Author Archives: Adrian Ciubotaru

Prima zi la Street Delivery

6 Replies

Multă lume aseară la Street Delivery, multă lume bună. Limonada lui Iulian (cu Gabi la tejghea) s-a dat în draci şi supa a curs la fel bine.

M-am întâlnit cu căştigătorii celor două concursuri de pe twitter (care au primit supă şi limonadă gratuit), am stat la bere cu blogerii, cunoscut pe Gianina Corondan, Arhitectul şi Iulian Tănase (care a citit câteva poezii în cadrul Paşi către Viaţă. Am făcut poze, am filmat, ne-am prostit, totul pentru o cauză bună.

Diana Bobar şi Roxana Radu DSCF5398 DSCF5448 DSCF5359

Toate pozele: aici.

Promovare virală pentru Soup Nights

Cu cine m-am mai întălnit?
Diana Bobar, Roxana Radu, Idaho, Sandra, Maria, Iren (cu prietena ei care câştigase o limonadă), Cătălina Bănică (a câştigat o limonadă),  Cristina Soare (a câştigat o limonadă) , Claudia Sofron (a câştigat o limonadă), Bobby Voicu, Costin (a câştigat o supă), Marie Jeanne, Piticu şi Anca, Gogu Kaizer (a câştigat o supă), Ariel, Geo Atreides, Nihasa, Dragoş C. Butuzea, Ionuca, Cristi Neagoe şi, la final, Alin Zainescu.

Am să trec şi azi pe acolo. La Soup Nights vor fi Viţa de Vie şi Iren.

Paşi către viaţă

4 Replies

psvcivikaSub sloganul “Totul depinde de tine”, proiectul Paşi către viaţă este primul proiect urban caritabil dintr-o serie de patru evenimente desfăşurate pe parcursul verii 2009, în Bucureşti.

Proiectul are că scop strângerea de fonduri pentru secţia de oncologie pediatrică a Spitalului Clinic Marie Curie.

Proiectul se desfăşoară în perioada 12-14 iunie, pe strada Arthur Verona, în cadrul Street Delivery. Detaliii aici.

In cadrul proiectului – în care m-am implicat pentru că mi-a plăcut la nebunie ideea – găsiţi “Limonada lui Iulian” (în urma concursului de pe twitter, zece limonade au fost câştigate în această dimineaţă), SoupNights şi multe alte surprize, toate pentru un scop caritabil.

La SoupNights, proiectul Tarei, în fiecare dintre cele trei zile ale Street Delivery, supa va fi pregatită de câteva vedete şi câţiva bloggeri. Geanina Corondan, Viţa de Vie, Liana Stanciu. Dan Dumitrescu, Iren şi subsemnatul.
Astăzi, în prima zi, în urma unui concurs pe twitter, zece câştigători vor primi câte o supă gratis.

Astfel, o limonadă rece, o supă bună şi alte câteva surprize vă aşteaptă în fiecare dintre cele trei zile ale evenimentului.
E fun, e pentru o cauză nobilă şi e accesibil. Vă aşteptăm!

Zece negri mititei

7 Replies

A fost sau n-a fost (2006) – un film neplictisitor despre Revoluţia din ’89.

Frankie and Johnny (1991) – o subţire poveste de dragoste cu Al Pacino şi Michell Pfeiffer.

Serpent’s Egg (1977) – Berlin 1923, evrei, un tip Adolf încerca un puci undeva prin sud, izolare, experimente psihologice nebuneşti. Un film pitoresc.

120 (2008) – un film turcesc, o poveste eroică din primul război mondial. Muzică bună, filmat bine, poate fi văzut şi ca o bucată de propagandă naţională.

And Then There Were None (1945) – după un roman poliţist de Agatha Christi. Zece negri mititei a fost tradus la noi. L-am văzut prima dată la cinema, când era mic de tot, şi mi s-a părut un film de groază.
Semnificativ este faptul ca figurinele din film reprezentau nişte mici indieni (little indians), însă pentru imaginarul traducatorilor de atunci, negru sau indian par a fi totuna.

Miresmele cu care lumea mă întâmpină

11 Replies

“Eram sigură c-ai să-l miroşi.” Colega mea de clasă, care întâmplător mă simpatiza, observase bine obiceiul meu de-a mirosi lucrurile la primul contact: un caiet, un penar, un pix, o cutie, o pungă cu biscuiţi, o minge, o copertă de plastic, o radieră, un burete imbibat de cretă.
Acum, colega zâmbea căci tocmai îi adulmecasem oracolul. Nu pentru că unele fete îşi parfumau caietul cu amintiri, ci pentru că a mirosi un lucru înseamna pentru mine a face cunoştinţă, a mă introduce într-un univers nou, a lăsa noul să intre în viaţa mea, a surprinde adierea esenţei unui lucru, iar nu doar indiciul unui atribut.

Mai târziu, când aveam să descopăr bibliotecile, când aveam să stau două ore prin rafturi doar pentru a alege cele trei cărţi pentru următoarele zile, gustul meu pentru mirosuri avea să treacă la un nou nivel. Bibliotecile nu ascundeau doar memorie, ci înmagazinau mirosuri, arome ale trecutului, miresme prin care alte lumi se înfiripau în această lume.

Cărţi vechi, cărţi noi, cărţi pline de praf, pline de umezeală, pline de mobilă, pline de alte mâini. Afrodisiacul mirosului unor pagini.

Mirosul unor case, mirosul unor camere, mirosul unui dulap, al unui frigider, al unei bucătării, mirosul anticariatelor, mirosul expoziţiilor, mirosul unui tricou de mult uitat, mirosul unui prosop îmbibat de prea multe trupuri trecute şi viitoare.

Mirosul cărţilor de la RAO, mirosul cărţilor vechi de la BPT.
Mirosul umed din dimineaţa unui parc.
Mirosul uscat din seara unui parc.

Parfumul respiraţiei unei femei. Miresmele pe care le emană o femeie atunci când este stârnită, emoţionată, enervată. Atunci când îşi ia lucrurile de la tine, atunci când îţi iei lucrurile de la ea. Atunci când tocmai ţi-a acordat ultima şansă, atunci când te invită, atunci când te respinge.

Mirosul unei melodii vechi, al unui zâmbet necunoscut, al unei pisici, al unei plăci de vinil, al unui paianjen zdrobit, al unei căzi de baie.

Încercarea de a extrage poveşti din miresmele cu care lumea mă întâmpină.

Poate uiţi cum te iubea o femeie, cum se încolăcea, cum se înfigea în tine, cum te călărea, cum se lăsa umpluta,  însă nu-i uiţi niciodată aroma pielii şi a gurii. Nu-i uiţi afrodisiacul transpiraţiei, parfumul spatelui, al sânilor, al mâinilor, al buricului şi cosmosului dintre picioarele ei.

Despre seducţie şi alţi demoni

6 Replies

Sunt o fiinţă profundă – recitesc din trei în trei ani Ulysse de James Joyce doar de plăcere. Mă consider un individ cu o intuiţie rezonabilă. În esenţă sunt o persoană bună şi încerc să nu-i rănesc pe alţii. Dar par a nu fi în stare să evoluez la următoarea etapă a vieţii mele, pur şi simplu pentru că petrec prea mult timp gândindu-mă la femei.

Astfel se caracterizează pe sine Neil Strauss în primele pagini din succesul său publicistic, tradus la noi, cu titlul Jocul Seducţiei. Cartea spune povestea unui “individ banal şi frustrat” care a ajuns în decurs de doi ani the world’s greatest pick-up artist.

O poveste fascinantă de-a lungul a 700 de pagini a unui individ care lucrează cu sine, se modelează – prin intermediul seduction community – pentru a cuceri cât mai multe femei.

Dincolo de tehnicile NLP, teoriile de psihologie socială biologie evoluţionistă (toate la limita vulgarizării) cu care membrii cuceritori jonglează în carte, mi-a atras atenţia ideea – religioasă la urma urmei – a sacrificiului de sine. A transformării de sine. Pentru a atrage femei, personajele cărţii recurg la o alchimie interioară, se transformă pe ei înşişi, se sculptează.

Marii seducători nu mint şi nu trădează.

Nu mică mi-a fost mirarea să aflu zilele trecute că există şi în România o mică comunitate de seducţie, reprezentată on line prin Scoala de Seducţie. Nu ştiu dacă sunt mai mulţi sau e doar unul singur în această şcoală, însă “O filmare cu mine, in 2005 cand abordam direct o fata frumoasa in restaurant Scoica din Constanta” mi-a smuls câteva zâmbete.

Citate din carte:

-Te cunosc?
-Oare se cunosc cu adevărat oamenii?”

Niciodată nu te apropii de o femeie de la spate. Întotdeauna vii din faţă, dar dintr-un unghi uşor, astfel încât să nu fii prea direct şi să nu pari războinic. Ar trebui să vorbeşti cu ea peste umăr, ca să nu pară că ai fi în stare să pleci oricând de acolo.

-Vrei să mă săruţi?
-Nu.
-Nici nu am susţinut ca ai putea.
-Mi s-a părut doar ca ai avea ceva în minte.

Zâmbeşte când intri într-o încăpere.

Scurt interviu cu autorul:

Rog îndurare pentru acest subiect frivol din care m-am încăpătânat să extrag totuşi puţin sens.