Urc în taxi, mergem câteva minute fără să ne spunem nimic și deodată șoferul – un tip cu o aparență foarte respectabilă – mă întreabă:
“Vă deranjează manelele?”
Nu înțeleg și devin atent. În mașină se aude o manea.
Îi spun că nu. Mă gândesc că merg un sfert de oră cu el, am alte lucruri pe cap și volumul oricum nu e ridicat, prin urmare, disconfortul nu e atât de mare.
Continuă:
“Șțiti, eu ascult toate genurile de muzică și nu strâmb din nas la manele.”
“Ok…”
A urmat placa despre ipocrizia celor “care ascultă și danseaza pe manele la diferite petreceri și nunți” și deodată mă simt jenat. Îmi dau seama că taximetristul, mai mult sau mai puțin, își justifică față de mine gusturile muzicale.
“Au fost clienți care au cerut să schimb muzica”
“Ok…”
Situația nu s-a încheiat aici. După ce și-a încheiat pledoaria, mi-am dat seama că trebuie să-mi justific față de mine de ce nu sunt deranjat. Pentru că trebuie să fiu, pentru că așa e firesc, pentru că trebuie să taxăm gusturile proaste din jurul nostru.
Chiar dacă deranjul meu e minim, trebuie să acționez. Nu putem să lăsăm un taximetrist nepedepsit, să scape atât de ușor. Următorul client va asculta și el manele și pentru disconfortul lui, voi fi și eu vinovat. Că nu am făcut nimic. Ba, mai mult, nefăcând nimic, am încurajat toată treaba.
Nu am găsit niciun răspuns la toată situația. Eu am luat un taxi și am vrut să ajung din punctul A în punctul B și, fără să fiu pregătit, m-am trezit în mijlocul unei bătălii culturale la înălțimea căreia nu m-am ridicat.
cred ca unele intrebari ne surprind si atunci pe loc ne e ceva mai greu sa gestionam situatia. am fost si eu intrebata si am reactionat similar.
acum probabil ca as raspunde ca nu ma deranjeaza in general, dar as prefera sa nu ascult in acel moment. mi se poate intampla aceeasi treaba si cu un hard rock. in fond, ne dorim sa ascultam un stil anume si functie de stare, mediu, s.a.m.d. nu stiu daca e cazul sa ne punem problema ca suntem ipocriti pentru ca nu ascultam manele in masica, dar in schimb la nunti dam din fund pe ele.
(in cazul soferilor fumatori – atunci cand sunt racita, le spun ca as prefera sa nu-si aprinda tigara si le si explic de ce. poate ar trebui sa refuz si atunci cand nu sunt. poate ca nici nu ar trebui sa dau explicatii. poate ca aici chiar ar trebui sa luam atitudine. cel mai penibil e cand esti intrebat daca fumezi, raspunzi ca nu, si apoi apare o a doua intrebare”va deranjeaza?”. si atunci ma blochez, pentru ca incerc sa imi dau seama daca e prost sau face pe prostu. daca i-as zice “amice, esti idiot?” s-ar supara. nu stiu, probabil ca unora carora nu le pasa de tine tin totusi mortis sa fie din cale afara de politicosi.)
Poate că ar fi trebuit totuși să te cobori la înălțimea bătăliei, pentru că așa cum spui și tu, din cauza ignoranței și pasivității tale și a altora ca tine, în continuare ceilalți clienți vor suporta grotescul.
Nu ai sesizat o notă ironică în articol. În plus, exagerezi. În cazul de față, sunt destul șanse pentru următoarea situație: ceilalți clienți vor fi întrebați, la fel cum am fost întrebat și eu