Următorul articol nu este original, însă pune cap la cap şi elimină într-un mod inedit câteva informaţii existente pe piaţă.

După ce termină de scris Mizerabilii, Victor Hugo pleacă în vacanţă. Preocupat de receptarea carţii sale, îi trimite editorului o scrisoare care conţinea doar “?“. Editorul îi răspunde prin “!” spunându-i astfel că romanul are succes.
Cu această anectodă îşi începe Tor Nørretranders capitolul despre exformaţie în cartea sa Iluzia utilizatorului.

Semnul de întrebare a lui Hugo este rezultatul unui proces explicit de eliminare a informaţiei. Dacă în timpul procesului prin care formulăm un mesaj, eliminăm o mulţime de informaţii pe care le avem în minte, iar ele nu vor fi prezente în mesaj, atunci avem exformaţie = cantitatea de informaţie eliminată în mod explicit.
Aceasta înseamnă că pentru a cunoaşte cantitatea de informaţie eliminată pentru a formula mesajul ?, trebuie să cunoşti contextul. Editorul cunoştea contextul, discutaseră de nenumărate ori despre eventualul succes sau eşec al romanului Mizerabilii şi ştia că pe Hugo nu putea să-l preocupe decât un singur lucru când a pus întrebarea.

Autorul, Tor Nørretranders, plecând de la acest exemplu şi inspirându-se dintr-o teorie a calculului – adâncimea logică – introduce conceptul de exformaţie care spune că trasmiterea unei informaţii presupune ca în mintea destinatarului să se afle o informaţie interioară conectată cu exformaţia pe care o are în minte expeditorul.

De exemplu, dacă îţi spun că a murit Rex, tu trebuie să ştii în prealabil că Rex este un câine de care am fost ataşat enorm. Astfel fraza A murit Rex nu transmite o informaţie, ci o stare de spirit (durerea provocată de dispariţia lui). Transmit o informaţie despre mine (care este implicită în context), iar nu neapărat despre Rex.

Riscul comunicării ar fi acesta: destinatarul nu va şti niciodată cu precizie câtă informaţie a eliminat expeditorul, iar înţelesul unui mesaj este în strânsă legătură cu informaţia eliminată.
În exemplul de mai sus, fraza a eliminat cauzele morţii lui Rex, a eliminat modul cum am alfat că a murit, când a murit şi cum a reacţionat familia şi tot aşa.

Aşadar, pentru a mă înţelege când vorbesc, trebuie să ştii ce anume am filtrat, ce anume nu am pus în mod explicit în mesaj şi câtă informaţie am eliminat. Această idee devine şi mai interesantă atunci când este pusă în contextul social media.

Pe twitter eliminăm multă informaţie când trebuie să fim concişi în 140 de caractere, iar miza comunicării ar fi ca ceilalţi să poate decodifica informaţia pe care am eliminat-o pentru a transmite mesajul, tweet-ul. Pentru a căpăta înţelesul unui, trebuie să cunoşti contextul.

De exemplu, acest mesaj – care face referire la optimismul meu – este mai uşor de înţeles în contextul oferit de acest mesaj.
În prezentarea de la Webstock despre twitter, spuneam (slide 7) că unul din criteriile influenţei este capacitatea de-a accesa amintiri comune. Amintirile comune oferă contextul în care se pot regăsi cât mai mulţi oameni, amintirile comune înseamnă eliminarea informaţiei particulare (a balastului) pentru a o pastra doar pe aceea în care ne putem recunoaşte cu toţii.
În aceeaşi prezentare (slide 9), spuneam că user generated content este o iluzie pentru că majoritatea traficului generat pe reţelele sociale are loc “între prieteni” Friends generated content. De ce se întâmplă acest lucru? Prietenii ne cunosc contextul, iar mesajelor noastre sunt valoroase atunci când sunt procesate pentru prieteni. Restul e balast, maculatură care nu spune nimic nimănui.

De asemenea, un alt exemplu, în cazul mesajelor pe telefon, de câte ori nu am transmis o mulţime de stări, emoţii, nervi şi frustrări doar prin câteva semne? Un banal you’re ok? primit de la o prietenă dragă poate transmire o bogaţie de imagini, asocieri şi emotii.

Atunci când transmitem un mesaj spunem de fapt ce traseul al alegerilor – de eliminare a informaţiei – am făcut în prealabil. Exformaţia (mesajul veritabil) este un rezultat al eliminării informaţiei. Orice mesaj este un rezumat, iar pentru a face acest rezumat este nevoie de timp de procesare, iar de aici lucrurile devin şi mai interesante.

Adâncimea logică – formulată de tipul ăsta – spune că un mesaj este cu atât mai valoros cu cât s-a cheltuit mai mult timp de procesare în formularea lui. Timpul de calcul în formularea unui mesaj (care însemnă eliminare de informaţie, procesare, rezumare şi filtrare) scuteşte destinatarul de acest travaliu.
Conform acestei idei, o bucătărie cu vase murdare conţine mai multă informaţie decât o bucătarie cu vase curate. Vasele murdare au nevoie de eliminare de informaţie (curăţarea murdăriei), pe când vasele curate sunt în ordine, sunt deja filtrate. Vasele murdare sunt dezordonate, pot fi reduse la altceva şi pot fi rezumate, conţin multă informaţie pentru că n-au suportat încă un timp de procesare (de curăţare) şi prin urmare sunt mai puţin valoroase.
Vasele curate conţin în ele timp de procesare, au fost deja curăţate şi nu pot fi rezumate mai mult decât atât. Conţin puţină informaţie şi astea le face mai valoroase.
Murdărie conţine mai multă informaţie, însă este mai puţin valoroasă.

Pentru a ilustra şi mai bine această ciudată definiţiei a informaţiei (care valorează mai mult atunci când este eliminată) să ne gândim că 20 de monede aruncate pur şi simplu pe masă conţin mai multă informaţie decât 20 de monede puse pe un rând sau pe două rânduri. Harababura aceasta, hazardul aruncării monedelor, nu are adâncime pentru că nu s-a consumat niciun timp de calcul.

Informaţia este valoroasă atunci când este eliminată se traduce prin cunoaşterea înseamnă eliminare de informaţie.

Hans Kuhn, un chimist german, a luat această idee şi-a încercat să o aplice în biologie şi i-a ieşit că evoluţia biologică a unui organism constă într-o serie de alegeri prin care acesta elimină informaţie în contact cu mediul înconjurător. Se elimină informaţie, însă se acumulează experienţă care ajunge să fie depozitată în gene. Genele – care rezumată toate experienţa unui organism – sunt informaţie eliminată, condensată şi filtrată.

Mai mult decât atât – după cum ştim – genele conţin experienţa înaintaşilor cu privire la supravieţuire. Cu alte cuvinte, genele conţin timpul de procesare pe care strămoşii l-au cheltuit în eliminarea şi filtrarea de  informaţie. Dacă prin eliminare de informaţie se obţine valoarea unui mesaj, atunci putm înţelege greutatea moştenirii pe care strămoşii ne-au lăsat-o.
Mai departe, zestrea culturală a strămoşilor a necesitat un timp de procesare, iar prin această procesare timpul s-a condensat. Cadoul strămoşilor este timpul condensat. Ajungem astfel să cunoaştem lucruri fără să mai pierdem acel timp al procesării.

Pentru a înţelege mai simplu această idee să ne gândim că un autor pierde 2 ani pentru a scrie cartea sa, iar tu o citeşti în două zile. Cartea lui este rezultatul a tone de informaţie eliminată şi filtrată şi efectul a luni de documentare, iar ceea ce oferă autorul prin rezultatul muncii sale – cartea – este timpul său condesat. Senzaţia că lectura unei cărţi ne oferă atât de multă cunoaştere într-un timp atât de scurt provine de aici.

O operă de artă conţine puţină informaţie, însă multă exformaţie şi multe amintiri comune.

Inteligenţa nu înseamnă mai multă informaţie, ci mai multă informaţie eliminată şi transformată în experienţă. Experienţă se dobândeşte în timp tocmai pentru că a elimina informaţie necesită un timp de procesare.

Atunci când avem multe informaţii, timpul se accelerează şi trece repede, de unde şi senzaţia de secol al vitezei. Miza însă nu este să obtinem cât mai multă informaţie (o farfurie spartă conţine mai multe informaţii decât una intactă), ci să eliminăm cât mai multă, să filtrăm şi să procesăm.
În acest mod, obţinem un lucru magic: ni se întâmplă cât mai multe lucruri pe unitate de timp. Condensăm timpul şi obţinem multă experienţă îm scurt timp.

La urma urmei, miza cunoaşterii este cum facem să ni se întâmple cât mai multe lucruri în cât mai scurt timp posibil. În acest mod oprim accelerarea timpului şi prin urmare îmbătrânim mai greu.