- phalatrsna vairâgya (a renunta la fructele faptelor tale) este esenta unei sinteze spirituale rezumate in Bhagavad-Gita.
In urma acestei dileme, Krishna ii revela o revolutionara yoga a faptei rezumata in expresia de mai sus. Cu alte cuvinte, faptele tale nu vor insamanta noi potentialitati karmice, daca te detasezi interior de ele. Daca-ti sacrifici actele, daca le faci fara sa fii motivat de dorinta fructului lor, urmarile participarii tale in lume pot fi anulate. Poti fi afundat in Istorie si in acelasi timp sa nu te lasi irosit/macinat/cariat de temporalitate.Aceasta idee mi se pare cea mai bine argumentata intuitie contra ascetismului dur (izolarea fizica de lume). Astfel poti spera la mantuire oricare ar fi modul tau de a trai, facandu-ti datoria in aceasta lume.
Problema ar fi cum te poti desprinde interior de faptele tale? Cum le poti oferi unui plan transpersonal, cum le poti acorda un semnificatie ce depaseste prispa propriei tale lumi interioare?
Daca se reuseste acest lucru, daca poti sa actionezi ca si cum altul actioneaza in locul tau, sacrificandu-ti roadele faptelor, orice fapta poate deveni creatie in masura in care se sustrage lantului karmic.
La fel, ideea poate fi dezbatuta in multe directii. Dau un exemplu simplu si la indemana: blogging-ul poate fi vazut ca un gest prin care cuvintele noastre nu se opresc la a fi doar ale noastre, povestea noastra isi gaseste un sens transpersonal in masura in care se uneste in participarea lecturii celorlalti. De aici, terapeutica interenta, de aici creatia, de aici inspiratia.
Ce ziceti?
—————————————
A se vedea si capitolul XXIV – Sinteza hinduista: Mahabharata si Bhagavad-Gita din Istoria credintelor si ideilor religioase
“ce ziceti?”
zic ca n-as sti cum sa integrez blogging-ul aici 🙂
ce spuneai despre cuvantul impartasit se petrece si cu cartea/ziarul etc. bine, se poate forta, dar e… fortat
nu stiu ce e bloggind-ul, dar am senzatia, aproape certitudinea, ca nu trebuie sa-i atasam decat semnificatii cu totul secunde, ca pentru o arta secunda (cum ar fi arta ascutirii creioanelor)
te invidiez ca explorezi prin bhagavad gita
cred ca inteleg unde bati, insa eu privesc blogging-ul dintr-o perspectiva ideala (ca posibilitate artistica si tehnica spirituala). My mistake, insa imi este greu sa ma joc cu o chestie fara sa nu semnific acea chestie pentru traseul meu propriu.
si totusi ascetismul isi gaseste motivatie, atunci cand nu i se asteapta roadele, atunci cand nu are ca scop propria dezvoltare, ascetismul capata sens cand reprezinta un sacrificiu adus, un dar oferit Adevarului suprem
si probabil ca Adevarul, nu trebuie sa fie neaparat suprem / superior, ci se gaseste in fiecare din semeni, sau din cititorii blogului tau
Mihai, ai dreptate pana la un punct (daca nu ne atasam de roadele unui demers ascetic, acesta isi castiga o legitimare). Dincolo de izolarea propriu zisa, pe mine ma intereseaza mai mult un ascetism (sa-i zicem urban?) in care fiind incojurat de oameni, obiecte si responsabilitati sociale, nu te lasi corupt de toate acestea. In acest caz, Gita ma justifica mai mult decat alte optiuni mai radicale/pure.
Cand oamenii, obiectele si responsabilitatile sociale devin singurului orizont, atunci cred ca e grav.
Ei hai, te-ai apucat sa ne povestesti din BG! Bine ca nu esti numai tu destept 😛
Spun ca da.
didlee mica, ultimul om ce “m-a facut destept” in vreun comentariu, a murit in chinuri groaznice:)
si pe mine ma framanta chestia asta cu ascetismul cua scetismul urban..dar nu am gasit inca solutii practice, au fost ceva incercari cu Meister Eckhart si golirea, dar nu a iesit nimic…
Parerea mea este ca nu poti sa actionezi fara a fi motivat. Motivatia inseamna “vointa” de a face fapta. Si in fond, de ce sa fie anulate urmarile participarii in lume? – doar acesta este scopul mostru occidental – sa schimbam lumea. O putem oare schimba iar ulterior, interior, sa ne detasam?
In ceea ce priveste mantuirea, dupa parerea mea, se leaga de Cristos, si, din cate ni s-a transmis, el si-a facut datoria suferind, implicandu-se adica. Oare dupa aceea s-a “desprins interior de faptele sale”, “le-a oferit unui plan transpersonal”, cum spui – nu si-a asumat si dupa aceea faptele?
De asemenea, mai spui ca, fiind incojurat de oameni, …”nu trebuie sa te lasi corupt”. In aceasta acceptiune a relatiei tu – lume, prin insusi contactul cu celalalt, intr-un fel te transformi. Oricat ai vrea sa uiti, ceva in subconstient tot ramane. In tine, adica.
Poate nu am inteles prea bine ceea ce ai scris mai sus, mea culpa – ma voi mai gandi.
vitalie, eu pornesc de la premisa simpla: orice alegere spirituala care devalorizeaza lume si relatia cu oamenii, este cel putin incompleta.
dragos, foarte bune problemele ridicate de tine. Am sa le iau pe rand
– motivatia unei actiuni de multe ori vine dupa ce “decizia” de-a actiona a fost luat. De cele mai multe ori motivatia este ceva retrospectiv pentru a justifica un fapt. Atata timp cat suntem condamnati a ne semnifica propriile impulsuri, motivatiile noastre par simple proiectii asupra unor impulsuri ce nu prea le controlam.
– mantuirea/eliberarea/salvarea exista in toate scenariile religioase nu doar in crestinism. Cristos (cred) ca a sanctificat o latura a umanului pe care nu o avem by default decat ca posibilitate.
– apropo de corupere, exista oameni cu care interactionand, te vezi plasat intr-o periferie a sensului propriu, astfel inteleg eu “coruperea”.
Nu inteleg ce ai vrut sa spui despre Cristos, cum ca “a sanctificat o latura a umanului pe care nu o avem by default decat ca posibilitate.”
Poti fi, te rog, mai explicit? deoarece subiectul ma intereseaza.
dar cum poti sa renunti la ceva ce nici macar nu iti apartine?