M-am intrebat de multe ori de ce n-a raspuns Eliade atacurilor, criticilor si calomniilor aduse de-a lungul vietii sale. Unele erau atat de strigatoare la cer incat i-ar fi facut draci si celui mai somnoros calugar zen, iar altele, desi pertinente, nu prea au reusit sa gaureasca un mit deja format. Dincolo de o analiza psihologica ieftina (nu doresc sa ating compromisul trecutului sau vizat de unele din criticile aduse) si dincolo de nu exista publicitate negativa, cred ca pot descifra aici o optiune personala ce-si asuma o atitudine destul de realista.
Discutam zilele trecute cu Sorin despre “ideologia” din Sicko, despre sofismele lui Michael Moore si despre posibilitatea amendarii acestor sofisme. Daca lucrurile ar fi atat de simple, bloggerii ar deveni peste noapte niste puternici caini de paza ai democratiei. Insa…
Deconstructia logica a unui discurs public n-a stricat niciodata cu nimic aura si imaginea pe care discursul si-a creat-o deja. Cate critici pertinente va fi avut Germania lui Hitler, cate semnale de alarma vor fi aparut in presa occidentala a vremii, cate insight-uri despre un Hitler dornic de razboi! Cine le-a luat in seama? Cate pagini au umplut disidentii din blocul comunist pentru a fi crezut in povestea lor?
Poti lua orice editorial sa-l demontezi logic, sa-i subminezi presupozitiile, sa-i taxezi concluziile ce depasesc cu mult aria premiselor, insa cine va asculta? Cine va inlocui povestea propriu zica cu critica povestii?
Perceptia celorlalti n-a fost niciodata schimbata cu argumente rationale, la fel cum nici nu cred ca trecerea discursurilor publice prin furcile caudine ale logicii bunului simt n-a produs mari corectii unui set de perceptii. Majoritatea lucrurilor (carti, filme etc.) pe care cultura ni le ofera, ne schimba perceptiile in virtutea unei capacitati extra-logice de-a prezenta o poveste.
E simplu sa critici orice, e nevoie doar de o inteligenta medie, insa a pune in locul discursului criticat o alta poveste este mult mai greu lucru. Miturile, marile povesti au trecut usor schimbate prin toate criticile si deconstructiile aduse, pentru ca nimeni n-a fost in stare de umble golul de mitologie pe care disparitia acestora l-ar fi creat.
Astfel, o poveste este inlocuita de o alta poveste, iar unui mit ii ia locul doar un alt mit. Nici o critica pertinenta nu va zdruncina popularitatea Codului lui Da Vinci sau magia unui Harry Potter. Cat e de simplu sa judecam Alchimistul dupa logica lui Aristotel, insa cati am fi in stare de o alta poveste menita a inlocui in mentalul nostru aura ideii ca universul conspira pentru dorintele noastre?
Revenind, Eliade n-ar fi schimbat mare lucru printr-un raspuns rational adus criticilor lui, la fel cum probabil n-ar fi convins pe cei deja ancorati intr-un alt tip de perceptie. A preferat tacerea si construirea mitului sau propriu. Mit care nu va fi uitat prin cartile lui Lavastine sau Dubuisson.
Majoritatea ideilor lui Jung au fost depasite, finisate si corectate de evolutia ulterioara a psihologiei analitice, insa pe aceasta nisa, cine poate concura cu mitul savantului elvetian? Cine (e posibil sa exagerez) poate convinge un indragostit de lipsa de obiectivitate (implicit limitele) a pasiunii sale invocand argumente din psihologie, filozofia culturii, genetica sau sociologie? Cine poate convinge un crestin sa-si uite propria credinta printr-o critica logica (ce dezvaluie usor lipsa de coerenta a textelor) adusa Noului Testament?
pe tine te-a apucat pofta de scris in vacanta, ha? oricum, da-i bataie ca-i dai bine :d
ontopic: ideea e sa spui primul o chestie, ca aia ramane, comentariile si discutiile derivate foarte rar reusesc sa schimbe cursul ideii expuse
Dan, ciudat e ca nu-s inca-n vacanta si mai ciudat e ca sezonul estival nu-mi prilejuia de regula o mare inspiratie etc. Concediul mi-l iau candva in august si atunci sper sa am o absenta si mai inspirata 🙂
> – Exact cum spuneai mai sus: un musulman sau un calugar buddhist sau..
Cred ca insasi nevoia omului de a crede in ceva, e de productie divina. Sa incerci sa demolezi credinta cuiva e cam acelasi lucru cu a spala pe creier un viitor fanatic. Numai ca spalarea ar fi cumva auto-indusa de aceasta nevoie de a crede. Dar, acum ca suntem in era comunicarii a devenit mai ieftin si mult mai profitabil sa creezi iluzii si conflicte, care sa inlocuiasca cel putin temporar marile mituri, si, care apoi sa genereze confuzie. Daca e sa ne gandim la Hollywood – este cea mai profitabila afacere tocmai din motivul ca iluzia este cel mai perisabil produs, care pe deasupra da si cea mai mare dependenta.
Despre Michael Moore & sofismele lui, e un fragment din waking life care spune aproape tot
http://www.youtube.com/watch?v=L3Jl1iHVjQY
citatul la care m-am referit in prima fraza era “Cine poate convinge un crestin sa-si uite propria credinta printr-o critica logica (ce dezvaluie usor lipsa de coerenta a textelor) adusa Noului Testament?”
HTML victim :))
logica, mai mult decat un instrument de cunoastere (nu singular, nu exhaustiv), e folosita in conformitate cu cheful purtatorului. ca urmare, atunci cand vorbim de lucruri pentru care logica este inadecvata prin natura ei (cum ai mentionat de credinta si iubire), partizanii vin sa-ti dea in cap cu silogisme si dovezi ca esti victima fraiera a unei conspiratii de hormonei, lichide, secretii, fermonoasi.
ceea ce nu ii impiedica sa refuze sistematic orice contraargument logic (pe terenuri pe care logica se desfasoara adecvat), negand evidentele intr-o veselie. ca si cu prostia aia scrisa de Laignel-Lavastine – exista oameni (perfect normali dpdv psihic) pentru care cartea aceea spune nici mai mult, nici mai putin decat …adevarul. Rationamentul e valabil si pentru avizii adepti ai bibliotecilor cu tematica de tip cabala&masonerie&templieri&evrei rai etc etc…