Deşi Moineşti – oraşul natal – este municipiu de peste 20.000 de locuitori, eu am crescut totuşi la curte, iar în liceu aveam o vacă. Părinţii au calculat beneficiile economice şi alimentare ale sus-numitului animal şi au concluzionat că este o investiţie inspirată. În acea suburbie idilică plină de case nu eram singurii vecini cu vacă, însă eram singurii a căror vacă era mai pretenţioasă decât toate celelalte.

Se făcea că în fiecare dimineaţă – în vacanţa de vară – duceam vaca pe deal, iar seara ar fi trebuit să merg s-o iau de pe deal. Toate acestea ar fi trebuit să se întâmple într-o lume ideală, însă în acea lume reală şi totuși trecută a adolescenţei mele, vaca se plictisea repede pe deal (unde iarba era măruntă) şi cobora în oraş (unde iarba era mare).
Seara o căutam și o găseam prin parcuri, prin curtea școlii, prin curtea liceului sau prin curtea creșei.

Se făcea că la 17 ani eram îndrăgostit foc de-o americancă cu accente orientale care venea din când în când la bunicii ei români Citește tot articolul pe Pandora’s