“După sexul oral oferit de Ileana, Emil îşi deschise o conservă.”
Tony se uită la monitor, se uită la Ciprian şi Gim şi apoi zâmbi.
– Tot aici ai ramas? De trei zile te chinui la un început şi doar atât ai putut scoate din tine?
Deşi stăteau în acelaşi cartier, se vizitau destul de rar. Din când în când, Ciprian simţea nevoia să cumpere câteva beri şi să-i facă o vizită. De dragul simetriei şi de ce nu, al vremurilor trecute, îl suna şi pe Tony şi se înfiinţau amundoi.
– Nu, am avansat. Am treizeci de variante ale lucrurilor pe care Emil le face după partida de sex oral. Treizeci de Word-uri cu câte o frază, cu câte doua fraze, treizeci de posibile universuri literare prin care pot demara tărăşenia asta. Tony îşi aprinse nerăbdător prima tigară.
– Oricum, e aiurea. Sună forţat, e ca şi cum ai dori să ultragiezi nişte cititoare ce-au crescut într-un pension catolic de secol XVIII. Nu mai ţine faza, e deja răsuflată tema, plus că pare destul de comercială încercarea asta de-a capta atenţia încă din primul rând.
– Nu e chiar aşa, poate fi o ironie la adresa începuturilor spectaculoase. După fraza asta, aş putea pune patru-cinci pagini despre treizeci de moduri cum poţi adormi cu o carte în mână.
Desfăcuseră berile, ciocniseră şi Ciprian ştia deja că va fi o seară lungă. – Sau dacă ţii la ideea asta, poţi face altfel. Scrii primul capitol despre ce face Emil, citeşte o carte, taie cartofi, e vizitat de o matusa, orice, şi apoi la sfârşit bagi fraza cu pricina. Să zicem că matuşa pleacă, Emil închide uşa în urma ei şi apoi bagi faza ta: După sexul oral oferit de Ileana, Emil nu s-ar fi gândit că mătuşa lui i-ar mai face o vizită. Construieşti structura ca şi cum tot ce tocmai s-a întâmplat, vizita matuşii, a fost irizat subtil de scena de dinainte, sexul oral.
Tony nu era convins.
– Şi alte nume n-ai găsit? Ileana sună rural de tot şi mă trimite cu gândul la episoadele din spatele discotecii de la ţară, de pe terenul de fotbal, iar în scena de faţă imi aduce aminte de filmele porno cu first offence.
– Parcă ai crescut cu Tezaur folcloric, izbucni Gim într-un râs sănătos.
Ăsta era Tony în primii ani de facultate. Orice contra-argument pe care ţi-l aducea începea printr-o reamintire a unor condiţionări culturale din care ideea ta ar fi ieşit. Aruncai o idee într-o discuţie ce nu-i plăcea, şi atât îţi trebuia. Măi, băiatule, tu ai crescut cu Sandy Bell? de unde le scoţi, frate? În câteva luni, în primul an, toţi din grup nostru ajunseseră din prea multe motive să crească pe ceva. Gim bineînţeles crescuse pe Cartea Cărţilor, Cosmin crescuse pe Captain Planet , Doru se uitase prea mult la Beverly Hills, iar lui Ilarion nu-i mai rămăsese să crească decât pe Piff si Hercule.

– Ştii că nu-s bătute în cuie tipologiile astea, interveni Ciprian. Poţi s-o urbanizezi la maxim pe Ileana. Lucrează în publicitate, merge des prin cluburi, citeşte multe cărti, ascultă Blazzaj…
Tony îşi stinse tigara.
– Pe bune? Şi Emil ăsta e personajul principal sau moare dupa zece pagini? Emil e nume de tăntălău, e fraierul clasei, prostul satului, e ăla căruia i se fura pacheţelul în pauza mare, iar acum are 25 de ani umblă în şosete albe şi pantaloni negri prea scurţi.
-Să-l fac Emilian? Să-l fac să fumeze mult, să-l fac slab şi înalt?
– În toate alea trezeci de variante îl cheama Emil?
N-apucă Ciprian să termine întrebarea, că Tony deja deschisese primul fişier găsit pe desktop.
– Eşti culmea! (acum câţiva ani i-ar fi zis, ţi-a placut Lassie când erai mic, nu-i aşa?), uită-te la el, după sexul oral oferit de Ileana, Emil se întinse şi aprinse veioza.
Ciprian nu se putu abţine.
– Bine că n-a facut febră musculară când s-a întins.
– Sunt doar nişte ciorne, se apără Gim. Pot fi o fundătură sau mă pot duce undeva, nu ştiu încă.

– Poate la vară am să mă apuc şi eu de un roman, am destule poveşti de care vreau să mă eliberez. Dacă nu le scriu acum, peste câţiva ani îmi vor părea prea banale să le mai scriu undeva şi vor putrezi în mine.
– Tu vrei să scrii aventurile tale pe când Gim vrea să scrie ceva greu, ceva de generaţie, o radiografie totală, alea-alea. Păcat că Emil e mai moale la început, îl doare spatele fix după prima partidă de sex oral de pe prima pagină.
– Mă gândesc mai degrabă la nişte flashback-uri cu episoade disparate care la final vor crea o coerenţă. Ceva gen, personajul principal cunoaste o tipă pasionată de filme japoneze, întâmplător peste câteva zile cunoaşte un tip ce practică zen care îi mărturiseşte mai târziu că e în perioada de convalescenţă după o mare iubire. Tipa cu filmele japoneze are o colegă de muncă cam uşuratică de care se plânge mereu. Apoi undeva pe la mijlocul carţii se află că […]colega de serviciu se iubise cu tipul ce practica zenul, iar amundoi iniţial practicaseră Reiki… şi vor fi mai multe chestii oculte, coincidenţe ciudate, cristale, demoni, blesteme…
– Si păpuşa aia din şifonier începu subit să umble prin casă.
– Iar criminalul era fiica portarului, completă Gim.
Faza cu fiica portarului era antologică. În modul asta ilustrase cândva Tony toată literatura de succes, toate thriller-urile după model american. Citise nu ştiu ce roman în care personajele erau o echipă de fotbal. În primele două pagini atacantul era ucis. Toata cartea era apoi construită pe încercarea dezlegării acestui mister. La final, n-a reţinut nimeni după ce indicii, criminalul a fost prin în fiica portarului, fiică ce nu apăruse în roman decât extrem de tangenţial. Era umbra unui stâp, era cutia din vestiar? nimeni nu s-a prins vreodată de poantă.