Când e vorba să nu facă nimic, oamenii nu ezită să-și găsească tot felul de scuze, unele slabe, iar altele cu parfum de credibilitate. Când e vorba să se justifice, mulți nu ezită să scoată la înaintare orice motiv găsit în trecutul sau în prezentul lor.
E bine să ai un job din care să-ți plătești facturile, însă nu e bine ca jobul să-ți justifice acreala, dezamăgirea sau lipsa de orientare. E o situație des întâlnită ca cineva să se scuze că nu a făcut aia sau aialaltă pentru că are un job, pentru că nu are timp, pentru că se întoarce obosit acasă.
“Știi, eu am job, n-am timp de…”
O slujbă devine foarte ușor un scut care ascunde lenea și înfrângerea.
Dincolo de job, copiii sunt o scuză la fel de des întâlnită, iar situația poate deveni și mai gravă în acest caz. Dincolo de scuza de a nu face nimic, copiii sunt folosiți frecvent ca justificare pentru a face lucruri mai puțin demne. A avea copii este pentru mulți o cale liberă de a fi lacomi și zgârciți, de a se neglija și de a fi total indiferenți la ceilalți din jur.
Nu trebuie să cauți mult pentru a vedea cum cineva înșeală și calcă pe cei din jur doar pentru că are copii acasă și trebuie să mănânce și ei ceva.
Aceleași lucruri care pot lucra pentru binele nostru (un job și niște copii pot fi trambuline către o viață împlinită), aceleași condiții ne pot înfunda făcându-ne să ne mișcăm prin viață cu niște ghiulele agătațe de picioare.
Dacă analizez cu sinceritate lucrurile din viața mea, observ că totul se reduce la mine însumi, la deciziile proprii și la asumarea lor. Nu pot imputa nimănui că m-a frânat. Dacă mă simt obosit și înfrânt, nici jobul și nici copiii nu mă vor salva de propriile responsabilități.
La fel cum nu poți da vina pe mediu sau pe proprii părinți că te-au crescut cum te-au crescut, vine o vreme când toate scuzele expiră și rămâi singur cu tine însuți și o mare oglindă unde poți privi cu jenă sau cu mândrie.
PS: Poza mi-a plăcut, nu are legătură directă cu articolul.
dar ce spui despre cei care nu au nici job, nici copii? ei pe cine dau vina cand nu au rezultate? (caci nu poti sa nu faci nimic)
dragos, e multă creativitate la capitolul scuze: părinții sunt vinovați, un eșec sentimental, o conjunctură nefavorabilă, piedicile puse de ceilalți, așteptarea momentului oportun, țara, orașul etc.
A good one, well written!
Dap, asa am crezut si eu, ca la fiecare ne vine o zi in care tragem o linie unde suntem nevoiti fata de noi insine sa + si sa – si sa ne socotim cu rezultatul. Pana intr-o zi, cand am cunoscut pe cineva indobitocit de propriile minciuni, aaa, scuze. Le crezuse cu ardoare, ii penetrasera in vene. Situatia asta n-o prevazusem…scuza/scuzele erau parte integranta si acoperisera cu desavarsire judecata. Convins, a murit impacat cu sine.
Foarte adevarat; si mai sint oameni care pe linga indolenta, iau in brate imaginea esecului dinainte sa fi incercat. E o mentalitate de sclav inoculata intr-un mediu coercitiv, comunist, paranoic, habotnic si greu de schimbat. Poate doar un sistem de educatie la domiciliu, ca in Canada, ar mai putea sa schimbe instinctul de turma si sa incurajeze individualismul.
“Toate” cred că este prea mult. Poate mai bine ar fi fost “majoritatea”…
“Muieti-s posmagii?” la esafod cu ei 🙂 Tolstoi si-a scris o buna parte din opera intr-o camera unde locuia cu cei 11 copii (parca) si nevasta-sa… exemplelel pot continua.
Poate unii chiar asa ar trebui sa ramana…
Daca e sa cautam scuze, gasim la infinit! Inclusiv ca… “mi-a fatat pisica”!
Problema e atunci cand avem cu adevarat o scuza, dar nu ne mai crede nimeni, din cauza scuzelor desarte din atatea alte dati.
Scuzele invocate de cei ce nu fac nimic sunt la fel de neinspirate ca cele pe care le auzi cand cineva nu face nimic la un examen, nu mai are implicare in viata grupului sau a familiei ca e …indragostit sau ca a avut un deces in familie.
Pana la un punct, esti dispus sa accepti, cand pragul este fortat insa cu buna-stiinta, toleranta are toate motivele sa scada.
“If you have time to whine and complain about something then you have the time to do something about it.”
Anthony J. D’Angelo”
E ceva atat de inradacinat in cultura noastra sa ne gasim un milion de scuze in loc sa facem un lucru simplu. Sa vorbim mult si fara rost in loc sa actionam.
Si e grav cand astfel de oameni te acapareaza si vor sa te atraga in caderea lor si nu percep sa fii altfel. 😐
Pingback: Nu fi amator cu pasiunea ta!- Alexandru Negrea
Pingback: Suntem norocoși, să nu ne plângem! (II) | Adrian Ciubotaru
…stati asa un pic…despre ce actiuni este vorba ? Despre participare in numar crescut la procesul electoral ? Sau ce actiuni ?
(Securistul de serviciu)