În această ţară poveştile rele tind să circule mai repede decât poveştile bune, iar înfrângerea are picioare mai lungi decât victoria.
Uneori – sper s-o simt din ce în ce mai rar – am impresia că România este o complicitate a înfrângerilor atât de mare încât atunci când cineva câştigă, lumea din jur devine suspicioasă şi neîncrezătoare. A fost ajutat nelegimim, a dat mită, a avut noroc chior, cunoaşte pe cineva sus-pus. În orice caz, avem tendinţa să credem că este ceva putred în orice lucru bun care se întâmplă aici.
Pentru că ne-am obişnuit ca lucrurile să meargă prost, pentru că ne-am obişnuit să fim înfrânţi. Înfrânţi de infrastructură, înfrânţi de funcţionari, de politicieni şi, mai presus de toate, înfrânţi de neîncrederea că lucrurile nu se pot îndrepta.
Chiar şi atunci când poveştile bune ajung la câţiva oameni, răspunsul de cele mai multe ori este invariabilul “Da, dar…”
E frumos cum curăţaţi voi gunoaie, însă în câteva zile vom vedea din nou PET-uri aruncate aici.
E bine că încurajaţi lectura, însă ce faceţi voi e doar o picătură într-un ocean.
Bine, ne implicăm civic, însă pe de altă parte politicienii, mogulii şi securiştii…
La orice mică parte bună a monedei, avem un revers imens cu lucruri rele. La câteva zâmbete, avem mii de încruntări, dezamăgiri şi înfrângeri, iar acest lucru trebuie să se schimbe şi se va schimba.
Treptat, accidentele bune de azi vor deveni reguli de conduită pentru mâine, iar masa critică de oameni care vor avea încredere şi se vor implica va începe să crească.
Viaţa noastră este o picătură într-un ocean şi, la naiba, cât de mult o preţuim! Viaţa lui Gandhi a fost o picătură într-un ocean de prejudecăţi şi neîncredere si, la naiba, cât de mult a inspirat şi cât de mult continuă să inspire!
O mică donaţie este o picătură într-un ocean, însă alături de celalalte donaţii poate salva o viaţă.
Ar trebui să învăţăm să ne împărtăşim mai rar scuzele înfrângerilor şi mai des mulţumirile în caz de victorie.
[New Post] Poveştile frumoase să circule mai mult! – via @twitoaster http://www.adrianciubotaru.ro/povestile-…
Nu stiu de unde vine exact fenomenul asta cu focalizarea pe negativ, dar mi se pare dezamagitor. Plus ca e greu sa faci ceva pozitiv cant te gandesti tot timpul la ceea ce a ramas negativ. Dar, ceea ce plantezi, aia culegi. Asa ca oamenii care raspandesc mai mult vestile rele ajung in final ca asta si stilul lor de gandire sa se-ntoarca impotriva lor.
Eduard
Complicitatea infrangerilor despre care vorbesti, din fericire, incepe sa se ciobeasca. Pe alocuri, e drept, dar ceea ce citesc pe multe bloguri demonstreaza ca se poate si altfel! Stiu vieti salvate doar din asemenea initative, n-ar trebui sa opreasca nimic asta.
Eu cred ca fiecare dintre noi este responsabil de gandurile si oamenii pe care ii lasa sa ii altereze mediul si modul de a gandi. Asemenea comentarii cred ca intra in categoria celor care merita fie lasate sa isi vada de drum.
Oceanul pina la urma e format din picaturi! Si fiecare din ele poate salva o viata.
Ce pot să zic, îţi dau în foarte mare dreptate. Sper ca viitorul să fie uşor uşor secat de înfrângeri. Prea mult optimism nu strică niciodată.
“Cine vrea, gaseste solutii. Cine nu vrea, gaseste motive.”
Pingback: Fragment de zi: suntem mulți sau suntem puțini? | Adrian Ciubotaru
Mi-a placut blogul, zambetul autorului (pe vremurile astea triste, un zambet este bine venit) si sprijin lectura urbana.
Cu simpatie,
mbconsulting.wordpress.com