
În ultimele zile, universul nu prea s-a aliniat cu dorințele mele, ba dimpotrivă. S-a pus de-a curmezișul şi-a început să danseze a ciudă.
Cine a spus că o problemă nu vine niciodată singură a fost cu siguranță un om optimist.
Atunci când mă simt cel mai ghinionist om din lume, în loc să mă închid, aleg să scriu în modul cel mai riscant. Atunci când plouă, prima reacţie este să te adaposteşti, însă ceea ce suntem noi ca fiinţe umane este rezultatul de dincolo de primele noastre reacţii. Să ieşim în ploaie, aşadar!
Eu leg ideea de acasă de o stare de spirit, iar nu de un loc anume. Am stat 20 de ani în Moineşti, 5 ani în Iași, iar acum am deja 5 ani de când sunt în București. Această geografie este una afectivă, nu o poţi găsi pe nicio hartă şi nu poate fi redusă la relief sau la numărul de locuitori.
Acasă pentru mine are legătură cu sentimentul că trăiesc într-un univers coerent şi cald. Coerenţa este dată de semne, iar căldura este dată de oameni.
Cu oamenii potriviţi, te vei simţi acasă şi la capătul lumii. Dacă îmi daţi doi prieteni, creez o nouă Românie în mijlocul Patagoniei.
Mă simt acasă în mijlocul provocărilor. Sunt o fire sensibilă şi am nevoie de multe victorii pentru a-mi regla puterea privirii pe care o arunc lumii. Unii oameni puternici câştigă două bătălii şi dormi liniştiţi apoi, însă eu mă simt gol după fiecare provocare împlinită, iar a doua zi deja caut alte bătălii, alte victorii.
Acasă este acolo sunt mă simt în poveste. Unde nu este o provocare, nu există prilej de poveste.