Ne-am așezat pe o bancă de la marginea apei, Dincolo de lac, printre copaci, vedeam un carusel încărcat de lumină. Dacă ai fi închis puțin ochii să blurezi imaginea, ți s-ar fi părut un foc uriaș. Era totuși un carusel cu trăsuri și cai care se învârteau. Trecusem pe lângă el când am ocolit lacul și era plin de copii și părinți.

“Este a treia oară când ieșim în parc și am observat un lucru la tine, mi-a spus. Vrei să ți-l spun?”
“Doar dacă-i ceva de bine”
E un obicei prostesc, De câte ori simt începutul unei discuții serioase, încep să glumesc aiurea. Nu știu ce încerc să-mi dovedesc, poate e un răspuns automat. Parcă este o plăcere să inoportunez cu un mișto, cu o vrăjeală, cu o glumă oarecare, cu o spontaneitate nefiltrată.

Nu a schițat niciun zâmbet. În asemenea momente, mă simt ca un clovn care cerșește zâmbete – da, bună gluma – sau o bătaie pe umeri. Dacă este vorba de o fată, îmi imaginez că mi-ar întoarce gluma cu o ironie fină sau cu începutul unui flirt.
“Nu știu dacă e de bine sau de rău, a continuat, dar am văzut că vorbești mult despre trecut și spui puține lucruri despre viitor. Am observat asta la tine. Majoritatea tipilor vorbesc mai mult despre viitor, despre ce planuri au și ce vor să facă, ca și cum ar dori să se laude și să-și etaleze lucrurile pe care le vor face. La tine este altfel, tu pari măcinat de lucruri pe care le-a trăit, ca și cum ți s-au întâmplat tot felul de chestii și încerci să le dai de cap.”

Mi-am scos o țigară și am început să-i dau bobârnace filtrului. Nu am vrut să o aprind imediat. Are dreptate, vorbesc mult despre trecut. Nu sunt nostalgic, dar de ceva vreme încerc să-mi spun cap la cap toate viețile. E un sentiment difuz pe care îl asociez, nu știu de ce, cu lipsa unui cordon ombilical.
“Îmi pare rău dacă am fost prea directă” a încercat să acopere liniștea.
“Ah, nu, stai liniștită, doar mă gândeam cum să-ți răspund. Ai dreptate, vorbesc mult despre trecut și poate este ciudat, dar încerc să înțeleg ce am trăit pentru a înțelege mai bine ce mi se întâmplă. Poate e banal ce spun, dar vreau să aflu nu doar de ce am trăit ce am trăit, dar mai ales, ce a însemnat pentru mine tot ce mi s-a întâmplat.”

Mi-am aprins țigara. În vârful ei se formase un gol de mărimea unei unghii în care rămăsese doar hârtia.
“Treburile astea nu-s niciodată atât de simple precum par. Uite un lucru ciudat: în funcție de ce anume aleg să trăiesc în prezent, trecutul meu devine altul. În funcție de ce poveste aleg să-mi spun acum, trecutul meu ia forma acestei povești. Nu este doar: azi mă simt deprimat și toata viața mea de dinainte mi se pare de rahat. Simt că este mai mult decât atât, că trebuie să descrifrez alte lucruri. Practic, trebuie să-mi pun cap la cap toate viețile.”
“Nu sunt sigură că te înțeleg”
“Uite un exemplu ridicol, să nu râzi, nu știu altfel cum să pun în cuvinte ceea ce simt. Dacă mâine voi face o mare descoperire sau voi inventa ceva, orice am făcut în trecutul meu va fi privit sub semnul acestei povești. Toate lucrurile pe care le-am trăit înainte m-au adus în fața aceste descoperiri. Lumea va spune: era un geniu de mic copil, avea o imaginație formidabilă, toate experimentele și încercările lui au avut un rost pentru că l-au adus în fața aceste descoperiri. Uite un alt exemplu. Dacă mâine voi ajunge un mare om de afaceri, trecutul meu va fi privit ca o pregătire pentru acest succes. De mic copil am avut un spirit întreprinzător, am fost o fire sociabilă, am avut calități de lider, eram mereu căpitanul echipei de fotbal și tot așa. Ceea ce am trăit înainte, ceea ce am fost va fi privit, de fapt, este mereu privit prin prisma prezentului. Dacă nu voi face nicio descoperire, dacă nu voi ajunge un mare om de afaceri, mă rog, astea sunt exemplele care mi-au venit acum în mine, dar dacă nu voi face numic cu viața mea, am senzația că tot trecutul meu nu va spune nicio poveste, nu va merita privirea celorlalți și, la urma urmei, nu va conta pentru nimeni. Este un gând apăsător să știu că dacă voi muri mâine, viața mea nu va spune nicio poveste. Îmi place sau nu-mi place, este adevărat.”
“Este cam ciudat ce-mi spui”
“Da, și mie mi se pare ciudat. Simt că nu am făcut nimic cu viața mea, simt că nu am niciun fir conductor de-a lungul vieții mele, niciun cordon ombilical, iar această absență face ca trecutul meu să fie plin de fragmente neînțelese, ca piesele amestecate ale unui puzzle. Am impresia că trebuie să-mi inventez o poveste pentru ca tot ce am trăit până acum să capete o semnificație prin prisma acestei povești. Este ca și cum alegerile mele de acum salvează sau trimit spre uitare propriul trecut. Mă rog, am devenit prea serios acum. Mă las purtat de tot felul de idei și când mi se întâmplă asta simt nevoia să găsesc o glumă stupidă, o ironie sau – ca să par și mai interesant – o autoironie și apoi să schimb subiectul.”