Am nimerit din pura intamplare aici si aici si m-am crucit. Cum banuiesc ca majoritatea comentatorilor romani de acolo sunt tineri, nu ma pot opri sa ma intreb de unde vin energiile astea nationaliste asezate mult peste limita bunului simt si peste legitima mandrie a propriei culturi?

Postarea imnurilor nationale maghiare si romane a fost prilejul interesant de manifestare a eternelor dispute, nostalgii si frecusuri. Intre romani si maghiari, intre romani si bulgari, intre unguri si sarbi, ocazie de reiterare a fratiei romano-sarbe si tot asa.

Un tip Voison comenteaza:
hahahah RO-MA-NIA! what a fucking disney country! Yuo have nothing!! hahaha, no culture, no history, no worthy language, no territory. You were nothing but a big fucking gipsy camp! hhaha looooosers!

Un altul, roman probabil ii raspunde:
Pauvre crétin de France profonde, t’es tellement con que tu fais même pas la différence entre “Romanian” (= roumain) et “Rrom” (= gitan). Allez, retourne jouez aux billes dans ta banlieueu parisienne pourri.

Expresia I speak as a proud ROMANIAN este des intalnita.

Intervin si alti vecini carora li se taie glasul cu Listen, half bozgor & half polak dobitoc, se aminteste ca romanian army was two times in Budapest.
Un calator povesteste: I ve been once in Romania and they were nothing…I remember only poor villages and ugly cars everywhere.

Romani, trebuie un pic de nationalism in tara asta indeamna altcineva in timp ce un vecin reclama:
Yeah and long live your stupidity! Give back the territories you’ve stolen and you won’t have any magyar problem.Anyway your comment just shows how a misarable little maggot you are! DIE stupid pig!!!

Ok, hungaryandemon we are enemyes and nothing can change that raspunde uzi92 (posibil sa aiba 15 ani?).

Every single romanian video is full of hungarian comments. You are wishing a war you can not win, observa un alt roman.

I know, that the past has gone, but don’t you think, that the Treaty of Trianon was a bit shameful and extreme? intreaba un ungur.

“Noi romanii suntem urmasi a lui decebal,sange de daci…sange de razboinici…”

“Romanian people are descendends of Roman colonists and Dacian people.”

“ROMANIAN ARE ONLY LITTLE FUCKING GYIPSIES LIKE SERBS! Hungary rule the world”

O how beautifull(communist) melody!Who compose that? Chaucescu,Stalin,Dinca,or??? please help me,i dont know!was this person romanian?I ask that because i dont know any/any famous composer from romania/gipsyland!!!

Si tot asa.

Am gasit un tip care studiaza istoria militara, AlexanderXVI (cu un profil foarte elaborat si ancorat in… realitatile locale) ce are in spate si un blog România Naţionalistă.
Am gasit Bye Bye Romania, The End of Romania, History Lesson for Romanians etc. filmulete facute de unii ce-si imagineaza o Romanie impartita intre Ungaria, Bulgaria, Ucraina si Republica Moldova.

Nu ma intereseaza neparat stereotipiile vecinilor, cat mai ales nationalismul propriu. In urma atitudinilor de genul acesta (atitudini starnite, imaginate sau autoprovocate) ma intreb ce fel de istorie ni s-a servit? Ce fel de istorie invatau parintii noastri si ce fel de istorie invata generatiile tinere?

N-am pus mana pe nici unul dintre manuale alternative de istorie, insa nu-mi pot imagina decat diferente de nuanta fara de cele vechi. Acele manuale de pe care am invatat si eu istorie. Acele manuale despre Dacia Felix, despre continuitatea daco-romana, despre scutul anti-otoman ce l-am reprezentat noi, despre cum n-am fost niciodata paşalâc, am luptat cu eroism peste tot, n-am agresat pe nimeni, la granita imperiilor, la marginea vremurilor.

Revenind.

Titlul acestui articol a fost intrebarea mea adresata unui prieten mai in varsta cu care discutam despre evenimentele din ’89 si anii ce-au urmat. Imi povestea cateva intamplari, cateva evenimente din acei ani incipienti (Targul Mures, iunie 1990, minerii, primele alegeri etc.) si m-a indemnat sa citesc ziarele din acea perioada.
Sa pierd luni intr-o biblioteca ca sa reconstitui o istorie pe care (cel putin eu) n-am gasit-o in nici o carte recenta? Sa aflu despre Romania post-decembrista de la gazetari, iar nu de la istorici?

Sa culeg fragmente de pe wikipedia?
Revoluţia română din 1989
Mineriada din iunie 1990
România după 1989
Poze anonime Romanian Revolution 

Cunosc decent istoria romaneasca clasica, insa am mari pete albe in cea contemporana: regimul lui Antonescu, perioada comunista, evenimentele din decembrie ’89(cred ca nu voi indrazni niciodata sa folosesc termenul de revolutie), mineriadele, aparitia postului PRO TV (zambiti, va rog!), Constantinescu, Iliescu si apoi Basescu. Exista versiuni oficiale, exista versiuni subterane, versiuni imbibabe de ideologie. Pe scurt, atatea fragmente, cate realitati construite. Atatea realitati cat sa ascunda lipsa uneia comune.

Exista o istorie a ultimilor ani? Exista mai multe istorii a acestor ani?

“Cred ca un om moare cu adevarat atunci cand nu mai exista nimeni sa-si aduca aminte de el”

E un citat regasit in Jurnalul Monicai Lovinescu (ale carei Unde scurte mi-au incantat adolescenta) si pe care il incadrez in acelasi tipar regasit si-n Jurnalele lui Eliade. A mai murit cutare prieten care fusese martor la suferintele noastre. A mai murit cutare prietena care fusese prietena iubirii noastre. Odata cu ei, ceva din istoria noastra personala se pierde iremediabil. Sansa de-a avea prieteni care ti-au fost si inca iti sunt martori la traseul tau existential este una deloc de neglijat.

M-am frecat doi ani de zile prin culoarele bloggosferei romanesti si pot contoriza cateva futaiuri si infinit mai putin prieteni. Ma uitam aseara peste masa la petrecerea de bloggeri si degetele de la o mana mi se pareau cam multe.

Cultural si administrativ, Romania moderna s-a constituit dupa modelul francez: exista un centru si exista provincia. Existi doar daca esti in Centru. Restul e un no man’s land. Reflexele astea mi se par uneori ca explica afluenta demografica catre Bucuresti. In mod normal, Bucurestiul ar fi trebuit sa devina cosmopolit, insa tendinta sa actuala e sa devina din ce in ce mai pestrit.

As fi preferat un model german fara provincie. Unde sa nu te simti la periferie la Munchen, Leipzig, Hamburg, Weimar etc.

Un organism sanatos nu-l simti. Incepe sa “apara” abia cu primele semne de boala. Un stat bolnav, niste institutii bolnave le simti zilnic. O clasa politica bolnava o simti vrand-nevrand. Intr-un curs normal al lucrurilor, administrarea treburilor cetatii (la urma urmei, aceasta este sau ar trebui sa fie politica) ar trebui sa se intample fara zgarieturi si frecusuri. N-as vrea ca organismul propriu sa ma anunte de existenta lui prin celule anormale, prin dureri de cap, prin dureri de stomac. Daca se intampla zilnic, treptat creierul ajunge la iluzia ca astfel este starea sa fireasca. Si nu se mai mira.

“Un organism e sănătos atâta vreme cât fiecare organ îşi vede, pe tăcute, de treaba lui.”

Am sapte ani de cand nu ma mai uit la televizor si nu pot spune c-am pierdut lucruri esentiale pentru orientarea mea spirituala, insa pot sa-mi imaginez ca-n Romania e nevoie doar un televizor aprins ca sa nu te plictisesti. Incidentul cu Ludovic Orban o confirma inca o data. Am dat un click la piticu, am ajuns la Realitatea si vazand cateva fragmente video mi-a fost de-ajuns sa regret ca am aflat de toate aceste lucruri. Ca m-am lasat invadat de ceea ce Mircea Eliade numea Teroarea Istoriei.

Observ in jurul meu (nu dau nume) un exercitiu hermeneutic foarte bine pus la punct: intotdeauna nimic si nimeni nu sunt ceea ce par sa fie. Mereu exista un substrat dincolo de intamplari si incidente, mereu exista niste motivatii ascunse dincolo de un gest. Mai mult decat un dincolo, intotdeauna exista un subteran, un subsol intunecat al evenimentelor. Totul e plin de adevaruri subversive pe care toti cei “patiti” ti le pot servi oricand. Iti spun eu cum sta treaba inseamna de fapt Iti spun eu pe cate cadavre sta treaba.
Sitirile (urmaresc neregulat cateva cotidiene online) par niste explozii de nefiresc atat de bine distribuite in doze incat starea de anormalitate a ajuns sa para default.

Exista un nefiresc autohton la care in mod naiv nu voi dori niciodata sa devin imun.
Te mira?
Da, sunt mereu surprins.

insa in studentie nu aveam bani sa-mi iau carti, insa aveam tot timpul din lume pentru lecturi. Acum am bani, imi cumpar carti, insa n-am timpul (pe care mi l-as dori) sa le citesc.
Cand acum cativa ani prietenii mai mari imi descriau aceasta situatie, eram sigur ca nu voi ajunge in aceasta infundatura.

Acum ma trezesc extrem de zgarcit cu timpul pe care-l risipesc aiurea. Nu mai idolatrizez atat de mult lectura (in adolescenta mi se parea ca exist cu adevarat doar in timpii aceia in care citesc), insa totusi.

sau
Never let your studies interfere with your education

Maria din Cluj:
– Bai, io fac ceva pe ea facultate de filosofie, ma depaseste. Vin aia sa-mi zica de scrierile lui Derrida si ale lui Paul Ricoeur, iar eu care am facut liceul alimentar. Fara sa-mi zica nici macar ce e aia metafizica, empiric si alte rahaturi. Cum dracu sa invat daca nu stiu ce invat, nu stiu ce citesc?

In vara lui 2004 (aveam 24 de ani pe atunci), in urma sesiuni ratate (ma picase Petru Ioan la Logica) am scris textul urmator. Datele sunt reale, doar tonul randurilor nu mi-l mai recunosc:

Din acea perioada imi lipsesc enorma discutiile de atunci. Se formase o gaşcă de colegi ce ne rulam lecturile, intrebarile si bautele intr-o efervescenta (ezit sa spun spirituala) de care imi este dor.
De atunci, pot numara pe degetele bunele intalniri cu discutiile de idei:
Asta primavara la Cluj, cu Dan (in acea zi, seara si apoi noapte si-a pierdut cele doua telefoane), Catalin, Adrian si Dana.
Bunele intalniri cu Mihai.
La Viena cu Romeo. Eram la ultimul etaj al unui Mall de pe Mariahilfer Straße, mancam, ne cinsteam cu o bere si, in timp ce culegeam cateva intrebari cuantice, boxele rasunau a Say it right de la Nelly Furtado.

Am realizat de mult cat de dependent sunt de acest tip de discutii in care ma imbogatesc cu nedumeriri, in care propria inspiratie este mosita natural, in care gandirea, desi isi poarta cu sine prealabilul, creaza impresia ca se constituie la fata locului.
Nu sunt cu adevarat o fire contemplativa.

Oare adevarata comunicare se intampla atunci cand il asculti pe celalalt in sistem sau de referinta, iar rezultatul iti imbogateste propria lume interioara?