De fapt, a pornit de la faptul c-am vrut sa printez o selectie a textelor proprii aruncate pe diverse site-uri in ultimii doi ani si mi s-a propus sa scot o carte in toata regula pana la Craciun (varianta necenzurata). Cateva zile am crezut in idee, am strans 300 de pagini A5, am recitit texte de mult uitate si m-am gandit cine naiba a scris atat. De aici si senzatia de personaj de zilele trecute.
Cu aceasta ocazie, mi-am amintit de intamplari trecute, am derulat unde si cu ce am scris si m-am gandit daca acest ani in “exil” nu m-au facut sa ma simt mai bine intr-o penumbra a underground-ului oferit de internet si daca nu mi-e cumva teama sa-mi asum mai multe responsabilitati.
Apoi m-am razgandit, mi s-a parut un gest pripit. Nu pot scoate o carte mixata intre fragmente de proza si “eseuri” la fel cum o trupa rock de pustani de 17 ani si-ar scoate primul album intitulat “Best of”. Cine naiba v-a ascultat? vecinii de langa garaj, prietenii pe la petreceri?
Si totusi azi mi-am dat seama ca o mare parte din inconstienta mea isi afla izvorul intr-un soi de disperare al carei izvor inca nu-l cunosc. Nu stiu precis cand si cum ceva s-a rupt si apoi a inceput sa-si bage p…
Totusi, ideea cu cartea mi-a ramas in mine si mi-a indreptat o parte din motivatie inspre dezvoltarea unui scenariu in care aberatiile scrise de-a lungul vremii ar putea crea un puzzle interesant.
Adrian Ciubotaru
i-auzi… disperare… ce idee interesanta
eh…cunosc senzatia…incepi ceva…apoi te razgandesti…poate iti lipseste curajul de a duce ceva pana la capat…..sau poate pur si simplu nu ai chef de nimic….cunosc perfect senzatia….. teama de esec?
i’m looking forward. o voi cumpara chiar daca nu sunt ruda apropiata, colega de serviciu sau prietena. numeste-o ‘best of… the begining’ >:D
Rau ai facut, pentru ca scrii frumos.
Si hai sa iti mai zic o chestie. O astfel de carte nu ar fi un “Best of…” , ci ar fi mai degraba un fel de “From here begin…”. Nimeni nu a inceput sa scrie nicioadata cu o tematica sau o idee clara. Totul incepe ca o nebuloasa, iar dupa aceea apare si directia. Asa ca poate daca pan’ la Craciun nu mai e timp, te chinui si o scoti pan’ la Paste !
Andrei… 😉
Eu iau in serios senzatia pe care o ai. Nu stiu daca ai mai scris sau nu si cat, dar blogul asta e dovada ca vrei sa impartasesti cunostintele si altora. Cam asta e si cu cartile. felii de viata. Uita-te aici la un sait interesant cu si despre scriitori moderni http://www.egophobia.ro/
oricum s-ar numi, mie imi place cum scrii. postul meu preferat e vis ciudat. ti-am mai spus de 1000 de ori. poate-i gasesti si lui un loc.
>:D
parca prima carte e cea mai importanta, e plina de mandrie si virtute, nimic in calea ei nu poate fi decat o simpla si dureroasa meditatie, senzatiile iti curg garla, gura lumii merge merge merge, parca o mai tii putin, sa devina aproape perfecta, ce-ar zice Plesu sa o citeasca , ah ce dornic ai fi sa primesti criticile inainte de a o publica, ce misto ar fi sa imi stranga Liiceanu mana, sa-mi sune telefonul plin de complimente, sa-mi zboare traficul de pe blog, sa ma caute femeile lui Cartarescu, si sa le astept la Vama fumand o tzigara cu un coniac ca-n filme; ah ce scrie acolo e o nimica toata in comparatie cu titlu care imi va asterne o pata, sa scrii o carte e o nimica toata, sa primesti complimente aproape ceva obisnuit, dar sa te critice Plesu!? simti cum te-ai otetit? si totusi e prima carte, primul pas inafara anonimatului legitim, sa scrii amintirile din Moinesti.. sa faci cadou o carte la rasad, sa te lasi purtat de val?!?! Ei bine?!? De ce nu?
hai ma lasa-ma si scoate cartea aia o data ce atata dat dupa gard? scrii bine? scrii. cititori ai? ai. admiratori/oare ai?. ai.
ne vedem la lansare. bine pa.
am si eu dorinta asta de ceva timp, dar mai trebuie sa clarific doua chestiuni atat de minore incat le pot considera de pe acum total nesemnificative, si anume:
1. sa gasesc o editura care sa fie in stare sa imi publice aberatiile;
2. sa scriu cartea.
deocamdata esti in avantaj, dar sunt in urma ta.
cu stima