Homo homini fabula

0 Flares 0 Flares ×

Nu ne despărţim propriu-zis de prieteni, iubite sau iubiţi, ci lăsăm în urmă o istorie trăită, un set de amintiri comune, un univers îmbibat de o aromă specifică. Lăsăm în urmă pentru a putea întâmpina o poveste nouă. Avem o cantitate atât de infimă de entuziasm, încât nu putem fi contemporani mai multor poveşti.
Luptăm pe mai multe fronturi, scriem mai multe capitole, însă la final rămâne o singură poveste.

Înaintăm din poveste în poveste pentru că simţim că adevărata realitate constă a fi situat întru poveste. Semnul unei existenţe minore e faptul de a te afla în afara unei poveşti. În afara unei poveşti de iubire, în afara unei drame, în afara unei victorii sau, mai grav, în afara unei înfrângeri.

Locul comun al acestor tipuri de poveşti este entuziasmul. E simplu să suferi, însă nu toti ne putem ridica la înălţimea unei drame, la fel cum nu toţi ne pot lăuda cu poveşti de înfrângere.

Nu este o mândrie să te handicapezi singur de propriile şanse, însă e o onoare să fii înfrânt în entuziasmul unei lupte.

Există oameni care n-au purtat nici o luptă, care n-au îndurat nici o înfrângere, a căror viaţă este plină de note de subsol la poveştile altora, la iubirile şi înfrângerilor celorlalţi. Există oameni refuzaţi de propria prefaţă, oameni care n-au avut şansa să înveţe din căzături, din insistenţa propriilor idealuri.

Trăsătura comună a acestor oameni este lipsa de entuziasm, este lipsa curajului de a juca în propriul scenariu. Scenariu al cărui final este conturat de teama sau entuziasmul fiecăruia. Universul ţine atât de mult la propria coerenţă încât nu ne oferă niciodată mai mult decât pot duce temerile noastre sau entuziasmele.

Oameni care îşi construiesc viaţa ca un preambul al propriului zbor. Oameni a caror singură dovadă a existenţei lor este demografia.

Viaţa nu e o junglă — homo homini lupus a fost vorba cuiva care şi-a focalizat prost lentilele — ci este o simplă piaţă de povesti. Nu te izbeşti de oameni, ci de poveştile lor, poveşti împinse de propriul curaj de-a fi entuziast.

Când îmi ies din propriul entuziasm, trezit de duşul murdar şi rece al acestei maturităţi, observând că lucrurile nu sunt perfecte, continuu să le traiesc chiar şi când ele se împut, chiar şi când ele mă duc la periferia propriei derive. Simt începutul unui compromis ce ascunde începutul unui coşmar, coşmar care nu va deveni niciodată poveste.

Probabil că educaţia de aici ar trebui să inceapă: de la susţinerea propriul entuziasm, de la refuzul poveştilor ce pot fi încălzite la cuptorul cu microunde.

P.S.: Ideea acestui articol mi-a fost inspirată în urma unei discutii cu Mimi.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

9 thoughts on “Homo homini fabula

  1. ioana

    viata e asa cum ne e data.alegerile,felul in care alegem e al nostru.nu esti obligat sa traiesti niste evenimente care te frustreaza,daca nu vrei.nu ti se impute nimic. 🙂 tu esti cel care decide culoarea vietii.ti se da doar un schelet. dar sa stii ca omul ESTE lup/fiara pentru un altul.atat timp cat exista concurenta pentru partener/a,mancare,joburi,etc.,vor exista mereu oameni care sa-ti vaneze pielea.
    don’t be descouraged!esti tanar.nu ai de ce sa te simti astfel.sau poate sunt doar mofturi? 🙂 eu abia acum inteleg ca de fapt,daca te cunosti,nu are ce sa te afecteze. parca goethe zicea: “O data ce te-ai regasit,nu mai ai ce pierde”.
    🙂

    Reply
  2. doar ma cunosti

    vroiam sa vad ce alte insemnari mai ai sub categoria inspiratie, si tin sa-ti spun ca asta e cea mai inspirata!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *