Week-end-ul trecut nu prea am stat on line, în schimb mi-am lăsat Messenger-ul cu statusul experimental ce anunţă măreţ că sunt plecat în Vamă. Eram mănat de nostalgiile legate de Vama Veche (de acea fată care m-a aşteptat până dimineaţă să sosesc din Iaşi, de dansurile seara în nisip, de hippioţii de lângă cortul nostru şi de prefigurarea unei veri care se anunţă darnică în escapade.

A fost suficient doar acest status pentru a primi întrebări de genul “cum a fost în Vama?”. Dacă aş fi scris şi pe blog, efectul de iluzie socială ar fi fost şi mai larg. Poţi avea o viaţă burgheză super-ocupată, să te vezi cu prietenii doar în week-end, să-ţi pui un status la derută pentru a crea o nouă identitate, un nou propriu traseu.

Nu mă văd cu nimeni timp de două săptămâni, vorbesc cu prietenii doar pe net şi le spun că am început să iau lecţii de călărie (ceea ce-mi ocupă mult timp), le trimit linkuri despre noua pasiune, siteuri cu rase de cai, harnaşamente etc. După câteva săptămâni, le-aş spune că m-am îndrăgostit de o tipă întâlnită la cursurile de echitaţie, m-aş vedea cu ei şi aş sta doar la o bere-două şi apoi le zic că trebuie să plec, trebuie să mă văd cu Dana, o să v-o prezint şi vouă.
Problema e mult mai vastă, însă e un început de idee ce mă trimite cu gândul la filmul S1m0ne.

Dacă prietenii din lista ta pot primi atât de uşor mesaje derutante, cu atât mai mult îţi poţi păcăli cititorii, să le spui că azi se adună clica cea vestită a blogosferei la Bobby să se uite cum Steaua câştigă, când tu de fapt stai acasă şi puţin îţi pasă de meciul asta.

Deci, hai Steaua!