În 2005, Vladimir Putin a declarat că prăbuşirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX.
În vidul de putere astfel creat în spaţiul ex-sovietic, Occidentul şi Rusia concurează pentru influenţa economică şi militară.

Ce mă interesează aici nu este tabla de şah a geopoliticii globale, cât mai ales conceptul de vid de putere. Mai sus, Putin îşi exprima gândul că vidul de putere de la graniţele Rusiei actuale va trebui într-un final umplut. Ori de Occident, ori de către Rusia.

Vidul de putere îngrijorează din mai multe motive. Atrage doritorii de putere din jur, se creează o luptă pentru supremaţie, se schimbă frontiere şi, până se decantează jucătorii cei mari (care tind să intre în echilibru), zona va fi un focar de instabilitate.

Atunci când te despărţi de cineva, în jurul tău se creează un vid de putere.
Pierderea cuiva lasă în jurul tău un spaţiu plin de vânt pe care te vei strădui să-l umpli cu ceilalţi, cu evenimente, cu noi preocupări.
Unii îl umplu cu resentimente şi acreală, alţii încep să clădească în acest spaţiu noi perspective şi noi orizonturi.

Lipsa încrederii în sine este refuzul de a-ţi asuma câmpul de putere din jurul tău. E ca şi cum ai păşi ezitant în propria curte.
E curtea ta şi îţi cere zilnic să faci curăţenie.

Tristeţea este doar laşitatea de-a-ţi ocupa zona de putere din jurul tău.
Nu înţeleg puterea în sens competiţional, văd dorinţa de putere că o dorinţă de sens şi de coerenţă.

Vid de putere, vid de sens. Oroarea de lucrurile lipsite de sens este aceeaşi cu teama de locurile necunoscute şi necartografiate. Preferi previzibilul unei puteri exercitate cu stângăcie decât imprevizibilul lipsei de asumare a puterii.
Preferăm pe cineva care are curajul să-şi ocupe locul din jurul lui. De bine, de rău, avem un chip în faţă.

Cunoaşterea de sine îţi conferă legitimitatea de-a acorda sens în jurul tău. Dacă tu  singur nu-ţi acorzi sens, alţii o vor face. Alţii vor ocupa spaţiul liber lăsat de ezitarea ta. Alţii vor descăleca şi vor întemeia poveşti în care nu tu nu vei ajunge decât o notă de subsol.

Dansul nu trebuie oprit niciodată, căci a dansa înseamnă a întemeia poveşti în jurul tău, iar a renunţa la poveşti înseamnă a accepta că ai murit deja.