Andrei Roşca este un om atent

0 Flares 0 Flares ×

suntem-furtuni-andrei-rosca
Ştiam de vara trecută că Andrei lucra la o carte şi îmi povestise că nu ţine neapărat să o publice în maniera clasică. Nu îl interesa “succesul”, o scria pentru el însuşi (trecea printr-o perioadă în care simtea nevoia să-şi lămurească anumite gânduri) şi pentru cei care doresc să producă o diferenţă în jurul lor făcând lucrul de care sunt pasionaţi.

Am primit cartea cu autograf în decembrie şi nu m-am putut abţine să o citesc în aceeaşi seară. Am ezitat să scriu despre carte pentru că nu exista un loc unde să fac trimitere şi abia recent – când Andrei a oferit-o la liber – am găsit acest prilej.

Cartea este scrisă în același stil personal, calm și sapiențial cu care autorul și-a obișnuit cititorii blogului său și trădează o calitate mai puțin evidentă: atenția.

Andrei Roșca este un om atent. Un om care își analizează amintiri și întâmplări pentru a le filtra în spatiul unor idei care pot inspira. Amintiri din adolescență sau amintiri mai recente, întâmplări care spun ceva și din care protagonistul a tras niște lecții, toate acestea transmit senzația unei vieți trăite pentru a învăța. Unul dintre talentele lui Andrei este obstinația de a-și transforma întâmplările în învățăminte.

În general, oamenii nu sunt atenți la ceea ce trăiesc și de multe ori se lasă trăiți de întâmplări. Ceea ce este și mai păgubps este faptul e sensul a ceea ce trăim este oferit de ceilalți, de prejudecățile epocii și de ideile la modă. Andrei își filtrează singur propria viață, nu se oprește la sensurile prefabricate și își investește o mare parte din atenție pentru a înțelege ce a trăit și cum de a ajuns unde este.

Pe scurt, este o carte pe care o recomand a fi citită și răsfoită cel puțin pentru a afla povestea unui om cu o încredere fenomenală în propriile forțe (un român atipic) și a cărui vârsta nu-l inhibă să-și permită sentințe specifice celor plin de experiențe. O altă lecție a cărții este aceea că nu contează câtă experiență avem, contează ce facem cu ea și cum o putem transforma în modalitate de a ne atinge idealurile.

Link download: Suntem furtuni

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

5 thoughts on “Andrei Roşca este un om atent

  1. Pingback: Andrei Roșca - Adrian Ciubotaru este un om atent

  2. Pingback: Suntem furtuni – carte cadou de la Târgul de Cariere | Noutăți TdC

Leave a Reply to Stefan Murgeanu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *