Cine nu a visat că zboară?

0 Flares 0 Flares ×


Am primit o invitație la Omul Pescăruș – un spectacol original care include și element de acrobație  – și o simplă privire pe descriere mi-a trezit amintiri.  Piesa – care se va juca în fiecare zi de marți de la 20:00, începând cu 29 noiembrie 2011, la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, sala Grand Epika – este o fabulă despre zbor cu toată simbolistica care derivă de aici.

Spuneam de amintiri pentru că scenariul spectacolului are ca subiect un grup de tineri care se uită la un documentar despre pescăruși și care apoi încep să se imagineze ei înșiși transformați în păsări.

Dorința de zbor este o constantă a minții umane și, cum mult timp a fost imposibil pentru oameni să zboare, o mare din această dorință a fost rezervată artei și visurilor. Artiștii au imaginat zborul în sculptură, muzică sau pictură, în timp ce noi, oamenii obișnuiți, l-am trăit în vis.

Nu cred să existe cineva care nu a zburat în propriile vise. Este o senzație care nu se uită și uneori este atât de reală încât crezi că abilitatea de a zbura este ceva înnăscut pentru oameni. Te gândești că oamenii știu să zboare doar că – într-un moment nefericit – au uitat cum se face.

Zborul oniric a fost interpretat ca  un simbol de reintegrare  semnificând o vindecare, rezolvarea unor probleme sau intrarea într-o nouă etapă a vieţii şi am experimentat această interpretare ori de câte ori visam că zbor.

M-am lungit, dar revin la invitaţia la teatru: “Omul Pescarus sau Drumul spre Frumos” este primul spectacol de teatru – acrobatic fabricat in România. Montat de catre regizoarea Chris Simion la Grand Cinema Digiplex, spectacolul ii aduce in scena pe acrobatii trupei Xtreme precum şi, cu vocea, pe actorii Marius Manole sau Carla-Maria Teaha.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

4 thoughts on “Cine nu a visat că zboară?

  1. Pingback: Am văzut Omul Pescăruș | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *