Scriam acum câteva luni despre șansele pe care le are orice copil înconjurat de cărți, iar azi vreau să povestesc despre șansa mea și despre cartea care mi-a îmbogățit copilăria.
În acei primi ani după evenimentele din ’89, piețele orașului fuseseră invadate de basarabeni (unii le spuneau “ruși”, alții le spuneau “moldoveni”) cu tot felul de mărfuri. Printre prize, radiouri cu antenă, lanterne, mama găsise la acești basarabeni și câteva cărți. Astfel am pus mâna pe o ediție cartonată, în două volume, a romanului Contele de Monte-Cristo.
A fost prima mea lectură consistentă, prima mea carte alături de care am petrecut o întreagă vacanță de vară în podul cu fân. Nu recurg de dragul poveștii la imagini romantice când spun că am cunoscut savoarea lecturii într-un pod cu fân. În casă era gălăgie, mama venea mereu să mă întrebe dacă nu vreau ceva, iar tata mă trimitea ori de câte ori avea ocazia să fac tot felul de treburi. Astfel, podul cu fân era refugiul meu perfect pentru a mă cufunda în povestea teribilei vieți a lui Edmond Dantès.
Mi-ar rămas de atunci în amintire figura abatelui Faria – pe care Edmond îl întâlnise în închisoare – care ştia nenumărate limbi, cunoaştea pe de rost operele lui Platon, Aristotel, Spinoza, iar cunoştinţele sale din diferite domenii aminteau de umaniştii Renaşterii.
Deşi trăim în epoca specializărilor, continui să fiu fascinat de modelul de oameni totali, care se implică în multe direcţii, care au cunoştinţe şi curiozităţi în domenii variate, care nu-şi refuză multitudinea talentelor (sunt oameni care-şi sacrifică un talent în favoarea altuia) şi care – mai mult decât simpli erudiţi – devin modele de generozitate.
La cei 12 ani, Contele de Monte-Cristo mi s-a părut o carte completă. Avea o poveste de dragoste, era un roman istoric cu accente poliţiste, uneori era basm, iar alteori părea o tragedie greacă. Acea privelişte a nedreptăţilor pe care le îndură un om (pierzând iubita, cariera, tatăl şi tinereţea) nu m-a părăsit nici acum. Am rămas cu aceeaşi sensibilitate când sunt în faţa unei nedreptăţi, cu aceeaşi iritare când văd cum cuiva mai slab i se refuză o șansă și, mai presus de toate, am rămas cu aceeași convingere că există o roată care se învârte, că lucrurile niciodată nu sunt așezate pentru totdeauna și că… bine faci, bine găsești.
Prin povestea contelui de Monte-Cristo am trăit atunci mai multe vieți, iar la finalul vacanței, observasem că am mai multe amintiri (cele trăite și cele citite) și că dorința de poveste nu poate fi satisfăcută cu o singură carte.
Această amintire a primei cărți din copilărie i se datorează mamei (care a cumpărat cărți de pe unde a apucat) și astfel șansei unei biblioteci la două camere distanță. Eu am fost un norocos, amintirile copilăriei mele sunt idile în comparaţie cu majoritatea copiilor care nu au o şansă a unei biblioteci nici măcar la două străzi sau, mai bine spus, la două uliţe distanţă. Spun majoritatea copiilor pentru că cei mai mulţi copii se nasc în mediul rural, pentru că dincolo de problemele pe care oraşele le au în ce priveste infrastructura culturală, la sate situaţia este şi mai dramatică.
Recent, am aflat de o campanie socială numită Dreptul de a Citi care își propune dotarea şcolilor generale defavorizate din mediul rural, cu peste 10.000 de cărţi. Dincolo de mecanismele campaniei (se pot dona cărţi la oricare dintre sucursalele OTP Bank şi la oricare librărie Humanitas din ţară), mi-a plăcut ideea de a lega dreptul la lectură cu dreptul de a trăi o viaţă mai bună şi, mai presus de toate, de şansa de a face o lume mai bună în jur.
Accesul la lectură dincolo de creșterea calităţii propriei vieţi este în strânsă legătură cu bunăstarea vieții celorlalți. Un om care citește nu contribuie doar la sine, ci mai ales contribuie la comunitatea din rândul căreia face parte. Astfel, un copil în plus cu o carte în mână nu este doar o șansă pentru el însuși, ci și pentru noi toți.
La final, aș dori să pornesc o leapșă legată de povestea cărţii preferate din copilărie. Care a fost cartea care ţi-a îmbogăţit copilăria şi de ce? Dau leapşa mai departe către Dragoş Butuzea (al cărui blog despre carte a împlinit de curând trei ani), către Gabi Macovei şi către oricine doreşte să împărtăşească amintirea primei lecturi.
Later edit: Au răspuns la leapșă: Denis, Dragoș, Anne-Marie, Cătălin, Gabi
articolul face parte din campania de promovare a proiectului social “Dreptul de a Citi”
Mi-ai dat o idee pentru un articol, si am sa preiau leapsa de la tine. Revin cu un pingback… 🙂
Pingback: De unde pasiunea pentru scris…. « Pop Denis Roger
Fram, ursul polar… 🙂
Quo vadis ,Henryk Sienkiewicz .premiul Nobel in 1905.
am impresia ca prima “carte” pe care am citit-o a fost primul volum Tarzan. pe la 12 ani cred ca deja dadusem in Jules Verne, si nu mult dupa in Asimov.
oricum, primul contact serios cu cartile l-am avut inainte sa invat sa citesc, cand ma urcam pe dulap si a cazut biblioteca peste mine. nu s-a rupt nimic, doar am ramas blocat. cartile e grele.
Prima carte citita a fost Robin Hood…la 11 ani. Am avut aceleasi senzatii ca si tine dupa ce am citit-o, ca de altfel dupa fiecare carte citita…E o experienta extraordinara sa te simti mai bogat sufleteste si cognitiv citind o carte…dar niciodata singur indiferent cat de mult te poti baza pe prieteni…
Pingback: La Medeleni, mereu copil « TheAnneMarie's Blog
Cartea copilariei ‘mici’ – Doctorul Au Ma Doare, din pacate nici o editura nu o ma editeaza; si copilariei mai mari’Cei trei muschetari’.
Interesant articol, insa o precizare, …..in legatura cu cartea amintita…..zici ca la 12 ani ti se parea o carte completa, si ai insirat de ce, eu as mai pune la sirul acela si sansa, sau norocul sau soarta (oricum l-ai numi).
Pingback: Cartea copilăriei | bucurenci.ro
Si eu tot la 12 ani am citit-o si in perioada imediat urmatoare am recitit-o de vreo 6 ori. mai citeam o carte doua, apoi iar reveneam la Monte Cristo. ai mei erau disperati ca in loc sa imi diversific putin aria lecturilor facusem fixatie pe edmond dantes. in mod evident este cartea care mi-a marcat copilaria si poate drumul ulterior.
si apoi sunt cartile care au marcat adolescenta. daca pentru tine Romanul adolescentului miop sau Noaptea de sanziene au jucat un rol cheie, la fel s-a intamplat la mine cu La Medeleni si Fiul risipitor.
Ce e frumos e ca in imaginarul nostru, o data puse in scena fragmentele lecturate, ele raman aceleasi in timp. Ma pot intoarce oricand cu placere intr-un anumit loc din carte imaginat de mine, la fel cum revizitez anumite locuri dintr-un vis, mereu acelasi, indiferent de cate adaptari cinematografice ulterioare mi-au fost date sa vad.
in viata mea amarata , de aroman . nascut in ALBANIA SI CU 6 CLASE PRIMARE IN 7 judete, , cadrilater[1] jegalia-ialomitsa[2] nisipari-medgidia[3] beiDauth-tulcea[4] burdujeni-suceava[5]recea[cujmir]Tseverin[5]- sacalaz-timisoara[6] 1940-1945.INVATATORII, imi dadeau promovat din compasiune. IN SUA AM INVATSAT – notiuni, simple de gramatica[ adjectiv,adverb,etc, habar nu aveam si nici nu m-am iizbit de ele] odata cu studiul individual al LIMBII LUI SHAKESPEARE la batrsanete[ 56 y.o.]AM INCEPUT IN 1945 cu HARAP ALB,, am continuat, ELEV DIMA dintr- a VII, si INVITATIE LA VALS autor Mihail DRUMES[ tarziu am aflat ca era din OHRIDA MAKEDUNA[trak], mizerabili,IHTIANDRU, de beliaev, AM 77 ANI. MAJoritatea s-au sters din memorie datorita faptului ca pelikula M.R.I[ Magne-tic,Rezonance,Images] mi-a aratat acum cativa ani UN INCEPUT DE ATROFIERE,a cerebelului PITULIAR[QUORTEX]probabil un ALZEIMER. NU MAI MI-E FRICA , caci pozitiv si negativ sunt mereu impreuna ca in electricitate NEGATIVUL[ MOARTEA] E aproape are si ea rostul ei. DAR CARTILE M-AU RUPT DE REALITATEA TRAGICA A VIETII MELE . Am citit si JULLES VERNE [ PAMANT/LUNA] Dar n-am SA UIT din CEI 2 ANI KAMP IN GRECIA 1987/989 romanul “Dragoste in IN VREMEA CIUMEI” scris de GABRIEL, GARCIA MARQUEZ un POVESTITOR, INASCUT, cu talent IN-NASCUT, URIASH,premiat PE merit cu ALFRED NOBEL AWARD. Poate cineva sa faca UN MUR[ ZID] cu CARAMIZI IN PLUS, sau KIAR SCOASE ? ASA aratau prepozitiile lui GABRIEL Cred ca ESTE COLUMBIAN tara drogurilor,si a celei femei celebre arestata de mafie [i-am uitat numele]
Sansa primei carti, sansa unei biblioteci personale…
Habar n-am care a fost prima carte pe care am citit-o. Cartea copilariei mele (citita prima data prin clasa a 3-a) a fost Winnetou 🙂 Citeam alte romane si pe urma mai reciteam odata Winnetou. Am avut sansa unei biblioteci uriase datorita parintilor mei care au cumparat carti in nestire 🙂
Winnetou a fost prima carte care mi-a deschis drumul spre lectura.
Citeam in cartea de capatii a copilariei mele, Winnetou, despre minele de argint din Sonora, despre Sacramento, American River etc. Culmea este ca am ajuns sa traiesc la o aruncatura de bat de American River, in Sacramento 🙂 Ce ti-e si cu viata asta…
Printre cartile adolescentei, in mod special m-a impresionat Martin Eden al lui Jack London
Si azi e la loc de cinste in biblioteca mea, cartea ocupand singura un raft !
M-a fascinat de-a dreptul acel tip curios ce se-astepta ca dincolo de zidurile conditiei lui sa descopere implinirea.
Doar ca totul a fost prea repede – prea abrupt isi insusise cunostintele, deci timpul n-apucase sa-i vicieze din elitismul perspectivei !
Intr-un final a realizat ca neavand la ce sa-si raporteze intelegerea si trairea sensurilor absolute, pentru el implinirea-i doar o iluzie !
Nu stiu in ce masura m-a influentat aceasta lectura, dar cert e ca rezonez cumva la ideea bruta ce-a stat la baza cartii ! (fireste, pastrand proportiile !) 🙂
Prima carte pe care o tin minte a fost “Cei trei muschetari” citita,recitita si rascitita pe parcursul unui intreg an – si,a doua,la egalitate, “Contele de Monte-Cristo”.Pe aceasta a doua am recitit-o de cel putin patru ori.Intr-adevar a fost o intreaga lume deschisa la picioarele mele. Pe langa cele spuse de tine trebuie sa amintesc si latura erotica a romanului,foarte importanta pentru mine in acel moment.
Una din primele carti citite in copilarie a fost “Robinson Crusoe ” daruita de bunica mea.
nu stiu daca a fost chiar prima carte ,dar asta a ramas intiparita bine si acum: ‘Legendele si miturile Greciei antice””‘
Pingback: OTP Bank continua campania "Dreptul de a citi" - Responsabilitate Sociala - CSR in Romania
Pingback: OTP Bank a strans pe Facebook peste 7.300 de suporteri intr-o campanie de CSR « Media Business Live
Pingback: De unde pasiunea pentru scris…. « Soapta Fantomei