Unul dintre lucrurile pe care le-am vrut bifate în 2011

0 Flares 0 Flares ×

Când am anunțat pe Facebook, undeva pe mijlocul lui iulie, că vreau să dau de permis și caut câteva recomandări de instructori auto, câțiva au fost uimiți că încă nu aveam carnet de conducere. Provin dintr-o familie unde, la 18 ani, permisul este la fel de subînțeles ca micul dejun, am un unchi și un văr ambii instructori auto, însă tot ce a însemnat pasiune pentru mașini și condus a trecut pe lângă mine.

În primăvară am început să mă muncească gândul, însă abia la începutul lui iulie, după ce-am revenit de la Paris, am avut timp să fac ceva în direcția asta. La sfârșitul lunii am început școala, cursurile mai precis, însă apoi plecările mi-au amânat lecțiile de condus spre jumătatea lui august.

Au urmat apoi zile pline când mă trezeam devreme pentru a urca la volanul mașinii de școală. Zile când reveneam acasă la 10 dimineata deja obosit, însă nerăbdător pentru a doua zi. Am tăvălit în toate sensurile Regulamentul, începusem să fac chestionare în mod obsesiv, să-mi notez greșelile și să fac notițe cu excepțiile. Nu mai simțisem din facultate atâta manie de a studia.

Dintr-un simplu lucru pe care îl doream bifat, condusul a început să mă prindă, să îmi placă din ce în ce mai mult și deja începusem să număr zilele. Pe 8 septembrie am dat sala și mi-e imposibil de descris ce am simțit atunci când am aflat că sunt programat pentru traseu abia pe 6 octombrie.

Deja îmi disperasem prietenii cu noua mea pasiune, cu ce voi face când mă voi vedea cu permisul în mână, unde voi călători, ce mașină vreau să-mi cumpăr și așa mai departe.

Mai luasem încă trei sedințe înainte de a da traseul (Constantin Pantel mi-a fost cel mai bun instructor pe care îi putem găsi, mulțumesc Ioanei pentru recomandare), iar în ziua cea mare am avut mai mari emoții decât atunci când am dat bacul. Mi s-a părut că am prins cel mai sever polițist, îmi tremura piciorul pe ambreiaj la manevre banale, iar la final, când mi-a spus că am luat, nu mi-a venit să cred.

Dacă joi am dat traseul, iar vineri după-amiază permisul era eliberat, sâmbătă dimineață eram deja pregătit de drum. A urmat cea mai frumoasă excursie cu un Golf 4 pe Transfăgărășan în, probabil, ultimul week-end deschis pe anul acesta. Până sus vremea a fost blândă, însă la Lacul Bâlea am găsit parcă un alt univers.

Atât de mult timp îmi refuzasem acest gând, încât ideea de a avea permis mi se părea neverosimilă. Raluxa are totuși dreptate: este foarte tare sentimentrul să fii începător în ceva și să ai în față posibilitatea de a descoperi lucruri noi.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

6 thoughts on “Unul dintre lucrurile pe care le-am vrut bifate în 2011

  1. Dianora

    Asa e si la mine, majoritatea au deja carnet in grupul/familia mea. Eu deja de 4 ani tot zic “la vara” si vara aia magica nu mai vine. Poate a fost mereu putin prea multa frica de care trebuie sa scap, mai ales ca un carnet m-ar ajuta sa-mi implinesc mai multe dorinte in ceea ce priveste anumite destinatii unde se ajunge mai greu cu autocar/tren.

    Reply
  2. augustin

    eu am o tactica gresita de a aborda hopurile in viata, le iau prin invaluire:) e buna si strategia ta de a te arunca in batalie direct la un adversar puternic, imi amintesc ce frica imi era in primele zile de condus singur in masina si cand am fost prima oara pe transfagarasan aveam impresia ca la orice curba o sa ies in decor si o sa raman fara frane:) mult succes cu sofatul si le alegerea masinii (daca nu ti-ai luat deja)

    Reply

Leave a Reply to augustin Cancel reply

Your email address will not be published.