Răsfoiesc Jurnalul lui Mircea Cărtărescu. E ceva bolnăvicios printre multe rânduri, e o disperare cu gust de lamentare în care îmi este ciudă că mă regăsesc.
La 40 de ani, Cărtărescu se consideră un scriitor ratat, se gândeşte că a cam spus totul, se luptă cu neinspiraţia. Crize, gânduri negre, panici, angoase, onirisme la tot pasul.
Multă logoree în interiorul brandului M.C.
Lectura cărţii mi-a trezit gustul pentru jurnal. Nu doar pentru a nota anumite evenimente zilnic (care nu intră în targetul blogului), cât pentru a-mi reactiva obiceiul terapiei prin scris.
Scrisul fixează memoria lucrurilor povestite şi le conferă o nouă aură, o dimensiune în plus. Când scrii despre ce ţi s-a întâmplat, schimbi puţin din karma celor întâmplate.
La fel cum unele vise din copilărie sunt mai reale decât anumite amintiri, în acelaşi mod anumite evenimente mici despre care ai scris pot deveni mai reală decât alte evenimente mari despre care nu ai scris.
Este drept că prin scris poţi denatura relaţia cu ţine însuţi, însă în acelaşi timp se poate dovedi un bun intermediar, un instrument util. E sănătos să nu te priveşti pe tine direct în ochi, e bine să foloseşti o oglindă: un text, o poezie, o pictură sau ochii persoanei iubite.
Într-un curs, Anton Adamut ne-a vorbit despre lenea spirituală pe care o poate impune o civilizaţie a scrisului. Ce e scris, rămâne acolo. Nu mai trebuie să ne batem capul, putem reveni oricând.
Dispare o anumită urgenţă şi apare o anumită comoditate.
Scrisul imobilizează şi imortalizează. Pietrifică şi poate îngroapa totul în opacul unilateralităţii sensului.
Scrisul bun este ca un dans: te scoate din tine şi are mii de sensuri, de umbre şi lumini.
Nu-l comentez pe Cartarescu. In schimb, Anton Adamut, mare om, mare caracter. Mi-a fost si profesor de istorie in scoala generala si de filosofie medievala la facultate. Tot respectul.
e cam deprimant intr-adevar, mai ales al doilea volum.
> Multă logoree în interiorul brandului M.C.
mai bine zis: infinita 😛
mi se pare subtire acest blog…fara pic de coerenta…facut de un om mai mult decat limitat….din pacate am dat din gresala de el si mi a lasat un gust amar de neputinta…in fine never mind
guesswho, nici blogul tău nu arată prea rău:)
Imi place sa cred ca Mircea Cartarescu nu e un brand, si ca nu se vrea a fi un bramd.Imi place sa ced ca ce scrie el e pura fictiune, si ca sunt nevrozele prin care trece un om pe parcursul acestei deveniri si transfigurari pe care ti-o provoak creatia..Eu il cunosc pe Cartarescu, imi e profesor, si ce e mai socant decat angoasa si logoreea, e faptul k este atat de simplu si sters inkat nici nu-ti vine s crezi ca el este capabil sa scrie ceva..orice.Fascinant e insa, faptul k la cursurile lui nu poti sa nu fi vrajit, si nu poti sa nu realizezi ce diferenta enorma este intre Omul Cartarescu , acela care l-a nascut pe Poetul Cartarescu, si mai apoi pe Scriitorul Cartarescu..
doamne mi se face sila sa vad cata lume sufera pe aici….asta sa inteleg k este un blog de lume buna…vai de capul vostru…traiti in vise si nu e bine…sincer nu stiu dak 1 din 100 de romani sunt interesati de m cartarescu….si ca o paranteza a ciubotariu is so gay..moldova suck..stiu k o sa fie sters acest comm insa …asta e