De cateva zile sunt traumatizat de lipsa unui roman de citit. Cateva seri la rand nu am avut nici o pofta de scris, mi-am dorit doar sa ma intind in pat si sa citesc un roman. Am cateva romane aici, insa le-am tot citit si recitit, imi e sete de ceva nou, imi e dor sa ma cufund intr-o poveste proaspata. Am cautat incoace-incolo, am dat sfoara prin tara, insa n-a gasit mare lucru. Am prins Ferma animalelor, insa nimic. Nu ma motiveaza o alegorie scurta, ci ceva mai… amplu gen Sarbatoarea tapului, Conversatie la Catedrala (puteti sari cu recomandari).
De fapt, se intelege, problema este alta (Teroarea Istoriei), insa cu o carte buna parca ai merge si la Polul Nord (in ultimul numar din National Geographic e o poveste fascinanta in acest sens).

Ieri sau alaltaieri, de la munca am comandat de la Humanitas si Polirom trei carti: Jocul de smarald al lui Culianu, o carte de Nietzsche (am uitat care) si inca o carte (am uitat care).
De fapt, se intelege, problema este alta. Cartile sunt portile catre o lume din mine insumi ce doresc s-o recuperez.

Asta e una. A doua chestiune este faptul ca nu am avut timp nici macar sa ma las de tigari si am improvizat. Sunt fumator de Marlboro rosu scurt de vreo trei ani, imi plac la nebunie tigarile astea si ori de cate ori am fumat altceva, m-am simtit neimplinit. Ce-am facut pentru a ma demotiva inainte de a ma lasa cu totul? Am inceput sa fumez lights-uri (teroarea mea) dintre cele mai uracioase, mai uscate si mai plumbuite: Kent 8, Winston Lights, Lucky Strike Lights. Nu s-a schimbat mare lucru: am pastrat acelasi ritm (un pachet pe zi) dincolo si independent de gust. Nu gustul conteaza intr-o dependenta (ce descoperire!). E o incercare penibila in genul celui care pasionat fiind de fotbal si dorind sa se lase totusi, ar sparge toate mingile din fata lui pentru a nu fi ispitit sa mai traga un sut din cand in cand. Nu merge! Azi m-am enervat si mi-am cumparat (dupa patru zile de abstinenta) un pachet de Marlboro rosu si mi s-a parut o chestie veche ce parca-mi amintea de-o perioada revoluta. Psihologic, ceva s-a schimbat, e un inceput totusi.

Cred foarte mult in capacitatea umana de auto-amagire (ceva usor diferit de auto-sugestie). Daca ma conving ca ceea ce fac este important, pot depasi multe obstacole fizice (oboseala, frig, foame). Daca visez ca un sarpe m-a muscat de gat, e posibil ca dimineata trezindu-ma sa vad urmele muscaturii.

Acum, la final, ma mananca pielea sa-mi prezint si eu biroul (dupa o idee initiata de Manafu). Doar “biroul”, nu “de blogger”. Simplu si ascetic l-as caracteriza.

Nota:
De fapt, se intelege, aceasta insemnare nu e decat o scuza si o amanare a scrierii unor lucruri mai importante pe care le tot coc in mine de cateva saptamani/luni.