Tot ce ni se întâmplă în viaţă este într-un final integrat într-o poveste proprie. Povestea visului nostru, povestea părinţilor noştri, povestea iubirilor şi a durerilor noastre. Atunci suntem dezorientaţi, suferim pentru că nu găsim povestea în care să aşezăm ceea ce ni se întâmplă. Într-un final găsim povestea, durerea se estompează şi învăţăm să trecem mai departe.
Povestea este – văzută ca un scenariu interior moştenit şi adaptat – este ceea ce oferă sens vieţii noastre.
Dacă o victorie nu este integrată într-o poveste, atunci ea nu are nicio miză. Este ca şi cum ai câştiga o bătălie, dar nu mai ştii care era războiul.
Dacă o înfrângere nu are nicio poveste, atunci ea poate destabiliza în mod iremediabil. Este ca şi cum nu ai avea unde să te întorci să-ţi îngrijeşti rănile.
Poveştile constituie locul geometric afectiv al sufletului nostru. În acest spaţiu ne simţim acasă, simţim o lume caldă şi coerentă unde există sens. Este acel loc interior pe care cei apropiaţi nouă se străduie să nu-l rănească, este ceea ce ne face să creştem încrezători în noi înşine şi în viitorul nostru.
În lagărele sovietice, celulele cu cea mai mare rată de supravieţuire erau cele în care se spuneau poveşti, în care oamenii se adunau şi ascultau poveşti. În frigul siberian, poveştile afectau dorinţa de supravieţuire a unui individ, îi puteau alina durerea şi înstrăinarea într-un univers concentraţionar.
A-ţi spune o poveste înseamnă a încerca să oferi vieţii proprii un sens, la fel cum a asculta poveştile altora este singura cale de-a-i cunoaşte pe ceilalţi. Nu e suficient să ştii ce a trăit cel de lângă tine, dar e necesar să afli şi povestea sa din spatele întâmplărilor.
O poveste – dincolo de rolul secundar de evaziune – operează sensuri fără de care conştiinţa noastră nu poate funcţiona. Tot ce ni se întâmplă este topit într-o structură narativă care este singura modalitate de a ne privi propriile vieţi şi lumea din jur.
Adevărata moarte este lipsa poveştilor care să ne anime viaţa şi visele.
…multumesc pentru acest articol minunat despre povesti…eu, personal, aveam nevoie de el chiar in aceasta perioada…sunt o “povestitoare” 🙂 si o buna (asa cred) ascultatoare a “povestilor” oamenilor…>:D<…
Ce-mi place articolul tau. De curand am terminat de citit asta http://scr.bi/gj8fBR . Subiectul e cam acelasi. Poate iti place si tie.
Ca să îţi poţi crea o poveste trebuie sa ai exerciţiul poveştii de mic. Uite de ce mă zbat să readuc copiii (şi nu numai pe ei)la lectură…
O idee frumoasa – fiecare are povestea lui.
Ma gandesc ca ar fi prielnic pentru cei care citesc acest articol sa afle ca si unii psihologi gandesc asemanator.
Eric Berne a descoperit ca, inca de la varsta de 4-7 ani ne dezvoltam propria noastra poveste de viata si ca o retraim la nesfarsit. Exista 3 tipuri de povesti: castigatoare – acele povesti in care iti atingi ceea ce iti propui, indiferent de ceea ce iti propui;
o alta necastigatoare – in care fie muncesti la povestea altora, fie iti atingi ceea ce iti propui dar uiti sa te mai opresti;
si nu in cele din urma, una pierzatoare – in care orice ai face, ajungi sa nu atingi niciodata ceea ce faci.
Acum, chiar daca ne cunoastem sau nu scenariul, toti avem o poveste in care jucam. Intrebarea ar fi ce facem sa avem toti povesti castigatoare…
Atunci când ai curajul să te uiți adânc în tine, cei cu care relaționezi îți vor da acces la cele mai intime adevăruri proprii.
A-ți spune-o-poveste e un mod cald și blând de a te uita în tine, în aliniament cu sensul pe care ți l-ai ales, înainte să vii să-ți trăiești marea poveste a propriei tale vieți.
Tare frumos povestești Adriane.
Mulțumesc
Frumos si adevarat:) modestia povestitorilor probabil ca a condus la omisiunea unei caracteristici importante a acestora. Deschidere, disponibilitate, daruire. Povestile sunt daruri pe care unii dintre noi le ambalam atat de frumos incat nu continutul, cat mai degraba felul in care le facem este valoros.
Poveştile sunt periculoase. Au abilitatea să recreeze ordinea ştiută a lumii: să ne scoată din propriile stări şi să transforme în realitate experienţele, sentimentele şi situaţiile altor persoane aflate în alte locuri. Poveştile ne activează imaginaţia şi ne rearanjează.