Dincolo de cultura noastra, dincolo de codul social si comportamental asumat raspunsul nostru la mediu si la interactiunile cu cei din jur ramane la baza o reactie emotionala. Cele mai mari tirade, cele mai inversunate contraziceri, cele mai lungi campanii de denigrare personala isi au radacinile in niste emotii reglate neinspirat.

Cutare idee filozofica de-a ta nu o pot accepta nu din prisma unor criterii logice (coerenta, completitudine sau corespondenta cu faptele etc.), ci pur si simplu pentru ca ma atinge undeva la nivel emotional (resentimente, sperante, iluzii). Printre altele, ce-mi spune acest lucru? Curtarea unei femei este o pozitionare pe piata? Putem reduce iubirea catre afinitati fata de un brand personal?
Mi se pare ca emotiile sunt locurile geometrice ale sufletului nostru ce-a suferit cele mai putine schimbari de-a lungul evolutiei noastre culturale. Intre un soldat roman indragostit si un manager de la Microsoft indragostit diferenta este una stric procedurala: din prisma manifestarii concrete ale emotiilor. In esenta, ambii pulseaza la fel.
Provocare insa mi se pare mai mare. Intr-o lume a hiper-specializarii si a transdisciplinaritatii, care sunt emotiile arhetipale (ma feresc sa spun “primare”) ce pot crea un pod de comunicare cu reprezentantii altor culturi? Ce ma face pe mine un roman crescut si educat intr-un anumit stil sa pot lucra in acelasi birou cu un nepalez crescut si educat pe alte frecvente? Unde ne vom recunoaste, ce stil de glume vom aborda, cum vom iesi impreuna la agatat? Unde e punctul in care sensibilitatile noastre locale vor izbucni?