Undeva pe o străduţă lângă Cişmigiu. Este 18:46. Am ajuns cu patru minute mai devreme. În faţa blocului mai este un tip care fumează, însă nu îndrăznesc să-l întreb dacă se află acolo din acelaşi motiv.
Mai apare un cuplu, iar în câteva minute din bloc iese o tipă cu un mănunchi de bilete în mână.
“Aveţi obiectele la voi?”
“Ce obiecte?” întreabă primul tip.
“Un obiect despre singurătate”.
Îşi dă bricheta, iar noi ceilalţi ne scoatem obiectul singurătăţii. Eu adusesem un capsator, iar dacă cineva m-ar fi întrebat, aveam o întreagă poveste în spatele acestui obiect care pentru mine la un moment dat simboliza singurătatea.
Luăm biletele, ascultăm intrucţiunile şi intrăm.

În apartament, am observat că se mai strânseseră câţiva înainte. E o cameră semi-întunecată cu bibliotecă, iar pe jos sunt aşezate nişte perne. Pentru spectatori.
Dintr-o boxă se aude Suicide is painless, iar în camera cealaltă, dincolo de uşa-fereastră, se vede conturul lui Lorin. Deasupra uşii este o reclamă luminoasă pe care scrie Lorgean Theatre.

Mă aşez pe o pernă lângă un tip care se joacă cu un Iphone, mai apare o tipă, încă o tipă, camera se umple, iar în câteva minute se face linişte. Uşa-fereastră se deschide, se face întuneric (doar reclama luminoasă e activă), Lorin îşi trage un scaun şi ne spune regulile.
“În timpul derulării acestui spectacol sunt interzise băuturile alcoolice şi ţigările, telefoanele mobile trebuie închise etc.”

Prima reprezentaţie o ţine un tip, Andrei, care stă pe scaun şi bea dintr-o cană, apoi urmează numărul ţinut de tipa tunsă scurt de la Miercurea lejeră. Citeşte un text scurt despre memorie, memoria corpului şi prezentul colectiv, iar apoi ne roagă să stăm 10 minute, fără să ne mişcăm, fără să ne gândim la nimic.
Ne-am ridicat, s-au închis luminile şi-am stat. Imaginea your paine as a white ball of healing light.

Între timp ni se dăduseră nişte foi pe care puteam nota tot felul de impresii. Printre aceste impresii, am jucat puţin X-0 cu vecina din dreapta.

Ultimul număr l-a ţinut o tipă şi a fost foarte comic.

La final, Lorin ne-a prezentat obiectele aduse data trecută (tema fusese aceeasi), iar apoi obiectele aduse în astă seară. Două bibelouri, o periuţă de dinţi, un covoraş de la uşă, un borcan gol de dulceaţă etc.

Am mai ascultat o melodie, privind obiectele înşirate pe jos şi astfel s-a terminat prima mea ediţie din Lorgean Theatre.
Mi-a plăcut mult ideea, teatru de apartament, un experiment artistic inedit care îţi creează o senzaţie aparte.
La discuţiile de după, o tipă spusese că există trupe care ţin reprezentaţii în case la oameni. Bat la uşă, intră cu tot cu decor şi încep să joace.

M-am bucurat c-am participat şi abia aştept ediţia urmatoare din ianuarie.