Azi am mulţumit către cel puţin o sută de oameni din lista mea de Yahoo! Messenger. Aplicasem un exerciţiu budist de mulţumire tuturor celor pe care i-am intâlnit într-o anumită perioadă de timp şi m-am eliberat.

Ce s-a întâmplat după aceea?
Majoritatea au întrebat evident de ce? pentru ce?
„Îţi mulţumesc că exişti.“
Un amic m-a sunat personal să mă întrebe de ce, ocazie fericită în care am mai schimbat câteva vorbe.

Unii au răspuns uzual şi unidirecţional cu plăcere.
Un alt prieten s-a panicat, a crezut că-i bat obrazul pentru nu ştiu ce chestie.

Am primit multe zâmbete.
Mulţi s-au amuzat de idee, iar alţi mulţi au crezut că sunt ironic.
Cineva m-a întrebat dacă colecţionez reacţii, i-am raspuns că poate colecţionez cel mult stări de spirit.
Am mulţumit unei tipe necunoscute. Uitasem când a intrat în lista mea, iar ea mi-a spus că a avut un virus care a adăugat automat în lista ei mai multe persoane. Într-un final, ne-am anatemizat reciproc într-un spirit colateral mulţumirii generale.
Altcineva mi-a spus:
„Nu ştiu de ce îmi mulţumesti, însă îţi multumesc şi eu.“

Majoritatea dintre noi avem nevoie de motive pentru a mulţumim şi pentru a primi mulţumiri. De regulă, îţi vine greu să crezi că cineva îţi poate mulţumi pentru simpla ta existenţă. Nu-i uşor că cineva să-ţi fie recunoscător din oficiu.

Au existat probabil câţiva care se plictiseau sau nu se simţeau prea bine şi mulţumirea din senin le-a priit. În cazul meu, a fost suficient o oră pentru ca starea mea de spirit să se schimbe complet. La final, zâmbeam mai des, mă simţeam mai senin şi pornisem deja cateva discuţii interesante.

Dorinţa de a mulţumi celorlalţi pentru simpla lor prezenţă în aria ta afectivă este anterioară oricăror asumpţii religioase, precede orice idee de felul acesta. E o terapeutică la îndemâna oricui. Nu e nevoie de vreo pregătire specială, la fel cum nu este rezultatul unui act de voinţă.

Nu e team-buildning-ul în care se pun la încercare calităţile colegilor tăi. Este curajul de a rămâne cu braţele întinse, e riscul de a găsi doi ochi la capătul braţelor tale. Este „lumea mea o văd prin prisma zâmbetului tău.“ Este „lumea în care trăiesc este creată şi de tine.“
Ieşi te rog de sub pat şi dansează, însuşi faptul că exişti este o victorie.

Sunt atâţia oameni care au nevoie de mulţumiri din senin încât e păcat să reţii atât de multă recunoştinţă în tine.

– Replica de agatat pe mess: mi-as hăcui monitorul pentru tine.

– Auzi, a sunat o tipa de la un ONG din Africa.
– Asa…
– Vor sa-ti cumpere coaja asta de calculator s-o doneze unor copii de acolo dintr-un sat. Ce zici? Au nevoie doar de Paint, Notepad si Solitaire.

Sondaj printre colege:
– Ce va sugereaza cuvantul “măciucă”?

Doru intra in bucatarie pus pe glume:
– Ce fac doi moldoveni singuri in bucatarie?
– Ce sa faca? Iti dau la m…e!
Later edit: Azi Doru s-a prins de poanta si-a reformulat:
– Ce da un smecher la doi moldoveni?
– Limbi!

– Cum faci de nu faci nimic toata ziua si totusi dai impresia ca faci mereu ceva? Spune-mi si mie secretul asta!

– Auzi, dar tu vrei sa fii gasita intr-un sac intr-un portbagaj de masina lasata intr-o padure?

– Pot sa-mi imaginez ca esti in concediu? Sa zicem doua saptamani in Tokio, daca tot nu vrei sa ma ajuti…

– Ia zi-ne, ce program a fost pe Prima de Revelion?

– Si care mai e viata prin cluburile de fite, Mircea?

– Te rog nu ma lasa sa flirtez cu tine!

La telefon:
– Buna ziua, domnul Adrian Ciubotaru?
– Chiar el!

– Daca pleaca Laura, o sa avem nevoie de inca o fata harnica si frumoasa ca ea.
– Pai, il avem pe Mircea…
– Harnica, am zis.

Un coleg cu masina. Insinuant:
– Si ce mai fac fetitele din metrou?

– Ce lenesi suntem. Gandeste-te la chinezoaicele alea din fabrica. S-a terminat programul si ele tot mai vor:
– Da’ lasati-ne sa terminan de impletit toate cosurile astea!
Sau in pauza de masa:
– Lasati-ne sa demontam toata hala si s-o facem la loc!

Doru face grafica unei carti de vizita pentru un kinetoterapeut pe nume Horyna (care arata ca un pusti de 17 ani). O grafica de toata jena, in graba, patru fonturi, numele subliniat cu o pensula de gradinita etc. A vrut 400 de bucati.
– Si ce sa faca cu cacaturile astea atat de multe? Le imparte la semafor? in metrou?
A doua zi:
– Doru, vezi ca e in parcare bunica lui Horyna. Urla ca i-ai nenorocit nepotul cu cartile alea de vizita.
A treia zi:
– Te cauta la telefon mama lui Horyna, vrea si ea niste carti de vizita din alea.
A patra zi:
– Doru, tu ai revolutionat Corelul? Vreo trei programatori de la Corel n-au mai suportat si si-au dat demisia.
Peste o luna, intr-un mail de la bestjobs aflam ca Horyna isi cauta de munca.

Intr-o zi nimereste un pensionar in firma:
– As dori niste copii xerox.
– Color? (doar stampila era color)
– Da.
La final l-a ajuns vreo 200.000.
Se uita perplex la biletelul cu pretul.
– E prea putin?
– Prea putin? incepe sa urle. Sunteti niste hoti, eu vroiam doar niste copii. Asta-i jaf.

Mail primit de la o clienta:
“Imi puteti da id-ul dvs. de yahoo sa discutam probleme legate de printare si alte lucruri…”

Suna un client, il cauta pe sef. La telefon un coleg:
– Mi-a zis daca-l cauta cineva, sa va spun ca nu-i aici.

Discurs de motivare:
– Hai mai repede, tocmai am vazut un melc trecand in viteza pe langa voi!

Proba de indemanare
– Doi oameni sunt mai buni ca mine la asta. Unul e in China si e orb, altul e in India si e pe moarte.

ZeitGeist e un film facut de niste americani care uneori inventeaza roata, alteori critica probabil pertinent administratia Bush si tot ce a insemnat 9/11 ca manipulare si scenografie, iar la final lanseaza un mesaj religios difuz. Ne-am indepartat de adevarata lumina, Dumnezeu nu-i cel din crestinism, e Altcineva a carui sursa trebuie s-o regasim.

Aici ma intereseaza critica crestinismului. Intr-o abordare istoricista se compara scheme mitologice ale mai multor religii si se observa de exemplu potopul este prezentat si in Epopeea lui Ghilgamesh (e adevarat), autorii Bibliei au plagiat. Daca premisa e adevarata, tendentiozitatea concluziei e jenanta. Se gasesc paralelisme intre Moise si alti mari legiuitori (vezi Legile lui Manu, de exemplu), intre cele zece porunci si indemnuri identice gasite in cateva temple egiptene.

Apoi s-a gasit o asemanare de traseu intre Horus, Mithra etc. si Iisus. Nastere “interesanta” (steaua, magii si tot tacamul), 12 ucenici, in jurul varstei de 30 de ani predica/mor. Toti au reinviat si tuturor li se asteapta a doua Venire.

Aceste similitudini nu sunt ceva revolutionar. Sunt lucruri cunoscute in studiile comparate de istoria religiilor si nu stiu sa fi avut drept consecinta o schimbare de viziune religioasa oricui ii arunci aceste informatii. De exemplu, nici un crestin nu-si va lepada credinta daca afla lipsa dovezilor cu privire la existenta istorica a “unui evreu obscur” (expresia lui Renan) numit Iisus.

Urmatoarea parte a criticii crestinismului este de asemenea clasica si devine din ce in ce mai populara. Un merit al studiilor multiculturale este deconstructia mecanismelor socio-politice a sistemelor religioase. Cel putin in cazul crestinismului, dezvoltarea sa nu poate fi inteleasa fara tabloul larg oferit si de acesti factori “istorici”. Au existat culise si motive “interesate” in urma carora crestinismul a prevalat pe o anumita piata religioasa in primele secole ale erei noastre. Au existat motive deloc duhovnicesti pentru care crestinismul a devenit religiei oficiala a Imperiului Roman, au existat manuale de propaganda care au ghidat elitele religiose in demersul lor de propovaduire a crestinismului in randul maselor populare de-a lungul Evului Mediu, au existat campanii electorale, lucruri blamabile, jenante etc.

Critica de genul asta este una adevarata doar intr-un sens local si instrumental. Extinsa, isi pierde validitatea. Crestinismul n-a plagiat vechile religii (imprumutul unor teme din alte complexe religioase intotdeauna s-a soldat cu o resemnificare proprie si creativa) si n-a fost doar (sau mai mult) manipulator social si abuzator politic. A constituit (si probabil pentru multi inca constituie si va constitui) o provocare spirituala si, din produsele prezente pe piata ideilor religioase, inca constituie un concurent redutabil.

Ce-mi ramane din aceasta scurta prezentare? Ce-ti ramane din lectura catorva carti de istorie a religiilor in spatiul mediteraneean al primelor secole? Ce gust ai daca arunci un ochi peste ideile gnostice?
Ramane in picioare ideea extrem de utila ca lucrurile pot fi in orice moment altfel, cursul istoriei poate fi in orice context altul. Daca judecam stramb (cauze, context, declansare si efecte) se creaza iluzia ca totul a fost iremediabil, ca lucrurile s-au produs natural intr-un singur sens.
De exemplu. Declansarea primului razboi mondial nu a fost iremediabila. Aliantelor si inarmarile ce l-au precedat, escaladarea nationalismelor popoarelor din cadrul Austro-Ungariei sau orgoliul german n-a produs o acumulare de energii care a explodat intr-un razboi inevitabil ce plutea deasupra lucrurilor.

Sunt de acord cu ideea scoaterii crestinismului dintr-o exceptionalitate istorica de care se inca bucura in unele medii, insa nu pot accepta o critica reductionista prezentata in stil de wow! intr-un banal filmulet american.

Unul din deliciile perioadei post-coitale (unii filozofi, dimpotriva, au vazut ceva extrem de tragic in aceasta perioada, timpul ar fi trebuit sa se opreasca in momentul extazului etc.) este faptul ca pot sa ma scarpin la oua fara sa am sentimentul ca insult niste norme sociale pe care noi, cei bine crescuti, le urmam.

Oricum nu mi-a vazut gestul care, intre noi fie vorba, decat simpla indepartare a unui disconfort fizic era mai degraba confirmarea cuceririi unui cap de pod. Ati observat ca un barbat dupa ce face sex incepe sa ocupe altfel spatiul in jurul lui. Nu neaparat e mai sigur pe sine sau ii poti descifra un zambet de triumf, dar revenind, ea se aplecase dupa canapea.
– Le folosesti des? Nici nu pot sa le ridic.
Ganterele.
– Din cand in cand.
Sar de pe canapea sa-i arat ca nu-i mare lucru, uite ce usoare sunt. Ma apuca de brat, nu stiu daca pentru a se convinge de lucratura mushiului, insa simt la atingere antemul unei noi erectii.

Imi aduce aminte de A. Nu ii placea sa mergem de mana pe strada, in schimb adora sa ma ia de brat. Uneori la nu stiu ce petrecere, venea langa mine si ma lua de brat, m-ai lasat asa singura…
Cand ne plimbam si ma apuca de partea superioara a bratului si simtind-o cum imi masa tricepsul, imi dadeam seama ca e fericita. Nu neaparat ca aveam un triceps bine lucrat, insa imi imaginam ca gasea in acel muschi toata caldura si protectia de care avea nevoie. Cand ne certam rau de tot si ma lovea peste cap, iar eu o imbranceam, climaxul era sa ma muste de umar. Durea ingrozitor, ii explicasem de o mie de ori ca toleranta ei la durere fizica era mult mai mare si judecand dupa acest criteriu, muscatura ei dublata de cearta era ingrozitoare. Fusese o relatie ciudata daca extremele comuniunii noastre aveau legatura cu o anumita clasa de muschi.

– De ce nu vrei sa ma lasi sa dorm la tine?

Sa derulam inapoi. Sunt un bursuc care de cele mai multe ori prefera sa stea in casa decat sa iasa in oras. Astfel am chemat-o sa bea o cafea la mine. Nu ne vazusem pana atunci, a dorit sa ma cunoasca, ramasese vag stabilit sa iesim in oras, insa in acea seara m-am trezit bursuc.
A venit. Ne-am asezat in bucatarie la o tigara si m-am apucat sa pregatesc cafeaua. Intre noi fie vorba, la telefon discutasem ca ea o va prepara, insa putem trece peste aceste detalii cand cauza este nobila.

Mereu m-am intrebat la ce poli se situeaza prevalenta discursului intr-o situatia gazda- musafir. Adica, gazda vorbeste in general mai mult, caci stapaneste un spatil familiar in jurul ei sau musafirul prin compensatie, trancaneste de zor pentru a echilibra procentul de familiar si confort psihic. In cazul de fata, eu am fost cel care am vorbit mai putin. Oricum, schemele de mai sus nu se potriveau la situatia de fata. Eram doi oameni straini de sex opus in casa unuia din ei.
– Ei, a fost greu? ma trezesc cu ibricul in mana.
– Ce anume, sa vin aici?
– Ihm.
– N-a fost deloc, insa stii si tu cum e cand o fata vine la baiat acasa.
– Cate lingurite de zahar?

Seara a inceput prost. Am baut cafeaua imbibat de povesti legate de familie, greutati financiare, dorinta de schimbare a locului de munca, aluzii la cautarea unui tip serios etc.
– Eu sunt genul care pun suflet in ceea ce fac…
– E greu sa mai gasesti un tip serios in zilele astea…
– Am vazut o emisiune despre oameni singuri si era o tipa acolo care…
– Closer ai vazut?
– Nu.
– L-am vazut de vreo patru ori cu persoane diferite, insa e foarte bun, ii zic.
– Nu poti sa fii si tu mai original?
Zambeste.
– E erotico-filozofic, o sa-ti placa. Mereu ii gasesc sensuri noi cand il revad. S-a facut dupa o piesa de teatru care a scandalizat publicul britanic la vremea aceea.
Tras masuta aproape, ne intindem pe canapea cu picioarele pe masuta si asta e. A urmat vizionarea postmoderna unui film: fara aluzii, fara atingeri, fara discutii savuroase pe marginea unor scene, fara inghitit in sec. Am fumat trei tigari intr-o ora jumatate.

Ar fi trebuit sa-mi dau seama ca-i va place melodia cu care se incheie filmul. Damien Rice – The Blowers Daughter. Am pus melodia pe repeat si cand m-am intors de la calculator, am vazut-o leganandu-se in mijlocul camerei. Atat de usor sau de greu te culci cu cineva, depinde de care parte a secundei te afli. E suficient un moment, o secunda, un gest care dintr-o distanta infinita, sa filtreze unica posibilitatea de-a-i o trage. Linia subtire de la femeia visurilor tale la o banala aventura ratata.

Am inceput sa dansam usor pe melodie si, in timp ce incercam sa-i aranjez parul ce-i venise in ochi, ne-am trezit sarutandu-ne. Aproape ca intr-un film cu adolescenti, cu mentiunea unui fapt groaznic. A inceput sa mi se dezvolte o erectie deloc iubitoare de dans si in timp ce eu incercam sa mi-o ascund retragandu-ma, mi s-a parut ca ea a vrut s-o simta impingandu-se in mine sau poate intrepretez. Cert e ca in busculada creata ne-am pierdut echilibrul si-am cazut pe jos. Am vazut-o ghemuindu-se si plangand de durere. Se pare c-o lovisem cu un genunchi in burta in timp ce incercam sa-mi tin echilibrul.

Mi-a venit sa rad, insa eram in acelasi timp enervat de toata sceneta asta. Enervat ca s-a pierdut ritmul, enervat de privelistea ei ridicola, enervat pentru imaginea ca lucrurile de genul asta nu se intampla decat in filmele cu prosti.
– Sa trecem peste acest moment penibil, am incercat s-o dreg in timp ce-i ofeream mana sa se ridice.
In timp ce-si aranja hainele, privind-o in acea postura neajutorata am simtit ca trebuie s-o am. Glumesc. Mi-am aprins o tigara si m-am intins pe canapea. A ramas in picioare privindu-ma (mustrator?). N-am reusit sa-i vad expresia fetei (s-a pus chiar in bec) cand mi-a zis:
– De ce ma chinui? Vrei sa profiti de mine?
– Vai, departe de mine gandul acesta, foarte departe….

Derulam dupa.
– Adu-mi si mie ceva sa ma sterg.
Ei bine, asta-i o replica pe care n-o gasesti in romane. Cu ce pot sa ma sterg? Nu poti sa intinzi mana prin pat si sa te stergi cu primul obiect vestimentar intalnit in cale. Uite, ia prosopul meu de fata, oricum era murdar si doream sa-l spal. E un tricou pe care-l port prin casa. Serios, uite, ma sterg si eu cu el.
Se sterge de fata cu tine, se sterge dupa ce te ridici de pe ea si te duci inevitabil la baie? Te stergi in fata ei sau te stergi la baie? Intarzai la baie.
– Imi aduc ceva sa ma sterg si eu, deja m-a apucat frigul aici…
N-as vrea sa ma sune a doua zi:
– Stii, am racit!

– Cum ti-ai facut patratelele alea?
– Care?
– De pe abdomen. Stii cand eram mai mica si citeam Bravo, era un interviu cu Usher in care explica cat de multe exercitii face ca sa-si mentina un abdoment perfect.

– As vrea sa te fac sa ma iubesti, insa te vad inconjurat doar de carti.
Incepu sa se uite pe masuta ca si cum abia acum observa cartile rasfirate peste tot.
– As vrea sa-ti citesc toate cartile din biblioteca.
– Nu sunt multe.
– Stiu, dar imi fac iluzia c-as afla putin din ce gandesti.
– Pot sa scriu despre aceasta seara? Nu sa povestesc tot ce s-a intamplat, doar sa remixez putin. Scot unele chestii, bag altele, stii tu…
– Poate pentru tine e ceva obisnuit sa te culci cu o necunoscuta, iar daca scrii, poate n-o sa se mai culce nici o cititoare cu tine.
– E mai mult o comoditate. Am scris destul de mult zilele acestea si mi-ar mai usor sa inserez acest episod intr-un context mai amplu in care, sa zicem, si-ar castiga o oarecare greutate.

Fragmente similare: Next