“Eram sigură c-ai să-l miroşi.” Colega mea de clasă, care întâmplător mă simpatiza, observase bine obiceiul meu de-a mirosi lucrurile la primul contact: un caiet, un penar, un pix, o cutie, o pungă cu biscuiţi, o minge, o copertă de plastic, o radieră, un burete imbibat de cretă.
Acum, colega zâmbea căci tocmai îi adulmecasem oracolul. Nu pentru că unele fete îşi parfumau caietul cu amintiri, ci pentru că a mirosi un lucru înseamna pentru mine a face cunoştinţă, a mă introduce într-un univers nou, a lăsa noul să intre în viaţa mea, a surprinde adierea esenţei unui lucru, iar nu doar indiciul unui atribut.
Mai târziu, când aveam să descopăr bibliotecile, când aveam să stau două ore prin rafturi doar pentru a alege cele trei cărţi pentru următoarele zile, gustul meu pentru mirosuri avea să treacă la un nou nivel. Bibliotecile nu ascundeau doar memorie, ci înmagazinau mirosuri, arome ale trecutului, miresme prin care alte lumi se înfiripau în această lume.
Cărţi vechi, cărţi noi, cărţi pline de praf, pline de umezeală, pline de mobilă, pline de alte mâini. Afrodisiacul mirosului unor pagini.
Mirosul unor case, mirosul unor camere, mirosul unui dulap, al unui frigider, al unei bucătării, mirosul anticariatelor, mirosul expoziţiilor, mirosul unui tricou de mult uitat, mirosul unui prosop îmbibat de prea multe trupuri trecute şi viitoare.
Mirosul cărţilor de la RAO, mirosul cărţilor vechi de la BPT.
Mirosul umed din dimineaţa unui parc.
Mirosul uscat din seara unui parc.
Parfumul respiraţiei unei femei. Miresmele pe care le emană o femeie atunci când este stârnită, emoţionată, enervată. Atunci când îşi ia lucrurile de la tine, atunci când îţi iei lucrurile de la ea. Atunci când tocmai ţi-a acordat ultima şansă, atunci când te invită, atunci când te respinge.
Mirosul unei melodii vechi, al unui zâmbet necunoscut, al unei pisici, al unei plăci de vinil, al unui paianjen zdrobit, al unei căzi de baie.
Încercarea de a extrage poveşti din miresmele cu care lumea mă întâmpină.
Poate uiţi cum te iubea o femeie, cum se încolăcea, cum se înfigea în tine, cum te călărea, cum se lăsa umpluta, însă nu-i uiţi niciodată aroma pielii şi a gurii. Nu-i uiţi afrodisiacul transpiraţiei, parfumul spatelui, al sânilor, al mâinilor, al buricului şi cosmosului dintre picioarele ei.
wow, ce frumos… Nu am intalnit vreodata persoane care isi construiesc senzatiile olfactiv, ar fi ceva deosebit!
cred ca ultimul paragraf ar trebui reformulat 🙂
atunci când îşi ia lucrurile de la tine, atunci când îţi iei lucrurile de la ea. – asta e foarte misto! 🙂
si mie imi place sa miros cartile. hartia. tiparul.
cand eram mica imi placea sa miros rechizitele si manualele noi.
se spune ca nu pastram amintirea fidela a senzatiilor. totusi, mirosul reprezinta (si pentru mine) un catalizator pentru multele calatorii in trecut.
imi place sa vad un film intr-o sala de cinema si sa asociez parfumul unei doamne cu acel film.
in copilarie imi placea parfumul gentilor mamei. intotdeauna altul, si parca intotdeauna acelasi, o aroma tare, de santal.
Un fel de Grenouille mai sentimental. 😉
Same, same, same !
Eu defapt am un fel de obsesie cu miresmele…
Pingback: De pe bloguri adunate « jane’s attic
vai, parca m-ai descris pe mine. si inca frumos : )
Mi-a plăcut să trăiesc senzațiile astea și aici, odată cu tine. Am luat povestea ta și am așezat-o lângă altele, într-un album închipuit de senzații.
mulţumesc pentru vorbele frumoase:)
Asa e,
Cu toate ca dintre toate vietuitoarele omul sta destul de prost la capitolul simturi, avem capacitatea de a ni le amplifica intr-o reprezentare, sa zicem printr-un ”zoom bio-digital”
Asta ca sa nu mai vorbim de sinestezia spirituala a unora. De exemplu putini stiu ca marii dirijori in toiul unor concerte, au momente in care simt in ceafa respiratia lui Wagner, Beethoven,
Ca cititori profunzi, in anumite pauze de respiro vizualizeaza starea de spirit in care autorul si-a scris opera, chiar ii pot descrie imbracamintea cu mirosul ei, ce-a mancat in ziua respectiva, etc
Deci prin acest ”zoom bio-digital” suplinim cu succes atrofierea celor cinci simturi –
O dovada in acest sens – la pariu ca randurile de mai sus nu pot fi intelese de… un urs ? 🙂