sau Ţară, ţară, vrem ostaşi…
Am tras într-o ţintă situată la 10 metri şi am făcut un punctaj de zero puncte. Începusem bine ziua de dimineaţă şi toată bunadispoziţia s-a dus cît ai apăsa pe trăgaci.
Unde s-au întâmplat aceastea?
“UTV a lansat un joc online (I dare U), iar cei de la MBDrăgan s-au ocupat de partea tehnico-grafică, astfel încât, pentru a promova iniţiativa, s-au gândit să invite nişte bloggeri să tragă cu arma la sediul UTI (în zona Piaţa Sudului), unde există un poligon foarte tare, înfiinţat recent şi foarte bine echipat.”
[Buddha]
Primele trei gloanţe de probă – au nimerit ţinta, dar următoarele cinci gloanţe le-am tras pe lângă. Zgomotul făcut de ceilalţi din poligon m-a speriat, iar reculul pistolului de 9mm era destul de nărăvaş. Îmi fac iluzia că evoluţia m-a finisat mai bine pentru alte activităţi decât pentru trasul cu arma.
Fetele (Corina, Pyuric, Anca, Maria, Alexandra, domnişoara de la dulapiorul.com), trăgând cu un pistol de calibru mai mic, s-au descurcat în medie mai bine decît băieţii, iar aceasta chestie mi s-a părut culmea segregării.
La sedinţa de shooting au mai fost invitaţi: Bimus, Bobby Voicu (coleg de zero puncte), Andy Mihail, Florin Avram, Bimus, Victor Caras, Matei Garici, Danny Mihail, Tudor Totolici, Hoinaru, Calauzitorul.
Un articol bun despre eveniment a apărut pe monden.info.
Mulţumesc pentru invitaţie PR-ului de la MBDrăgan, Anca Nelersa, care – deşi nu i-a lipsit umorul – s-a ocupat în mod profesionist de un eveniment unde ne-am distrat pe cinste cu… gloanţe adevărate.
Update: Matei Garici a pus câteva poze. Video de la Bimus.












