O mamă și un tată în fața liftului. Amândoi țin în brațe un copil care doarme. Pe unul dintre ei, cel mai mare, l-a prins somnul ținând un steag în mână.
S-au întors de la parada militară și îmi imaginez că au stat destul de mult timp acolo încât cei mici să obosească și să adoarmă pe drum.
România este a acestor copii care adorm lipsiți de griji.

Telefonul îmi arată că sunt 4 grade afară și totuși, când deschid geamul, aud copii țipând, strigând și alergând în jurul unei mingi.
Am îmbătrănit sau am uitat ceva, dar acum mi se pare o nebunie ca pe o vreme din asta nu doar să stai pe afară, dar să-ți permiți luxul să te joci.
Mi se pare un miracol că indiferent ce fac părinții, indiferent câte griji și câte probleme, copiii reuşesc să găsească spațiul și timpul să se joace.

E o exagerare, e ceva sentimental, dar România e frumoasă atunci când copiii se pot juca și devine urâtă atunci când copiii nu sunt lăsați să se joace. E ciudat să leg patriotismul de nişte copii, unii care adorm în braţele părinţilor întorcându-se de la parada militară, iar alţii care aleargă şi strigă printre blocuri, dar cheamă că ne-am făcut bine treaba atâta timp cât munca noastră nu strică această Românie a copiilor.