti diferenta (si nu ma refer la spatial)?
P.S. Videoclipul (chiar) e fain!
Darius, nici eu nu l-am citit, insa sunt sigur ca ideea lui n-ar fi atat sa nasca un raspuns, cat alte intrebari.
Bianca, exista diferente culturale (si de perceptie) intre Europa de Vest si cea de Est. Nu exista sentimentul est-european al fiintei si cred te inteleg.
Cat despre timpi, e o chestiune la care ma gandesc de multi. In ce masura lipsa de contemporaneitate afectiva e vinovata de despartirea unui cuplu?
Cineva mi-a spus (cu multi timpi in urma) ca intrebarile sunt, in fapt, mai importante decat raspunsurile. Sa fie, oare, adevarat?…Acum, in afectivitatea mea, trebuie sa recunosc ca nu stiu sa raspund la intrebarea ta. Sa deduc din “neraspunsul“ meu lipsa de contemporaneitate afectiva fata de cel de langa mine (potrivit ar fi fata de tine-chiar de nu suntem un cuplu- pt ca intrebarea iti apartine) – deci ruptura?
Eu denumesc aceasta dilema, in mod generic, contra-timp; si asa imi pot continua timpul!