Dincolo de toate discuțiile și isteriile cu Roșia Montană și câinii maidanezi, nu știu ce m-a făcut să caut “ce mai zic moldovenii”, dar nu regret nicio clipă.
Am ajuns pe timpul.md, am început să răsfoiesc editorialiștii și m-am trezit cu o gură de aer proaspăt, cu o “bătăioșenie” și o tinerețe pe care nu le regăsești în spațiul nostru public.
Dacă România pare mai așezată (dincolo de derapajele ciclice) pe traseul european, Republica Moldova – în pragul semnării Parteneriatului Estic – își joacă o carte existențială cu mize foarte mari pentru viitorul ei.
Aceste mize se văd în textele editoriale și conturează un tablou al unei țări care, dincolo de direcția europeană, își pune în mod accentuat problema identității sale:
Constantin Tănase: Rusia lui Putin: „partener strategic” sau inamic strategic?
Moni Stănilă: Vin în Europa
Marin Basarab: Ursul păcălit de vulpe
Ştefan Baștovoi: Domnule Rogozin, moldovenii nu îngheață, nici măcar în Siberia
George Damian: Limba română este adevărata independenţă a Republicii Moldova
Ultimul articol – cireașa de pe tort – pe care îl recomand este cel al Anei Gherciu și care, trebuie să recunosc, m-a emoționant: Baba rusoaică și bunicuța româncuță
Cu cât drag vorbesc profesorii de la UVT despre Baștovoi. Dar mai ales, ceea ce mi-a rămas mie în amintire, e zâmbetul ghiduș de pe fața lor. E o diferență enormă între studentul Baștovoi și ieromonahul Savatie. În facultate i-am citit o carte doar din curiozitatea stârnită de acel zâmbet. Mi-e dragă imaginea pe care mi-am format-o despre el ca student, dar am sentimente amestecate despre ieromonah.