Din motive ce ţin de structura unei zile lucrătoare, am prins doar ultima zi a Festivalului Internaţional de Literatură şi mi-a plăcut, şi locul, şi oamenii.

Am avut ocazia să-l văd şi să-l ascult pe Florin Lăzărescu (al cărui jurnal îl citeam frecvent acum 3-4 ani), însă n-am avut curajul să-l abordez, să-i spun că mi-a plăcut stilul lui de a fuma, accentul său ieşean şi ultima sa carte.

M-am revăzut cu Vasile Ernu, aceeaşi prezenţă insolită, acum şi în rol de organizator, am apucat să ascult pe Filip Florian, a cărui carte n-am apucat s-o termin. Împrumutată fiind de la Dragoş, mi-a cerut-o înapoi pentru a-i lua un autograf autorului.
Cartea e fascinantă, iar stilul în care este scrisă este inimitabil. Citind acele rânduri, simţi că te afli în faţa unui mare autor.

Ungurii (Attila Bartis şi György Dragomán) au fost delicioşi în poveştile lor şi în încercarea simpatică de-a vorbi în resturile de amintiri ale limbii române.
Attila a povestit cum anul acesta, invitat la Neptun, cu ocazia nu ştiu cărui festival de literatură, a fost bucuros să-şi găsească cartea într-o librărie din Mangalia, căci ce bucurie poate fi mai mare pentru un autor, decât atunci când îşi vede cartea expusă?
– Însă dacă revin la anul şi cartea mea e tot acolo, în librărie, avem o problemă…

Dincolo de alte întâlniri, Cristi Neagoe sau Ioana Nicolaie cu copilul, acest festival – care se află la prima sa ediţie -, se anunţă deja a deveni o serie interesantă de bune întâlniri cu tineri scriitori români şi străini.

Dragoş a fost mai harnic, a fost în toate cele trei zile şi a povestit aici, aici sau aici.