A fi acru este o înfrângere

0 Flares 0 Flares ×

Tot ce se întâmplă bun în această ţară este rezultatul muncii câtorva de-a convinge pe alţi câţiva că – în ciuda a toate – merită făcut ceva. Toate ideile frumoase, toate proiectele sociale ambiţioase s-au izbit în lungul drum al implementării lor de neîncrederea inteligentă a oamenilor din jur.

Numesc acest tip de neîncredere una inteligentă pentru că motivele logice şi întemeiate pentru care nu merită să te complici cu nimic în această ţară vin de la oameni cultivaţi şi înteligenţi care ştiu în mod obiectiv următoarele adevăruri:

1) Nu merită să încerci să schimbi nimic pentru că nu vei reuşi, vei găsi piedici peste tot începând de a mentalitatea oamenilor până la frânele puse de legi, birocraţie, factori politici şi economici.

2) Atunci când schimbarea se petrece, va fi la un nivel atât de mic încât nu va conta aproape deloc în marasmul şi amorţirea generală.

Prin urmare, în mod logic, nu merită să te complici, nu merită să te implici social, nu merită să încerci să schimbi nimic.

Dacă nu te-ai izbit de neîncrederea oamenilor inteligenţi din jur nu ştii ce înseamnă să duci un lucru până la capăt, nu ştii ce înseamnă să te baţi pentru o idee în care crezi. Cu alte cuvinte, n-ai încercat aproape nimic.

De ce se întămplă lucrul acesta aparent paradoxal?
În faţa tabloului imens al lucrurilor care merg prost în această ţară – trebuie să fii nebun să încerci să faci un singur lucru care să meargă bine. La cât de generalizată este metastaza trebuie să fii nebun să crezi că poţi îndrepta ceva.

În mare parte, a deveni inteligent în această ţară presupune o instantă desolidarizare de noroiul din jur. Înaintăm în drumul educaţiei noastre disociindu-ne în permanenţă de tot răul specific naţional (politicienii, maneliştii, corupţii, nepotiştii, inculţii, hoţii, incompetenţii etc.). Această disociere vine la pachet cu lipsa de implicare – a te implica presupune a te păta cu bună ştiinţă sau a fi cu întru totul naiv – şi cu neîncrederea că lucrurile ori nu se schimbă deloc, ori avem nevoie de generaţii întregi pentru a vedea şi a produce schimbarea în bine.

Prin urmare, a fi inteligent în România înseamnă a constata cu mai mare precizie amploarea răului şi a conchide că nu prea este mare lucru de făcut pentru a îndrepta situaţia. A deveni inteligent înseamnă a afla cu stupoare că eşti deja înfrânt de tot ce este în jurul tău.

Aici se întâmplă un fenomen care ar trebui să ne pună pe gânduri: dacă inteligenţa proprie nu este cuplată cu dorinţa de-a contribui în mod activ în jurul nostru şi dincolo de interesul nostru imediat, atunci toată inacţiunea se întoarce împotriva noastră. Devenim acri, resentimentari, consolaţi, îmbătrâniţi devreme, înfrânţi.

În România, există mai multă acreală în rândul oamenilor cultivaţi decât în eşaloanele sociale “inferioare”, iar această situaţie este un semnal al nefirescului în jurul căruia gravitează societatea actuală.
Prin contrast, cei mai puţin acri oameni din România sunt cocalarii (şi nu o spun cu acreală). Ei au încredere că lucrurile merg bine, au încredere că pot prospera. Ei au încredere pentru că nimic din jurul lor nu-i deranjează, lucrurile sunt fireşti şi pe potriva lor.

În România, inteligenţa apare o dată cu pierderea entuziasmului (dacă a existat cândva pe traseul dulcei ignoranţe), iar această situaţie nu poate fi corectată cu argumente oricât de logice şi obiective ar fi acestea.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

17 thoughts on “A fi acru este o înfrângere

  1. BTO

    Din pacate am cunoscut o gramada de indivizi(suficient de multi cat sa cred ca este o moda) care considerau ca a fi acru si cinic e un semn de inteligenta superioara, iar optimismul si generozitatea sunt semn de naivitate, adica un semn al prostiei.

    Reply
  2. mihaita1

    am numai …. note critice la adresa celor scrise de tine….
    dar hai sa spunem ca nu te inteleg….. vei fii oare de acord sa ma ….lamuresti… ?
    ce pacat ca nu voi afla niciodata……

    Reply
  3. Adi Vera

    M-am izbit de neîncrederea oamenilor de mai multe ori decât mi-aş fi imaginat. Şi ce? Doar mă montează mai rău. Iar în viziunea mea, acei oameni-nu ştiu cum să-ţi spun- nu sunt deloc inteligenţi. Aştept lista cu soluţii, să vedem dacă există tratament la suspiciune.

    Reply
  4. Neamtu'

    E un mod de a arata ca esti superior maselor largi, probabil. Si, se stie si se vede la TV si in filme ca persoane cu intelect superios ii trateaza cu acreala pe ceilalti. Probabil ca se formeaza un tipar, cine stie…

    Reply
  5. Dan Lee

    În primul rând, cred că confunzi oamenii inteligenţi din România cu pseudo-intelectualii care se constituie în pseudo-societatea civilă românească. Aceştia sunt doar o adunătură de snobi şi cosmopoliţi cu atitudine anti-românească.

    În al doilea rând nu resping ideea schimbării şi implicării sociale,dar înainte de a încerca să schimbi, de unul singur, lucrurile la nivel de societate, trebuie să ştii sigur mai întâi, dacă asta e menirea ta, dacă ai fost investit de Divinitate cu această vocaţie, pentru că altfel este numai ambiţie deşartă şi vanitate. Mult mai sigur este să încerci o schimbare la nivel individual, asupra propriei persoane, iar acest lucru se va reflecta şi asupra mediului în care trăieşti.

    Reply
  6. lollitta

    bine punctat. insa in cazul in care inteligenta vine la pachet si cu putina inconstienta (sau mai putina informare, un pic de cap in nori, nu stiu exact cum s-o numesc) poate ca se face si implicarea. presupun ca acest aspect il vei trata in articolul urmator.

    Reply
  7. jimini

    Eu cred totusi in continuare in puterea fiecaruia de schimba ceva,chiar daca stim ce obstacole avem in fata asta nu inseamna ca trebuie sa ne dam la o parte.Desi poate parea putin,macar ramai cu satisfactia de a fi incercat ceva.Din lucrurile marunte care le facem se pot naste mari schimbari.Si asa cum ai zis si tu cand realizezi cate te deranjeaza de fapt si nu incerci sa schimbi nimic,totul se poate intoarce impotriva ta.In acel moment schimbarea se va petrece la tine,prin acumularea tuturor frustrarilor si neputintei de a putea schimba ceva.

    Reply
  8. Ioana

    Eu cred ca indiferent de gradul de inteligenta, toti oamenii se incadreaza in tot felul de tipologii. Exista cocalarul fericit, care nu este afectat de schimbarile bune sau rele din societate pentru ca el traieste in micro-societatea in care s-a instalat cu nonsalanta, la fel de bine cum exista intelectualul preocupat. Sigur, avand un orizont mai marisor nitel, intelectualul cu pricina poate sa fie preocupat, exceptand zona profesionala, de treburile tarii, si poate sa devina critic, dar nu neaparat si implicat. Categoria mea preferata insa, din cele multe care nu incap aici e cea a studentului scolit, care stie si el cum sta treaba si totusi inca face voluntariat pentru ca, in naivitatea lui impartasita, se crede semi-zeu si stie ca “se poate”. Dintre toti oamenii pe care i-am cunoscut pana acum, genul acesta m-a fascinat si m-a indemnat sa-ncerc acelasi sentiment care ulterior a devenit meteahna. Poate ca o sesiune de imbratisari gratuite nu ar strica intelectualilor “de clasa”. E moca si te face fericit.

    Reply
  9. Pingback: A te implica este o victorie (II) | Adrian Ciubotaru

  10. georgiana

    Cand lumina constiintei si a maturitatii se intalnesc incepi sa pricepi diferenta dintre ideal si real, dintre aspirational si posibil. Remarcile tale sunt f obiective, si eu subscriu la ideea lui C Petrescu: “cata luciditate, atata drama”, tocmai de aceea regasesc in scrierea ta un soi de perspectiva comuna oamenilor inca tineri, inca neloviti si netrecuti prea tare prin viata…. Cand timpul te va ajunge din urma, cred ca sentintele ti se vor estompa..nevoit fiind sa accepti si sa-ti asumi si tu la randul tau..adevarul omului inteligent..pana atunci, “negarea sanatoasa” este o optiune mult mai fericita si mai potrivita “varstei” tale.

    Reply
  11. Pingback: Jigodiile sunt cei mai moraliste ființe | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *