versuri

Pentru fata care nu mai văzuse filme de câţiva ani, am strâns aici recomandările câtorva văzute şi revăzute în ultimele zile.

Memento (2000) este un film despre memorie şi construcţia identităţii. Despre cât de mult ne amăgim şi despre cât de mult modelăm lucrurile şi evenimentele din jurul nostru. Despre cum ne construim propriile adevăruri.
Eroul este un tip cu memorie scurtă ce îşi caută ucigaşul soţiei. Este plin de tatuaje cu mesaje, fapte şi indicii. Poartă cu sine poze (hotelul la care stă, cutare “prieten”, maşina) pentru a nu uita micile detalii şi rutine care îi alcătuiesc viaţa. Caută răzbunare, însă nu se poate bucura de memoria ei.

Citat:
“Memory can change the shape of a room; it can change the color of a car. And memories can be distorted. They’re just an interpretation, they’re not a record, and they’re irrelevant if you have the facts.”

The Ninth Gate (1999) povesteşte despre o carte ocultă medievală presupusă a fi scrisă de însuşi Lucifer. O carte care conţine ritualuri ce-ţi pot oferi puteri nemăsurate. Un detectiv de cărţi – jucat de Johnny Depp – contractat pentru a-i verifica autenticitatea, morţi misterioase, o societate secretă şi un soundtrack pe măsură alcătuiesc ingredientele unui film pitoresc.
Despre cât de departe merge pentru a obţine ceea ce dorim.

Citat aleatoriu:
Liana Telfer: Don’t fuck with me!
Dean Corso: I thought I just did.

The Assassination of Richard Nixon (2004) este inspirat dintr-o poveste reală a unui tip căruia nu-i merge nimic. Este un agent de vânzări incompetent – interpretat magistral de Sean Penn, este divorţat şi încă îndrăgostit de fosta soţie, i se refuză un împrumut la bancă şi îşi constuieşte drept inamic pe Richard Nixon pe care doreşte să-l asasineze.
Trăieşte într-o lume nedreaptă, coruptă şi plină de compromisuri, iar ultimul său gest (asasinatul în sine) se rezolvă într-o tragică incompetenţă.

Citat:
“Who are these men, maestro, who keep us waiting at their feet? The meek shall not inherit the earth. The earth belongs to the bullies who do not care how they get to the top, as long as they arrive.”

Twelve Monkeys (1995) este un S.F. ce amestecă călatoriile în timp cu extremismul, drepturile animalelor şi investarea omenirii cu un virus mortal. Un grup de oameni de ştiinţă din viitor trimit un condamnat în trecut pentru a investiga cauzele Armaghedonului, acesta se îndrăgosteşte de un doctor psihiatru, refuză să revină în viitor, iar poveste se complică.

Brad Pitt are un rol (secundar) magistral, iar următorul citat aminteşte puţin de Fight Club:
“There’s the television. It’s all right there – all right there. Look, listen, kneel, pray. Commercials! We’re not productive anymore. We don’t make things anymore. It’s all automated. What are we *for* then? We’re consumers, Jim. Yeah. Okay, okay. Buy a lot of stuff, you’re a good citizen. But if you don’t buy a lot of stuff, if you don’t, what are you then, I ask you? What? Mentally *ill*. Fact, Jim, fact – if you don’t buy things – toilet paper, new cars, computerized yo-yos, electrically-operated sexual devices, stereo systems with brain-implanted headphones, screwdrivers with miniature built-in radar devices, voice-activated computers…”

Remember compliments you receive, forget the insults; if you succeed in doing this, tell me how.
link