Când am anunțat pe Facebook, undeva pe mijlocul lui iulie, că vreau să dau de permis și caut câteva recomandări de instructori auto, câțiva au fost uimiți că încă nu aveam carnet de conducere. Provin dintr-o familie unde, la 18 ani, permisul este la fel de subînțeles ca micul dejun, am un unchi și un văr ambii instructori auto, însă tot ce a însemnat pasiune pentru mașini și condus a trecut pe lângă mine.

În primăvară am început să mă muncească gândul, însă abia la începutul lui iulie, după ce-am revenit de la Paris, am avut timp să fac ceva în direcția asta. La sfârșitul lunii am început școala, cursurile mai precis, însă apoi plecările mi-au amânat lecțiile de condus spre jumătatea lui august.

Au urmat apoi zile pline când mă trezeam devreme pentru a urca la volanul mașinii de școală. Zile când reveneam acasă la 10 dimineata deja obosit, însă nerăbdător pentru a doua zi. Am tăvălit în toate sensurile Regulamentul, începusem să fac chestionare în mod obsesiv, să-mi notez greșelile și să fac notițe cu excepțiile. Nu mai simțisem din facultate atâta manie de a studia.

Dintr-un simplu lucru pe care îl doream bifat, condusul a început să mă prindă, să îmi placă din ce în ce mai mult și deja începusem să număr zilele. Pe 8 septembrie am dat sala și mi-e imposibil de descris ce am simțit atunci când am aflat că sunt programat pentru traseu abia pe 6 octombrie.

Deja îmi disperasem prietenii cu noua mea pasiune, cu ce voi face când mă voi vedea cu permisul în mână, unde voi călători, ce mașină vreau să-mi cumpăr și așa mai departe.

Mai luasem încă trei sedințe înainte de a da traseul (Constantin Pantel mi-a fost cel mai bun instructor pe care îi putem găsi, mulțumesc Ioanei pentru recomandare), iar în ziua cea mare am avut mai mari emoții decât atunci când am dat bacul. Mi s-a părut că am prins cel mai sever polițist, îmi tremura piciorul pe ambreiaj la manevre banale, iar la final, când mi-a spus că am luat, nu mi-a venit să cred.

Dacă joi am dat traseul, iar vineri după-amiază permisul era eliberat, sâmbătă dimineață eram deja pregătit de drum. A urmat cea mai frumoasă excursie cu un Golf 4 pe Transfăgărășan în, probabil, ultimul week-end deschis pe anul acesta. Până sus vremea a fost blândă, însă la Lacul Bâlea am găsit parcă un alt univers.

Atât de mult timp îmi refuzasem acest gând, încât ideea de a avea permis mi se părea neverosimilă. Raluxa are totuși dreptate: este foarte tare sentimentrul să fii începător în ceva și să ai în față posibilitatea de a descoperi lucruri noi.