O reclamă prezentă peste tot, un produs promovat intens şi uneori agresiv te face să cumperi produsul? O promovare agresivă şi implicit scumpă transmite mesajul că respectiva firmă este eficientă (îşi permite un buget imens pentru promovare), iar respectivul produs este bun (de vreme ce atrage atât de multă încredere din parte celor care-l promovează?

Cu alte cuvinte, un buget imens pentru reclama unui produs însemnă că […] compania scoate bani din vânzarea produselor sale, implicit produsele sunt bune?

Încerc să-mi dau seama dacă astfel stau lucrurile în domeniul comercial şi dacă acest tipar (translaţia de la un buget mare la calitatea produsului) poate fi transpus la realităţile unei campanii electorale?

Susţinerea excesivă pe care o are un candidat poate crea în mintea electoratului conturul viitorului câştigător? Faptul că se bagă mulţi bani într-un candidat implică mesajul că aceste este văzut deja câştigător de un anumit grup puternic? Îi vezi bannerele peste tot, îl vezi la ştiri şi la emisiuni, vezi că poate desfăşura mulţime de resurse pentru campanie şi atunci ai tendinţa să-l votezi pentru ca îl simţi deja câştigător, pentru că este susţinut de oameni puternici?

Dacă se bagă atât de mulţi bani în fundul lui înseamnă că e bun de ceva!

Dacă un candidat are o susţinere mare, are o campanie opulentă şi e prezent peste tot, nu spun toate aceste lucruri despre eficienţa şi organizarea partidului care îl susţine?

Normal că susţinerea financiară a campaniei unui candidat spune multe lucruri despre favorurile pe care acesta le are de împărţit (dupa alegerea sa) grupurilor de interese.

Normal că sursele de finanţare a unei campanii nu sunt transparente şi legale, însă de vreme ce un candidat a reuşit o asemenea manifestare de forţă în campanie, aceasta nu înseamnă că va reuşi acest lucru şi pentru proiectele primăriei sale?

În timpul campaniei lui Bill Clinton, cineva i-a atacat soţia, iar replica acestuia a fost extrem de dură. Strategii lui au spus că mesajul transmis a fost următorul: Dacă un asemenea candidat se luptă atât de bine pentru onorea soţiei lui, nu se va lupta la fel de energic pentru problemele naţiunii şi atunci când va ajunge preşedinte?

Dacă un orăşel de provincie este invadat de bannerele roşii ale PSD-ului pentru susţinerea candidatului propriu care de multe ori a fost prins cu mâna-n sac, dar care totuşi duce o campanie coerentă şi agresivă, câte sanşe există să câştige un alt candidat impins de o campanie săracă, implicit incoerentă?

Am văzut azi pe site-ul lui Codruţ Ştefănescu o prezentare jenantă: un tânăr care spune lucrurilor pe nume. Păi, de acest lucru avem nevoie de la un viitor primar care nu este luat în braţe nici măcar de trustul Intact? Avem jurnalişti care spun lucrurilor pe nume, avem bloggeri, avem lideri de opinie care spun zilnic lucrurilor pe nume, însă de la un primar aşteptările sunt altele.

De la un primar se cere eficienţă şi sunt aproape sigur că electoratul român este mai tolerant cu cei care fac lucruri, dezvoltă proiecte şi fură decât cu un primar care spune lucrurilor pe nume, nu are susţinerea nici unui grup de interese şi nu face nimic.

Un alt exemplu: în Iaşi actualul primar Gheorghe Nichita (PSD) va câştiga alegerile în ciuda acuzaţiilor de corupţie (era cunoscut drept un corupt încă de pe vremea când era director la RAJAC), în ciuda licitaţiilor trucate, în ciuda contractelor păguboase.
De ce? Pentru că pe anumite nişe populiste s-a dovedit a fi eficient, iar acum în campanie Iaşul este împânzit cu bannere PSD care îl susţin.

P.S.: Articolul de mai sus este încercarea mea lipisită de culoare politică de a înţelege anumite lucruri.

Un jurnalist nu are voie (moral şi profesional) să îndemne publicul să nu se prezinte la vot. Este prostească acest gen de atitudine care instigă la ireponsabilitate o populaţie ce încă se străduieşte să devină electorat. Sau cetăţeni.

Citisem articolul şi am trecut cu vederea atitudinea editorialistului şi probabil nu mi-aş fi amintit de miza reală a alegerilor, dacă nu aş fi citit la Sorin Tudor articolele Dezinformatorii de opinie şi, de mare angajament, Despre imbecili şi imbecilitate.

Există un anumit tip de dezamăgire nesănătoasă faţă de politicieni. Dezamăgirea apare când aşteptările sunt prea mari, sunt prost direcţionate sau sunt înşelate, iar dincolo de toate acestea, un vot dezamăgit sau scărbit este unul periculos.

Într-adevăr, nu poţi face educatie civică cu o lună înainte de alegeri şi nu poţi încuraja orbeşte prezenţa la vot, însă trebuie să te străduieşti să discerni nişte oferte electorale, nişte programe politice şi, la urma urmei, nişte simpatii sau încrederi.

Unul din imperfectiunile sistemului democratic este că, o dată instalat într-o funcţie printr-un vot general, alesul nu poate fi taxat în derapajele sale de-a lungul mandatului de acelaşi simplu cetăţean care l-a ales. Decât după patru ani. Decât prin vot.

Timp de patru ani nu poţi controla un primar sau un consilier local pentru că deja ţi-ai delegat încrederea alegându-l. Modul cum acesta îşi gestionează funcţia depinde de sprijinul politic (iar nu cetăţenesc) de care se bucură şi de bunul lui simţ.

Mijloacele de coerciţie asupra unui ales, o dată acesta votat, sunt minime pentru că în mijloacele legitime de presiune publicul nu se implică. Acest lucru este cu atât mai valabil în teritoriu unde în majoritatea cazurilor presa locală este cumparată sau lipseşte cu desăvârşire, unde interesul cetăţeanului este şi mai scăzut.

O populaţie scârbită, cu aşteptări joase cu privire la politicieni, este mai impresionabilă decât o societate civilă atentă şi implicată in procesul electoral.
Dacă tot eşti dezamăgit, astfaltarea propriei străzi în prag de alegeri ţi se va părea un lucru mai bun decât nimic.
Dacă tot nu te interesează, îi vei lasa pe ceilalţi să decidă pentru tine şi, după ştim cu toţii, ceilalţi nu-ţi vor binele în aceeaşi măsură în care ţi-l doreşti tu însuţi.

Să spui că toţi fură şi toţi mint este lipsit de fundament de vreme ce te aduce într-un blocaj de alegere. Dacă toti politicienii sunt ticăloşi, atunci nu votez pe nimeni. Cineva totuşi va vota, cineva totuşi va câştiga alegerile, iar tu îţi vei continua inerţial viaţa în cadrul aceleaşi comunităţi care a ales pentru tine cum s-a priceput.

Nu-mi place amarul pe care tinerii din jurul meu, unii dintre ei foarte inteligenţi, îl afişează cu privire la un mecanism democratic – votul şi cu privire la o componentă necesară a sistemului – politicienii.
Ştiu că global există o curbă descendentă referitoare la prezenţa la vot, însă cred că suntem o democraţie prea tânără pentru a ne permite luxul scârbirii şi al indiferenţei.

Atâta vreme cât numărul românilor care au votat la Dansez pentru tine este comparabil cu numărul celor care se vor prezenta la vot, atâta vreme cât un brad artificial scoate mai multă lume în stradă într-o zi decât orice marş sau iniţiativă de bun simţ, sunt curios câţi români asteaptă mai degrabă Campionatul European de Fotbal decât alegerile locale în luna iunie.

Merită a fi citite ultimele articole ale lui Adrian Cristea.

Unii au stickere în baie pe care scrie Sunt cel mai bun, alţii işi notează citate din clasici, însă eu am facut următorul poster şi deja simt cum mi-a îmbibat ziua de bună dispoziţie. Pentru a-l vedea mai mare, daţi click pe poză.